Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Fărădelegea nu-şi mai caută de lucru prin cotloanele nopţii sau prin piteala junglei umane. Ea nu mai constituie apanajul bandiţilor de codru des sau al interlopilor de asfalt. Fărădelegea a devenit prezidenţială la cel mai înalt nivel. Beneficiază de organizare şi structuri împroprietărite cu puteri discreţionare, oricând dispuse să slujească orbeşte delirul dictatorial al comandantului suprem.
Dosarul care privea privatizarea ICA m-a interesat foarte puţin spre deloc. Nu m-a stârnit în niciun fel nimicul pe care-l reprezenta o eventuală pagubă a statului în acest caz. Nu m-a stârnit, deoarece eram anesteziat de maniera în care au fost albite jafurile cu adevărat viguroase care au devastat marea industrie. Cazul ICA a devenit cu adevărat interesant abia atunci când el a fost confiscat de pornirile viscerale ale matelotului cotrocenist. Cazul ICA a devenit interesant abia atunci când justiţia a devenit din oarbă doar chioară şi a început să lucreze numai şi numai după dictarea individului a cărui armă proverbială este răzbunarea.
Conflictul Băsescu – Voiculescu a înregistrat până în prezent răsturnări spectaculoase de scor. A pierdut Băsescu prin suspendare, a pierdut Voiculescu prin arestare. Şi dacă ultimul ar fi pierdut la un scor rezonabil, fără intervenţia perversă a arbitrilor, spectatorii neutri puteau crede că au asistat la o partidă cinstită. Dar rezonabilitatea nu l-a caracterizat niciodată pe chiriaşul din deal. Nici n-avea cum. Fiindcă omul este pornit rău de tot. Mulţi îl acuză de cinism. Dar n-au dreptate. Cinismul, oricât de imoral sau neruşinat ar fi el, ţine totuşi de capacitatea de a gândi, ţine de un anume curent filozofic. Pornirile băsesciene sunt caracterizate, mai degrabă, de acea ferocitate pe care nu o pot dezvolta decât dihăniile bipede. Iar exagerările sale nu fac decât să-i convingă argumentat cu cine au de-a face şi pe cei mai neutrii dintre neutri.
În dosarul ICA s-au dictat sentinţe grele. Dacă ele ar fi corecte, am fi obligaţi să acceptăm fără a comenta ideea suferinţei umane. Pentru a ajunge însă la această acceptare trebuie să fim convinşi că vinovăţiile sunt reale. Dar, deocamdată, lucrarea justiţiei este total neconvingătoare. Iar până la aflarea adevărului mai avem de aşteptat. Mai avem de aşteptat până când supremaţia legii nu va mai fi persecutată de flegma cotrocenistă.
Pot lua în calcul şi declaraţiile partizanilor băsişti. Declaraţii care susţin ideea dreptei judecăţi. În aces caz aş avea de formulat o altă pretenţie de alegător. Aştept ca fix aceeaşi corectitudine, mai mult decât exemplară, să funcţioneze şi atunci când va fi judecat, în speţe grele de tot, şi primul imun al ţării.
