Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„For years, people have worried about an earthquake of this magnitude in Western Nepal.” M-a șocat când am citit fraza asta în New York Times. Doamne, mi-am spus, parcă ar fi scris despre România. Nu sunt cobele de serviciu, dar înlocuiți Nepal cu România... Nu e cutremur în Vrancea fără ca vreun seismolog făcut peste noapte să nu apară la televizor și să ne anunțe că vine „ăla mare” și peste noi. Și ca să fie convingător în nebunia lui, face tot felul de calcule: ba că sunt 35-40 de ani între cutremurele mari, ba că după o serie de câteva mici vine unul mare. În fine, amatorisme, până acum, Slavă Domnului, neconfirmate. De 38 de ani am fost scutiți de un mare cutremur. De unul peste 7 grade pe scara Richter.
Inevitabil, ieri m-am gândit, din nou, la România. Și la greșeala pe care o facem. Ne chinuim să ghicim imposibilul și ignorăm cu bună știință ce putem controla. Plăcile care ne înspăimântă atât de tare se vor mișca fără să ne anunțe și fără să țină cont de momentul zilei, anului ori de cine este la guvernare. Ce se întâmplă cu noi după ce plăcile se mișcă, e altă poveste. O poveste pentru care nu părem pregătiți nici noi, oamenii simpli, dar nici ei, oamenii care periodic ies la televizor și ne anunță plini de emfază că ei fac surf pe plăcile tectonice - atât sunt de pregătiți. Am văzut și auzit despre tot felul de planuri mici, sectoriale, dar niciodată despre un plan mare adevărat, pe măsura unui mare cutremur. Poate el există, însă eu una mă îndoiesc! Sper să greșesc pentru că, nu-i așa, speranța moare ultima.
Citește pe Antena3.ro
