x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Băsescu în Guvernul Mondial ?!

Băsescu în Guvernul Mondial ?!

de Lucian Avramescu    |    03 Dec 2012   •   16:22

Vineri, spre prânz, mă apropii de magazinul Obor cu gândul să-mi cumpăr niște pantofi. E o zi de primăvară, geaca mea devine supărătoare pe măsură ce soarele suie pe scara lui în cer. O doamnă agitată mă reperează, își frânge înaintarea și o ia hotărâtă spre mine. „De ce nu vorbește Gâdea niciodată de Guvernul Mondial? Puteți să-mi spuneți de ce, că știe?” Doamnă, zic, încercând să transmit un ton calm, așa cum ai da cuiva un pachet cu fundă, eu nu mă întâlnesc toată ziua cu Gâdea și apoi de ce ar vorbi de așa ceva? Doamna, o femeie de circa 50 de ani, îmbrăcată corect și cu o vorbire articulată, îmi reproșează că și eu știu, fără îndoială, de Guvernul Mondial. De ce să ne ascundem după deget? Băsescu e acolo și din acest motiv nu-l putem da jos. Trebuie vorbit despre asta. Nici dumneavoastră nu scrieți și nu vorbiți, că vă urmăresc. De ce? E și o carte, îmi spune femeia, nu costă mult și nici nu e voluminoasă, o puteți lua de la librăria de colo – și-mi arată un chioșc spre Calea Moșilor – dacă chiar n-ați auzit sau vă faceți că nu știți! Îi explic, țintuit de acest dialog care a mai adunat alte câteva persoane în preajmă, că sunt multe cărți, nu doar una despre un grup, unii zic masonic, care conduce lumea, alții că ar fi format din marii bogătași care fac și desfac tot pe planetă. Mă rog, se scriu și destule aberații pe acest subiect. Și ce treabă are asta cu emisiunea lui Gâdea sau cu ce mâzgălesc eu? Are, îmi spune femeia, din ce în ce mai furioasă. Am stat astă iarnă până mi-au degerat picioarele în Piața Universității și degeaba. Nemernicul n-a plecat. Am votat și am votat tot degeaba fiindcă Băsescu e în Guvernul Mondial. Un bărbat îi ținea isonul, cu toate că nu prinsese discuția de la început, iar o tânără zâmbea cu simpatie spre mine. Aveam, cu alte cuvinte, un posibil partizan. Doamnă, am zis, pierzându-mi încet șansa de a-mi cumpăra pantofi, Băsescu a avut o susținere de afară. Am văzut-o limpede, sunt interese politice, de familie europeană, sunt măgării și angajamente, unele pe care le cunoaștem, altele pe care le intuim. Dar că Băsescu e în Guvernul Mondial sau cum dracu s-o chema dacă s-o chema în vreun fel e, iertați-mă, o gogomănie. Ce e acolo, ministru, secretar de stat, poate o fi chiar șef? Cine să-l pună p-ăsta șef mondial când aici a reușit să facă zob țara lui? Vrea cineva să paradească universul? Da, doamnă, dacă e unde ziceți dumneavoastră, atunci e cel mult fata cu tava de cafele. Nu dă nimeni mai mult de atât pe Băsescu. Mi-au degerat picioarele de ger astă iarnă în Piața Universității, reia, cu îndreptățire, femeia. Ce să fac dacă iar nu-l dăm jos la alegeri? O să-l dăm, zic, dacă ieșim la vot și votăm ce trebuie. Dacă nu, pregătiți-vă încă o pereche de șosete de lână că vă așteaptă și ne așteaptă o altă tură de Piața Universității și alte geruri. Guvernul planetar e în noi doamnă, iar dacă noi suntem un popor din gumă, o să tot degerăm.
Am plecat nemulțumit. I-am mai spus să i se adreseze direct lui Gâdea. Cine știe? Poate-l convingeți și face o emisiune despre Guvernul ăsta planetar, dar că Băsescu ar fi în el mai mult decât măturăreasă, am mari dubii. Afară e frumos. Oricum, nebunul a reușit să ne înnebunească pe toți.

×