x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Bocet de Crăciun

0
Autor: Marian Nazat 19 Dec 2014 - 13:20
Înainte de Paşte, mama a fost să moară niţel. S-a întors  după o noapte dramatică, dar nu mai era ea, ci o făptură încolţită  şi hăituită de frici ancestrale. Un cancer cerebral (cum să fie o boală cerebrală ?) a vrut să mi-o ia, aşa, nitam-nisam. Speranţa de viaţă este între opt şi paisprezece luni, ne-a zis medicul la externare. La început  de mai am adus-o acasă, la Turnu Măgurele, şi de atunci copilăria mea a fugit pe veci. Şi liniştea, şi zâmbetul,  şi somnul, toate s-au dus, şi... mama. Fiindcă femeia  pe care o ştiam nu mai seamănă  cu cea de acum. Dar deloc ! Mai întâi, cancerul i-a luat vorbele, pe care i le-a stâlcit caraghios şi i le-a  împuţinat înduioşător. Au urmat apoi  amintirile, trăirea de dinainte, şi cum să vieţuieşti fără memorie ? În cele din urmă, cam din  toamnă, i-a înmuiat picioarele şi  mâinile, le-a umplut  de zgaibe,  a ţintuit-o  definitiv în pat. I-a deformat trupul,  umflat într-o  parte şi anemic în cealaltă. Aproape  săptămânal merg să-mi văd mama-ruină. O mângâi şi-i ascult  suspinele, vaietul sfâşietor. Îi iau mâna în palma mea tremurândă şi mă înec de durere, plânsul se porneşte  abia la plecare,  pe drumul dinspre Bucureşti.  Aş vrea să-i spun o mulţime de lucruri, însă mi se opresc în gât  cuvintele şi tac. Iar tăcerea asta paralizantă creşte întruna şi va fi asurzitoare când  vor cădea primii  bulgări de pământ  pe sicriu... Zi de zi stau la pândă cu spaima  că poate azi se va întâmpla ca mama să treacă dincolo. Orice ţiuit al telefonului îmi accelerează bătăile inimii, orice semn oniric mă devastează. Vine Crăciunul, cu colindători  şi  sorcove vesele, cu părinţi şi copii fericiţi, anul se înnoieşte în curând... Atâtea clipe degeaba, căci mama, de fapt  ce a  mai rămas din ea, agonizează, departe de lumea celor vii şi teferi... M-aş face urător la căpătâiu-i muribund şi i-aş cânta  cel mai tragic colind de iubire. Bocetul copilului care se pregăteşte să devină orfan.


Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de