Bursa mica face pensia mare

Strabunicul a jucat la bursa. Bunicul a jucat la loto. Tatal a incercat la 6 din 49. Putem spera ca fiul se va intoarce in ringul Bursei de la Bucuresti? Aceasta a fost, acum cativa ani, intrebarea si in acelasi timp pariul catorva curajosi care au pornit la drum cu Nasdaq-ul nostru de pe Dambovita.

Multi ani, sumele tranzactionate ajungeau de-o bere si-o ciorba pentru brokerii de la New York. De vreo cateva sezoane insa, bursa pare ca s-a mai intremat. Sigur, variatiile spectaculoase de la o luna la alta arata ca e inca dependenta de tranzactiile-eveniment, care scot bani din toate cotloanele. Lucrul de care are nevoie bursa acum este interesul clasei mijlocii. Care, dupa ce a rezolvat cu casa si masina, se poate gandi, cine stie, la stabilitate financiara.

Da, am zis stabilitate in acelasi paragraf in care am folosit cuvantul bursa. Pare exagerat pentru oricine a auzit de crahul din 1929 sau de balonul spart al dot-comurilor americane din anul 2000.

Si totusi, bursa e legatura intre cei care au bani si cei care au idei. Nu, nu neaparat multi bani, contrar parerii populare ca acolo se invart tipi cu burta la posesor, Jaguar in parcare si tigari de foi in buzunarul de la piept, langa carnetul de cecuri. De fapt, la bursa nu se mai invarte astazi nimeni. Tranzactiile sunt virtuale. Si, cel putin in America, media sumelor investite a scazut (citez din memorie) sub 10.000 de dolari in ultimul deceniu, in paralel cu cresterea numarului tranzactiilor. Bursa a devenit un instrument de investitii de masa. Nu e o loterie, ci un mijloc de a-ti exprima increderea in performanta conationalilor tai. Banii pusi la bursa sunt de fapt un pariu ca economia tarii tale va merge bine (atunci cand mizezi pe un cos larg de actiuni la multe companii) sau ca o firma va da lovitura (atunci cand iti pui toti banii pe un singur titlu). Sigur ca poti miza si pe o prabusire a pietei (pe vremea bunicii se spunea ca joci à la baisse), insa noi vorbim aici despre investitiile nespeculative, cele pe care le faci pentru pensie, nu pentru a te imbogati cand fabrica de peste drum se va inchide.

Deocamdata, legatura aceasta pare destul de firava la noi. Putini intreprinzatori fara bani se gandesc la un IPO (adica la o iesire cu oferta de actiuni pe piata bursiera) - fie pentru ca nu vor sa-si imparta puterea in companie cu actionari pe care nu-i cunosc, fie pentru ca pur si simplu nu au incredere in aceasta solutie. La fel cum nu au incredere in fondurile de investitii, programele PHARE, apele minerale naturale si in general in orice institutie sau produs. De cealalta parte, investitorii individuali sunt fie directori de companii care vor sa-si diversifice plasamentele, fie patroni care vor sa-si puna la treaba profitul si-n firmele altora. Investitorii multi cu portofele mici, ca-n America, sunt deocamdata o specie protejata in Romania: rari si speriati dupa ultima vanatoare FNI, in care ei au fost ratele luate la fix de pe lac si lasate fara pene.

Si totusi, merita sa incerci sa lasi macar vreo cateva milioane pe mana unui broker. Poate ca nu vei castiga mare lucru. Insa dupa doua-trei luni de urmarire zilnica a variatiei titlurilor tale (te asigur, nimeni nu rezista tentatiei) vei invata mult mai multe despre economie si companiile romanesti decat scriu toate ziarele la un loc. Iar asta compenseaza orice pierdere!