Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Colindele au înviorat zilele de sărbătoare. Prichindeii înfofoliți ai satului bat la porți şi, cu mici excepții, sunt primiți. Care-i explicația că, asemeni unor pleoape de om care-a murit, unele porți rămân zăvorâte? Casele care par pustii sunt chiar pustii. Bătrânii s-au mutat de tot în cimitir, iar urmaşii, când au fost, s-au răspândit în lumea largă. Altele sunt zăvorâte de sărăcie. Ce să ofere, cei sechestrați într-o sărăcie lucie, mogâldețelor sosite la poarta lor? Nimic. Iar nimicul îi ține în case, strivind sub gene lacrima amintirii vremurilor când şi ei erau copii.
Am şi eu, pentru prietenii mei, un dar. E un dar din dar. Fiul meu Arin, avocat de succes, m-a somat cu câteva săptămâni în urmă să înregistrez, cu vocea mea, lipit de un microfon, într-o odaie înțesată de aparate, poezii de dragoste care-mi aparțin. Vărul lui, Alexandru Tomescu, nepotul meu înzestrat cu harul de a cânta, ca nimeni altul Paganini, la vioara Stradivarius pe care a dobândit-o prin concurs, s-a angajat să asigure atmosfera muzicală. Și aşa s-au născut două CD-uri semnate de Lucian Avramescu. Primul se cheamă “Poeme pe zăpadă”, versuri în lectura autorului, “de şoptit la gura sobei în serile de Crăciun şi Anul Nou”, poezii recente, nepublicate, iar cel de al doilea adună sub titlul “Bună seara, iubito” poezii de dragoste mai vechi, unele atât de vechi încât au devenit folclor, iar cei care le cântă uită, fără excepție, să pomenească autorul versurilor. Ba chiar am citit, într-o revistă de mare tiraj, că Ion Caramitru a scris poezia “Bună seara, iubito” pe care i-a dedicat-o Loredanei Groza,”în vremea în care era îndrăgostit de interpretă” (sic!). Pot protesta când Loredana însăşi uită să-mi pomenească numele înscris pe toate piesele din primele ei două discuri compuse de Adrian Enescu, atunci când îşi reascultă cântece care o fac să lăcrimeze? Cele două cărți, de forma unor farfurioare de dulceață, care te scutesc de povara ochelarilor şi lecturii, sunt şi o piedică, să utilizez un poncif epistolar, în calea uitării autorilor, prea repede descojiți de şansa nemuririi.
Ieri, în aproape refăcuta mea casă de după incendiul care mi-a luminat cu flăcări Crăciunul, am primit prin poşta rapidă coletul cu câteva exemplare din cele două lucrări, primele pe care autorul care sunt şi-a pus semnătura alături de violonistul Alexandru Tomescu. Au făcut, de la Bucureşti la Sângeru, cale de 108 kilometri, o săptămână, ceea ce l-a întristat pe fiul meu care-mi pregătise o surpriză de sărbători. Surpriza a rămas întreagă, mai puțin prestigiul Prioripostului, poreclit poştă de viteză, care, şi dacă ar fi utilizat un poştalion tras de boi, tot ar fi ajuns mai degrabă.
Aşadar, trimit acest dar prietenilor mei, iar cei care-mi iubesc poeziile sunt invitați pe strada Sfinții Voievozi nr. 9 sau nr 21, acasă sau la redacția A.M.Press, spre a şi le procura. Crăciunul s-a isprăvit, pruncul Iisus începe să crească, spre cereasca lui dumnezeire şi noi am intrat în Anul cel Nou, niciodată acelaşi cu cel vechi, plămădit în alte cuptoare care ard şi dau formă, când dulce, când amară, destinului care ne e hărăzit.
Citește pe Antena3.ro
