x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ce mai faci?

0
Autor: Tudor Octavian 06 Apr 2011 - 19:38
Eu, unul, nu mai salut pe nimeni cu tradiţionalul "Ce mai faci?". Fiindcă asta e "Ce mai faci?", un altfel de "Bună ziua". De la o vreme oamenii nu mai răspund cum se răspunde, adică "Bine", ci se descarcă, îţi spun chiar ce fac, ce li se întâmplă, ce probleme au cu slujba şi cu banii.

Nici eu nu-s mai breaz. În loc să spun că fac bine, răspund "Nu ştiu, dar totul e mult mai amănunţit". Sau "Fac ce am mai făcut pe bani mai puţini". Fără să-mi dau seama, am ajuns la un repertoriu de răspunsuri care îl obligă pe interlocutor la comentarii. N-am nici un motiv să  devin duhovnic de ocazie, totuşi nu mă pot abţine să nu umblu la repertoriu. În funcţie de starea de spirit şi de ce cunosc despre persoana care mă salută cu "Ce mai faci?", apelez la ceea ce s-ar chema o replică de solidaritate. Dacă omul e gata să se vaite, i-o iau înainte şi mă vait eu. Dacă e un cinic, vin cu un cinism de întâmpinare, ceva de genul "Fac pe dracu’ ghem şi chiar niţel mai mult".

Cel mai greu mă descurc cu persoanele pe chipul cărora se vede deznădejdea, care sunt gata să se spovedească primului om care le iese în cale. Lor le zic "Salut" şi le zic "Urâtă vreme" sau "Uite că vine şi primăvara", dar  riscul de a asculta istorii triste şi întortocheate rămâne. Inşii care, indiferent cum îi abordezi, se revarsă asupra ta cu poveştile lor pline de grozăvii vorbesc de fapt singuri. Tu eşti doar ocazia unui mo­­nolog de om dezorientat ori ajuns la capătul puterilor. Reversul situaţiei e la fel de necon­venţional. Optimiştii şi cetăţenii cu structuri pozitive simt nevoia să se ştie că le merge bine şi plusează. Tu îl întrebi "Ce mai faci?" iar optimistul răspunde "Mulţu­mesc, se poate şi mai rău", "Fac ce face toată lumea, dar mie uite că îmi e mai bine", "Slavă Domnului, nu mă plâng, fiindcă se află da­că mă plâng şi banca intră la idei"…

Oamenii bine crescuţi, care ştiu că nu e cuviincios  să te facă păr­taş la grijile lor răspund simplu "Bine", însă cu glasul pe ju­mă­tate, ca şi cum tot ce e  normal e şi suspect. În acelaşi timp şi cum­va sub presiunea momentului dau de înţeles că adevărul e altul.

Nu numai banalul "Ce mai faci?" a devenit ocazia unor adevărate desfăşurări psihanalitice, dar şi alte adresări tradiţionale stârnesc dialogul. Şi nu doar în ce priveşte pesoanele şi viaţa lor. Replica la cele mai frecvente forme de salut se globalizează şi nimeni nu se miră. "Ce mai faci, nea Mitică?". Şi răspunsul: "Mulţumesc, bine, dar ai văzut ce-i în Japonia? E sfârşitul lumii, ascultă la mine, asta e!"

Serviciul de email marketing furnizat de