Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Eu, unul, nu mai salut pe nimeni cu tradiţionalul "Ce mai faci?". Fiindcă asta e "Ce mai faci?", un altfel de "Bună ziua". De la o vreme oamenii nu mai răspund cum se răspunde, adică "Bine", ci se descarcă, îţi spun chiar ce fac, ce li se întâmplă, ce probleme au cu slujba şi cu banii.
Nici eu nu-s mai breaz. În loc să spun că fac bine, răspund "Nu ştiu, dar totul e mult mai amănunţit". Sau "Fac ce am mai făcut pe bani mai puţini". Fără să-mi dau seama, am ajuns la un repertoriu de răspunsuri care îl obligă pe interlocutor la comentarii. N-am nici un motiv să devin duhovnic de ocazie, totuşi nu mă pot abţine să nu umblu la repertoriu. În funcţie de starea de spirit şi de ce cunosc despre persoana care mă salută cu "Ce mai faci?", apelez la ceea ce s-ar chema o replică de solidaritate. Dacă omul e gata să se vaite, i-o iau înainte şi mă vait eu. Dacă e un cinic, vin cu un cinism de întâmpinare, ceva de genul "Fac pe dracu’ ghem şi chiar niţel mai mult".
Cel mai greu mă descurc cu persoanele pe chipul cărora se vede deznădejdea, care sunt gata să se spovedească primului om care le iese în cale. Lor le zic "Salut" şi le zic "Urâtă vreme" sau "Uite că vine şi primăvara", dar riscul de a asculta istorii triste şi întortocheate rămâne. Inşii care, indiferent cum îi abordezi, se revarsă asupra ta cu poveştile lor pline de grozăvii vorbesc de fapt singuri. Tu eşti doar ocazia unui monolog de om dezorientat ori ajuns la capătul puterilor. Reversul situaţiei e la fel de neconvenţional. Optimiştii şi cetăţenii cu structuri pozitive simt nevoia să se ştie că le merge bine şi plusează. Tu îl întrebi "Ce mai faci?" iar optimistul răspunde "Mulţumesc, se poate şi mai rău", "Fac ce face toată lumea, dar mie uite că îmi e mai bine", "Slavă Domnului, nu mă plâng, fiindcă se află dacă mă plâng şi banca intră la idei"…
Oamenii bine crescuţi, care ştiu că nu e cuviincios să te facă părtaş la grijile lor răspund simplu "Bine", însă cu glasul pe jumătate, ca şi cum tot ce e normal e şi suspect. În acelaşi timp şi cumva sub presiunea momentului dau de înţeles că adevărul e altul.
Nu numai banalul "Ce mai faci?" a devenit ocazia unor adevărate desfăşurări psihanalitice, dar şi alte adresări tradiţionale stârnesc dialogul. Şi nu doar în ce priveşte pesoanele şi viaţa lor. Replica la cele mai frecvente forme de salut se globalizează şi nimeni nu se miră. "Ce mai faci, nea Mitică?". Şi răspunsul: "Mulţumesc, bine, dar ai văzut ce-i în Japonia? E sfârşitul lumii, ascultă la mine, asta e!"
