Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Să nu credeţi acum că voi face vreo analiză specială, critică, sau că voi veni cu vreo privire amănunţită a ceea ce a însemnat Cenaclul Flacăra! Cenaclul Flacăra al Tineretului Revoluţionar... că aşa se chema pe atunci!
Amintiri - Colindul Dunării, adus în capitală
Să nu credeţi acum că voi face vreo analiză specială, critică, sau că voi veni cu vreo privire amănunţită a ceea ce a însemnat Cenaclul Flacăra! Cenaclul Flacăra al Tineretului Revoluţionar... că aşa se chema pe atunci! Nu, nici vorbă, eu vă voi povesti numai din punctul meu de vedere, amintiri legate de mine şi din ce am trăit din momentul în care am intrat în cenaclu...!
...cînd m-a invitat redactorul Amuza să vin la Bucureşti la cenaclu (pentru că eram pe o listă pe care o întocmise poetul), nu-mi venea să cred, pentru că-mi doream de mult, din tot sufletul să ajung şi eu acolo. Am participat la un spectacol la Sala Sporturilor din Bucureşti, unde veneam cu cîntecul meu «Colindul Dunării», pe versurile poetului Paul Tutungiu. Totul mi se părea un vis... Dan Andrei Aldea, Florian Pittiş, Doru Stănculescu, Sorin Minghiat, Evandro Rosetti, Mircea Vintilă, Nicu Alifantis, Marcela Saftiuc... doar cîţiva din prima generaţie, apoi mai ţin minte că era acolo, venit cu doi ani înaintea mea, Victor Socaciu, pe care Păunescu îl numea «cel mai interesant cîntăreţ al ultimului val»... hei, ce vremuri!... au mai fost cîteva spectacole prin ţară, după care a urmat o pauză. Cînd şi-a reluat activitatea cenaclul, în mai 1979, şi am fost reinvitat să vin la Bucureşti, la «Casa Scînteii», acolo unde era punctul de întîlnire şi locul de plecare către orice destinaţie stabilită de Adrian Păunescu, eu eram cu Gabi în camera noastră din apartamentul părinţilor mei din Galaţi, proaspăt căsătoriţi (de numai trei sau patru zile)... s-ar spune că eram în luna de miere... dar a trebuit să plec, şi ţin minte că am făcut haz cu soţia mea de ce avea să urmeze... pentru că era uşor de prevăzut: trebuia să lipsesc mult de acasă, de la şcoală (că eram tînăr profesor de educaţie fizică). Gabi a spus cu glas scăzut... «Mi-a trebuit folkist... atunci folkist o să am!»... Am plecat imediat la Bucureşti şi pe data de 2 mai 1978, am păşit împreună cu cei vechi pe gazonul Stadionului Republicii, la o paradă organizată de UTC, la care au fost chemaţi şi membrii cenaclului, conduşi de Adrian Păunescu. Atunci nu am cîntat, a fost aşa... doar o trecere prin faţa tinerilor prezenţi pe stadion. Am rămas perplex cînd am văzut de cîtă popularitate se bucura cenaclul.
La cenaclu... ca la cenaclu: plecam vara, treceam pe la mare, unde susţineam mai multe concerte prin zonă... urma un număr de concerte prin ţară, şi ne mai prindea şi iarna cîteodată, cu mici pauze. Circula o glumă de-a lui Mircea Vintilă pe atunci: pentru că era vară, şi pentru că se putea să nu mai ajungem pe acasă pînă iarna, Ciocu ne întreba pe rînd dacă ne-am luat schiurile. Dacă plecam iarna în turneu, ne întreba dacă ne-am luat slipurile!... O să vă spun cîteva nume din ceea ce reprezenta pe atunci ultimul val de cîntăreţi folk aleşi pe criterii stricte şi oarecum valorice de Păunescu şi de membrii mai vechi: Maria Noghi, Arpad Domokoş, Laurenţiu Mărgineanu, Grotendorfer Wolker şi Vasile Şeicaru! Bineînţeles că pe parcurs au mai intrat mulţi, dar cei pe care ţi i-am enumerat au venit o dată cu mine. În autocar, pe primele locuri stăteau cei proaspăt veniţi, iar în spate cei vechi. La masă, niciodată nu stăteau cei noi cu cei vechi... aşa era la cenaclu, şi aşa respectam cu toţii regula! De multe ori, în timpul unui recital susţinut de unul din generaţia veche, veneau la microfoane să cînte (la refrenele foarte cunoscute de toată lumea din România acelor ani) numai membrii celebri din aceeaşi generaţie cu el... nu se amestecau lucrurile... că aşa era la cenaclu... dacă erai nou, trebuia să aştepţi să-ţi vină rîndul pînă cînd punea poetul ochii pe tine, şi atunci erai sigur că dacă nimereai să faci o linie melodică bună şi mai aveai parte şi de o poezie la fel de bună, sau de versuri făcute special pentru tine... (eu am avut parte de aşa ceva şi am reuşit să-mi fac un nume în genul acesta numit cu atîta dragoste de noi «folk», şi mă bucur şi azi de acest lucru... dar am fost şi bun, nu-i aşa?)..., veneai imediat în faţă şi popularitatea ta creştea. În fond, toţi ne doream să fim la fel de cunoscuţi şi de celebri ca şi ceilalţi dinaintea noastră!
Citește pe Antena3.ro
