Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
NEMURITORUL ● "Decît un nume adunat pe-o carte"
Dacă un glossy ar avea oareşce cultură istorică, atunci, cu siguranţă
că, parafrazînd celebrele vorbe ale lui Stalin ("Papa? Cîte divizii de
blindate are ăsta?"), la auzul numelui lui Tudor Arghezi ar întreba:
"Ce cotă are ăsta la show-biz?".
NEMURITORUL ● "Decît un nume adunat pe-o carte"
Dacă un glossy ar avea oareşce cultură istorică, atunci, cu siguranţă că, parafrazînd celebrele vorbe ale lui Stalin ("Papa? Cîte divizii de blindate are ăsta?"), la auzul numelui lui Tudor Arghezi ar întreba: "Ce cotă are ăsta la show-biz?".
În consecinţă, nu pot decît să constat faptul că excelenta culegere de evocări "L-am cunoscut pe Tudor Arghezi" (II), alcătuită de Nicolae Dragoş, a trecut neobservată. Scriu astăzi despre această carte, sub semnul vorbelor fiicei poetului, Mitzura Arghezi: "Cîndva, Tudor Arghezi…"
PROSCRISUL. Nu este prima oară cînd Tudor Arghezi este dat uitării! În antologie găsim dovezi despre "cine" şi "cum" l-a hărăzit pe Arghezi "linşajului mediatic" după 1944. Fireşte, sintagma "linşaj mediatic" nu exista; opera însă paradigma: "cine nu e cu noi e împotriva noastră!", da. Din paginile scrise de Alexandru Balaci, Ion Dodu Bălan, Gh. Bulgăr, Dumitru Micu sau Pavel Ţugui – oameni care în perioada amintită au cunoscut cum stau lucrurile în această încîlcită poveste – desprindem date edificatoare despre surghiunirea poetului "Cuvintelor potrivite".
În România liberă de la 21 februarie 1945, Miron Radu Paraschivescu dă semnalul. Arghezi este denuţat că "nici-o clipă în viaţa sa n-a fost şi nu este socialist"! Etalonul abjecţiei rămîne foiletonul lui Sorin Toma "Poezia putrefacţiei sau putrefacţia poeziei", apărut în Scînteia în 1948. Lasă că nici Arghezi nu i-a rămas dator tatălui scribului, pseudopoetul A. Toma, dînd "operei" acestuia lovitura de graţie: "O batistă de muci uscaţi".
PAMFLETUL ŞI PREŢUL SĂU. După 1944, Arghezi a fost acuzat pentru prefaţa cărţii "Ard malurile Nistrului", scrisă de Constantin Virgil Gheorghiu, "Elevul său mieros şi tîlhar", cum îl înfierează acelaşi MRP. Dreptate i se face, pentru că, în antologia de faţă, C.V. Gheorghiu este prezent cu o emoţionantă evocare: "Un om înţelept, cu o mare experienţă de viaţă". Este însă de notorietate că pentru pamfletul "Baroane", care îl viza pe ambasadorul Germaniei hitleriste, Manfred von Killinger, Arghezi a stat în lagărul de la Tîrgu-Jiu. "L-am scris dintr-un condei, fără ştersături" – zice poetul, dar doamna Paraschiva îl avertizează: "Ţi s-a făcut de închisoare, totuşi, trimite-l, or pricepe ei, ori nu". Von Killinger turbează şi ordonă ca Arghezi să fie trimis în Germania. Dialogul de la cenzură este năucitor: "Te vei duce la Tîrgu-Jiu/ Ba nu, mă duc acasă, puteţi pune agenţii să-mi păzească locuinţa./ Nu se poate, dle Arghezi, vă vor omorî nemţii, trebuie să vă apărăm de Gestapo".
POETUL ARGHEZI ŞI "POETUL" MAO. S-a mai spus, tot de către niscai glossy estetico-ideologici, cum că Tudor Arghezi a făcut concesii regimului comunist. Lucrurile trebuie privite mai nuanţat. Arghezi însuşi marturisea că din volumul "1907" cenzura a scos cîteva poezii în care "erau şi aluzii la crimele regimului de acum împotriva ţăranului român. Cel mai frapant contra-argument la acuza «concesiilor» ni-l oferă, cred, Ioan Comşa, în evocarea intitulată, cu tâlc, «O propunere neinspirată»". Prin 1959 vin la Arghezi nişte editori şi îi cer să gireze cu iscălitura sa o traducere din poemele lui Maotzedun. La început, Arghezi ezită: "Curăţele, nu zic nu (poeziile «marelui conducător» n.n.), dar nu-s pentru mine". La observaţia că făcut şi alte traduceri, Arghezii replică tăios. "Erau altceva acelea. Saltâcov-˝cedrin, Krâlov, La Fontaine, Anatol France, Brecht, mi-erau, într-un fel, rude." Vorba finală e zdrobitoare: "Nu, nu pot să primesc. Căutaţi-vă alt muşteriu".
Iată doar cîteva motive pentru a consemna acest volum de evocări în adevărata sa lumină, lumina slovei argheziene: "Carte frumoasă, cinste cui te-a scris".
"Curăţele, nu zic nu (poeziile «marelui conducător» – n.n.), dar nu-s pentru mine" (...) Erau altceva acelea. Saltâcov- ˝cedrin, Krâlov, La Fontaine, Anatol France, Brecht, mi-erau, într-un fel, rude"
"Erau şi aluzii la crimele regimului de acum împotriva ţăranului român. Cel mai frapant contra argument la acuza «concesiilor» ni-l oferă, cred, Ioan Comşa, în evocarea intitulată, cu tîlc, «O propunere neinspirată»"
Citește pe Antena3.ro
