x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Cine se joacă cu focul după incendiul de la Clubul "Bamboo"?

Cine se joacă cu focul după incendiul de la Clubul "Bamboo"?

de Serban Cionoff    |    21 Ian 2017   •   17:39

 Văzând că, deși au trecut câteva ceasuri de la incendiul produs la Clubul ,,Bamboo’’ și trecusem de ora amiezii, tinerii frumoși și liberi nu s-au mobilizat să iasă în stradă și să ceară demisia imediată a guvernului, Raluca Turcan, președinta interimară a PNL, s-a gândit că trebuie musai să dea semnalul  pentru mobilizarea activului de bază. Iar dacă tot a declarat domnul Klaus Iohannis,președintele tuturor românilor, că am trecut pe lângă o nenorocire, nu, însă, fără a face referire la drama de la Clubul ,,Colectiv’’ și dacă Gabriela Firea, Primarul Capitalei, a anunțat că trebuie să fie închis clubul, important pentru lidera vremelnică a PNL era să facă din întâmplarea din noaptea trecută un nou pretext pentru a arunca cu toate zoaiele propagandistice din dotare spre actualul guvern.

Cuprinsă subit de patima justițiarismului, Raluca Turcan tună și fulgeră , fără milă, împotriva ,,legilor cu fisuri arbitrar sau neaplicate deloc’’, ca și împotriva,,unei anumite părți a statului român’’, pe care o consideră vinovată ,,fie din cauza ineficienței, fie din cauza corupției’’. ,, Care a fost primul instinct al statului român?’’- clamează cu răvășitor patetism doamna Turcan. Și tot domnia sa își dă răspuns:,,Strict o abordare de imagine – un val de controale și blocarea autorizațiilor!’’ Mai categoric decât așa nici să se putea!

Numai că, ghinion de neșansă, acea ,,anumită parte a statului român’’ spre care își îndreaptă degetul arătător neînduplecata justițiară, nu este alta decât guvernul tehnocraților, al cărui premier a fost Dacian Cioloș. Guvern și premier care au venit la putere în urma protestelor de stradă de după tragedia de la clubul ,,Colectiv’’, care au dus la demisia premierului Victor Ponta și a cabinetului său. Mai mult, acele ,,legi cu fisuri, arbitrar sau deloc aplicate’’, la care face vorbire domnia sa, sunt exact cele pe care le-a adoptat guvernul a la varză de Bruxelles , numit și ,,guvernul meu’’ de către președintele Klaus Iohannis.

Acte normative care stipulează că până la data de 30 iunie 2017, construcțiile și amenajările care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu sunt obligate să obțină acest document și că, până la data obținerii autorizației, se merge pe răspunderea (adică, pe mâna!) beneficiarilor investițiilor. Ceea ce s-a întâmplat și în cazul clubului,,Bamboo’’, care, deși a fost amendat anul trecut, în baza prevederilor legale în vigoare, nici până azi nu are autorizație de securitate la incendiu. De unde putem lesne deduce că toți cei care aveau obligația de a depune actele și de a face demersurile pentru a obține aprobarea menționat, au beneficiat atât de ,,fisurile’’ despre care vitupera Raluca Turcan, cât și de modul arbitrar în care au acționat, după nenorocirea de la clubul ,,Colectiv’’, pustiitorii guvernanți tehnocrați. După cum adevărul faptelor mă obligă să remarc faptul că miniștrii cu atribuții directe- ministrul sănătății și cel al internelor-, alături de  Sevil Shhaideh, vice-premierul care exercită atribuțiile primului ministru, Sorin Grindeanu, pe perioada absenței acestuia din țară, sunt implicați efectiv în operațiile declanșate în urma incendiului de la clubul ,,Bamboo’’. Fapt deloc lipsit de importanță, despre care, firește, Raluca Turcan nu scoate o vorbuliță. Prietenii știu de ce, nu-i așa?...   

Avea sau nu avea cunoștință doamna Raluca Turcan despre acestea? Înclin să cred că avea, dar apriga doamnă nu a vrut să piardă ocazia de a mai da cu piatra în ograda dușmanilor și, în special, de a găsi un vinovat, neapărat din aceeași parte a scenei politice. Mai pe limba noastră și mult mai aproape de adevăr putem spune că interimara lideră a PNL s-a jucat cu focul.

Cine s-a fript, până la urmă, din toată joaca asta?- rămâne să judecați dumneavoastră, cu bună credință și fără părtinire. Deși, mai potrivită pentru a caracteriza  această întâmplare rămâne tot zicala românească despre ce poate să pățească acela care sapă groapa altuia…  

×