Coaliţia "În nici un caz, Băsescu!"

Deşi ne aflăm în pragul campaniei pentru europarlamentare, în România a început campania pentru prezidenţiale. Semnele acestei realităţi incontestabile se desluşesc din succesiunea de scandaluri din ultimul timp: DGIPI-Popoviciu, Ioana Băsescu, Mircea Băsescu, Gigi Becali.

Cu excepţia lui Radu Duda, nu ştim competitorii care se vor înscrie în campania oficială, cea care se va desfăşura abia peste şase luni. Traian Băsescu nu şi-a anunţat intenţia de a candida, ba chiar din când în când se joacă "de-a nu ştiu dacă mă voi înscrie în cursă". Lucru normal dacă ne gândim că domnia-sa a ales drept strategie ipostaza bărbatului de stat neliniştit de soarta ţării în vremuri de criză şi, în consecinţă, absolut dezinteresat de politicianismul presupus de bătălie electorală.

În ultimul timp s-a vehiculat prin presă şi prin politică ipoteza unei resemnări a lui Traian Băsescu. Dacă nu ne aflăm în faţa unei realităţi denunţate de zicala "Vrabia mălai visează", putem pune această ipoteză pe seama unei campanii subtile vizând părăsirea preşedintelui de către structuri. Noi credem însă că Traian Băsescu va candida. Fie şi pentru că nu e el omul care să renunţe atât de uşor la o bătălie.

Deşi ne-a ameninţat că îşi va asuma postura de competitor cât mai repede, orice întârziere fiindu-i fatală, Crin Antonescu n-a făcut nici măcar pasul lui Mircea Geoană pe drumul către bătălie: cel al desemnării de un for al PNL. Spre deosebire de alte momente electorale postdecembriste, ne aflăm în faţa unei situaţii ciudate: nu mai sunt decât şapte luni până la alegeri şi totuşi, din punct de vedere oficial, nu beneficiem decât de  lansarea unui singur competitor. Şi acela văzut încă de mulţi ca un rătăcit romantic în politică.

Practic, în aprilie al unui an de scrutin prezidenţial ştim sigur doar atât: că avem alegeri prin noiembrie. Cine vor fi competitorii, ce partide şi ce alianţe îi vor sprijini nu ştim însă nimic în plan oficial. Mult mai important, spre deosebire de toţi anii electorali anteriori, nu se conturează un candidat care să fie considerat de toţi drept alternativă la Traian Băsescu. În 1992, 1996, 2000, 2004, chiar dacă au existat mai mulţi candidaţi la Preşedinţie, totuşi, electoratul a perceput doar pe doi dintre ei ca adevăraţii competitori. La ora actuală, nu se întrevede un contracandidat pe care să parieze forţele principale anti-Băsescu. Şi, cu toate acestea, campania prezidenţială a început.

Nu printr-o confruntare a candidaţilor între ei, ci printr-o campanie electorală împotriva lui Traian Băsescu. Nu întâmplător am folosit termenul de campanie electorală şi nu doar cel de campanie pur şi simplu. O campanie s-a dus şi până acum împotriva lui Traian Băsescu. A fost însă vorba de obişnuita campanie dusă de Opoziţia din politică şi din presă împotriva principalului stâlp al puterii.

Această campanie - la care a participat şi subsemnatul, ca jurnalist - viza sancţionarea derapajelor şi greşelilor făcute de preşedintele ţării. Campania electorală începută deja, în care, după cum am mai precizat, subsemnatul nu se înscrie, deoarece jurnalistul trebuie să fugă ca dracu' de tămâie de ipostaza de chibiţ electoral, e una mai aparte în context postdecembrist. Plecând de la axioma că Traian Băsescu va candida, grupuri din politică, afaceri şi media şi-au fixat drept ţel înfrângerea lui Traian Băsescu. Nu victoria unui candidat sau altul împotriva lui Traian Băsescu, ci înfrângerea lui Traian Băsescu. Pentru forţele care şi-au propus înfrângerea lui Traian Băsescu pare a nu avea nici o importanţă cine va fi preşedintele României după scrutinul din acest an. Important e să nu fie Traian Băsescu. Din câte se desluşeşte la ora actuală e o febrilă căutare a unor candidaţi la prezidenţiale. Nu se mai pune problema ca altădată, dacă ei vor fi sau nu buni preşedinţi. Criteriul decisiv e următorul: şansele de a-l dărâma pe Traian Băsescu.

Cu excepţia alegerilor din 1990 şi 1992, bătălia pentru prezidenţiale a stat sub semnul votului negativ. În 1996, în 2000, în 2004, românii n-au votat pentru cineva, ci împotriva cuiva. În 1996, împotriva lui Ion Iliescu. Deşi în 2000 preşedintele în exerciţiu, Emil Constantinescu, n-a mai candidat, votul a fost tot negativ: împotriva a ceea ce s-a numit regimul Constantinescu. Asemănător, în 2004, deşi Ion Iliescu n-a mai candidat (încheindu-şi mandatul), votul a fost negativ împotriva a ceea ce s-a numit regimul Năstase.

Strategii Coaliţiei "Oricine altcineva, numai Traian Băsescu, nu" mizează, aşadar pe repetarea în 2009 a votului negativ. De aici tocarea zilnică a lui Traian Băsescu în presa celor două trusturi aliate conjunctural: cel al lui Sorin Ovidiu Vântu şi cel al lui Dan Voiculescu. După opinia noastră, această strategie e catastrofală. Conjuncturile acestui an ş existenţa unei coaliţii de guvernare PD-L-PSD, criza economică, ipostaza lui Traian Băsescu de personaj popular - fac imposibilă repetarea votului negativ. Mult mai nimerită ar fi campania axată pe cultivarea unui contracandidat alternativă la Traian Băsescu. Din nefericire, unită în ce priveşte obiectivul, actuala coaliţie nu e unită când vine vorba de fixarea asupra unui singur candidat.