x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Condica de sugestii şi reclamaţii

0
Autor: Ion Cristoiu 15 Feb 2009 - 00:00

Florică Brându se pricopsi cu un dosar penal de toată frumuseţea. Distrugerea avutului obştesc cu violenţă, pagubă de câteva milioane de lei, vătămare corporală. Lucrurile se petrecură cam aşa.





După ce cumpără coasa (pe cea veche o stricase ăla micu', retezase cu ea merişorii din grădină, zicând că sunt boierii, iar el e ţăranul răsculat de la 1907 din Cartea de citire), Florică Brându intră la restaurantul Mioriţa ca să bea o bere.

Era pe la 5 după-amiază. Autobuzul de Vintileasa pleca pe la 5 şi 10. Sau, mai precis, ar fi trebuit să plece la ora asta. El însă la venire şezuse de vorbă cu şoferul, Tache Gurău, călătorind în dreapta acestuia, în picioare, şi aflase că autobuzul va pleca doar pe la şase după-amiaza. Tache Gurău îşi scotea în acea zi soacra din spital. Formalităţile aveau să dureze - ştia el din experienţă -, astfel că mai devreme de şase n-avea cum să fie la autobuz, cu soacra şi cu plapuma, pe care aceasta o adusese de acasă, deoarece spitalului, proaspăt renovat, nu-i funcţiona încălzirea centrală.

Împăcat cu sine, bine dispus chiar, ca orice om care are la dispoziţie un timp în care poate face ce vrea, deoarece, larg fiind acest timp, gesturile se pot desfăşura în voie, fără teama că ar putea lovi ceva în jur, Florică Brându intră în restaurantul Mioriţa şi se aşeză la masă. Nu era multă lume, astfel că găsi o masă liberă fără probleme. Pe faţa de masă albă, proaspăt spălată, şedeau aranjate ca la carte farfuriile, tacâmurile, şerveţelele de pânză, solniţa cu sare. În mijloc trona o vază în care se străduiau să fie cât mai roşii câteva lalele, atunci culese.

Florică Brându aruncă în jur o privire fără scop, după care, oftând, dădu la o parte farfuriile, tacâmurile şi şerveţelele pentru a aşeza coasa. Tăişul nou-nouţ, lucind ca oglinda, îi spori starea de mulţumire cu care venise până aici, de la magazinul Fero Metal până aproape de autogară.

Ceru o bere.

- N-avem bere!, zise scurt ospătăriţa, după ce aruncă o privire coasei, mai precis tăişului strălucitor al acesteia.

Aveau bere.

O spuneau nu numai anunţul de la intrare, scris cu litere mari pe o bucată de tablă, dar şi ceea ce se vedea în jur. Inşi bine dispuşi dădeau gata căni după căni, după ce le ciocneau cum se cuvine, desigur. Ospătarii cărau din adâncurile localului stacane pline, cu marginile înflorite de spuma albă. Pentru că tava ţinută de unul lăsa impresia că se va apleca într-o parte sub povara comenzii aduse, cineva sări de la masă să-l ajute pe ospătar, luând două căni de toartă.

- N-aveţi bere?!, făcu Florică Brându mai mult curios decât contrariat.

- N-avem!, confirmă ospătăriţa şi, răsucindu-se pe călcâie, se depărtă târşindu-şi papucii.

Florică Brându nu mai zise nimic. Rămase la locul lui bătând darabana cu degetele în masă. După care, aruncând o privire coasei, simţi nevoia s-o mişte niţel din loc. Trecu un timp în care nu se petrecu nimic. Ospătăriţa îşi vedea de treburile ei. Stând în picioare cu carneţelul de comenzi în mână, se ferea, râzând, de un tip care voia să-i ridice fusta. Când ospătăriţa se desprinse de la masa respectivă, Florică Brându îi făcu semn să vină, pocnind din degete.

- Avem mămăligă cu brânză şi smântână, scrumbii afumate şi pui cu mujdei. Puiul cu mujdei nu vă recomand dacă aveţi ulcer, îşi încheie ea turuiala, zâmbindu-i binevoitor lui Florică Brându, deşi acesta nu se interesase ce au de mâncare.

O chemase pur şi simplu.

- Condica de sugestii şi reclamaţii!, zise scurt Florică Brându după ce ascultă enumerarea. Ospătăriţa suferi o transformare radicală. Locul zâmbetului îl luă o uluire uriaşă. Faţa i se lungi şi ochii i se măriră, gata-gata să iasă din orbite. După care se înroşi şi se învineţi.

Dădea peste margini de indignare că i se cere aşa ceva.

- Condica de sugestii şi reclamaţii, vă rog!, zise Florică Brându tulburând-o şi mai tare pe ospătăriţă prin acest vă rog!, venind de regulă de la clienţi care-şi puneau pe masă servieta diplomat, nu coasa.

Fără să spună un cuvânt, se întoarse şi o luă glonţ spre bucătărie.

Sesizând conflictul, întregul restaurant se răsuci spre Florică Brându, aşteptând.

Deşi simţea privirile tuturor aţintite asupra sa, Florică Brându nu se simţi deloc intimidat. Luă aerul unui om obişnuit cu asemenea situaţii, în care scop şi prinse a privi cu mare interes fresca de pe peretele din stânga, înfăţişând o vacă scărpinându-se de un palmier gigant. Nu era vorba despre un palmier şi cu atât mai puţin despre o vacă, ci despre un stâlp de telegraf ce atingea cu gingăşie - gingăşia tipică unei tangente - un cerc.

Înainte de a deveni restaurant, clădirea fusese o anexă a Bibliotecii Municipale. Ceea ce lui Florică Brându i se părea o vacă frecându-se de un palmier, dar care în realitate înfăţişa un stâlp tangent la un cerc era ceea ce rămăsese din fresca Victorie! din sala de lectură a bibliotecii. Mai trecu un timp. Un timp în care nu se întâmplă nimic. Doar că unii, plictisiţi să mai aştepte, se întoarseră la stacanele cu bere, iar în uşa bucătăriei se iviră mai multe persoane feminine. Unele arătau spre Florică Brându, şuşotind misterioase. Altele îşi potriveau fustele, care dădeau să cadă. Îşi făcu apariţia în uşă şi bucătăreasa. Roşie toată şi ţinând în mână polonicul, de pe care se scurgea sosul, semn că întâmplarea o surprinsese în plină activitate.

Din îmbulzeală se desprinse o ospătăriţă, care o porni curajoasă spre Florică Brându.

Întreaga-i înfăţişare unea  conştiinţa unui curaj nesăbuit cu o resemnare fatală. Ceva în genul fie ce-o fi, eu mă duc la el, ce mi se putea întâmpla?! Să mă violeze?! Ei şi!

Florică Brându se rupse din contemplarea frescei şi îndreptă spre ea o privire de o amabilitate desăvârşită.

Brusc însă, fără nici o explicaţie, curajoasa se opri pe la jumătatea drumului şi, după o scurtă ezitare, se întoarse la loc în grupul care începuse să se destrame.

Între timp însă Florică Brându se ridică de la masă şi, păşind demn pe covorul prăfuit care traversa sala, se îndreptă spre uşă, fără a catadicsi să arunce o privire măcar spre femeile din uşa bucătăriei.

Ajuns în hol, cu acelaşi calm de până acum, căută o fisă, o vârî în aparat şi formă numărul Inspectoratului Comercial Municipal, aşa cum îl învăţase, câteva clipe mai înainte, o inscripţie de deasupra aparatului:

"Pentru orice reclamaţii, telefonaţi la Inspectoratul Comercial Municipal telefon nr...

Vă mulţumim!".

De la Inspectorat o voce de bărbat amabilă, copleşitor de amabilă, îi răspunse că, da, are dreptate, ei sunt întru-totul de acord cu el, numai că în acel moment n-aveau nici un inspector în sediu, erau plecaţi cu toţii într-un control-fulger la cofetăriile din oraş, unde se semnalase că îngheţata conţinea ou stricat, care făcuse deja ca unii consumatori să prindă a cotcodăci. Da, cum se întorcea unul avea să fie trimis de urgenţă la restaurantul Mioriţa, el să se întoarcă în local, să-şi ocupe locul la masă şi să aştepte cu încredere, dar, mai ales, cu calm. Dacă se plictiseşte cumva, să completeze un rebus, ştiu ei unul nu numai pasionant, dar şi educativ.

Florică Brându puse receptorul în furcă, luă fisa de un leu, care, nu ştiu de ce, îi veni înapoi, o puse la loc în buzunar şi, conform sfatului primit, se întoarse în local şi se aşeză calm la masă.

Tot calm se ridică după câteva minute şi, după ce luă coasa şi o aşeză pe scaun, se apucă să rupă masa bucată cu bucată, într-o perseverenţă rece şi totală, căreia îi puse capăt numai sosirea de urgenţă a unui echipaj al Miliţiei.

Citeşte mai multe despre:   masa,   florică,   de la vintileasa-deal la vintileasa-vale,   brându,   florică brându

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de