x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Conducerea politică – birocraţie, adversitate şi pretenţii

Conducerea politică – birocraţie, adversitate şi pretenţii

de Caius Traian Dragomir    |    04 Mai 2016   •   07:30
Conducerea politică – birocraţie, adversitate şi pretenţii

În România viitorului apropiat au a se succede alegeri după alegeri. Acestea vor continua să împlinească orientarea democratică a voinţei publice exprimate în 1989. Riscul de a ne vedea, însă, urcând – continuând să urcăm – un calvar al înşelăciunilor nu este mic. Revoluţia a adus succese şi deziluzii unui popor care încearcă încă să nu îşi abandoneze speranţele. Notez trei modalităţi ale instituirii dominaţiei politicii, a aproape oricărei politici, asupra acestui popor român sau a oricărui popor care nu răspunde neînduplecat la tentativa aservirii. În primul rând este pusă în joc dominaţia prin complicare – legislativă, administrativă, organizatorică, relaţională, în interiorul ţării sau în politică externă. Credem uneori, naiv, că birocraţia este o simplă eroare de conducere a statului; ea este primul instrument al dominaţiei politice, prin complicarea existenţei publice. Aservirea societăţii în faţă conducerii statului este practicată, într-un al doilea rând, prin inventarea unor duşmani, falşi duşmani, interni sau externi, ai ţării, împotriva cărora conducerea de la vârful administraţiei s-ar lupta apărând cetăţenii şi patria. În sfârşit, guvernanţii propuşi, numiţi, aleşi sunt recomandaţi naţiunii, în calitate de politicieni sau tehnocraţi, ca fiind personalităţi de o autentică valoare. Unii dintre oamenii acestei ţări au văzut şi au înţeles prea multe pentru ca astfel de metode ale opresiunii şi falsităţii să mai funcţioneze în cazul lor; cât de numeroşi sunt însă cei nu tot atât de încercaţi în confruntarea cu minciuna?

 

×