x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Contraste!

0
Autor: Vasile Seicaru 11 Ian 2009 - 00:00

Mi-am pus în gând să mă lupt cu contrastele. Îţi spuneam cândva că pe mine Pictorul m-a pictat în culori pale, abia dacă-mi mai zăresc umbra. Nevoia de contrast îmi aduce dorul de alb tocmai în prag, tocmai când credeam că pentru mine nu va mai cădea niciodată nici un fulg!




Când ninge, oamenii sunt parcă mai luminoşi, mai veseli sau cel puţin aşa gândesc eu că ar trebui să fie! Prostii... aşa credeam, aşa ştiam eu, dar asta se întâmpla demult, din vremea copilăriei mele! Am ieşit în oraş şi am văzut feţele oamenilor, le-am urmărit cu atenţie reacţiile, mersul, gesturile! Numai copiii se mai bucură, în rest cei mari, adulţii, sunt prea preocupaţi cu alte trebi, cum ca desigur iarna nu-i ca vara şi numai de zăpada asta nu mai aveam chef şi stare s-o primim. Am întâlnit priviri piezişe în sus, spre cer, priviri fugare, uşor nervoase… oameni grăbiţi să ajungă acasă. Doar iarna cu toate ale ei e mai interesantă şi mai la îndemână s-o priveşti de după perdea sau prin sticla ferestrei. Din mersul lent al maşinii, fulgii ţi-ar putea fi prieteni sau chiar ţi-ar putea smulge un zâmbet de bucurie, dacă liniştea asta nu ţi-ar fi tulburată de starea generală de nervozitate,  dacă nu cumva chiar de o anume stare de nebunie. Puţini sunt cei care se mai opresc în vreun loc retras să privească pur şi simplu cum ninge! Ninsorile vin de la îngeri! Azi au fost o droaie deasupra oraşului, dar nu-i vede oricine. Trebuie să ai răbdare, timp, stare şi să crezi! Te-ai întrebat vreodată cum ar fi să te apropii de cineva şi să-i spui: – Ştii, mă gândesc uneori că îngerii sunt răspunzători de puritatea fulgilor de zăpadă doar până când aceştia ating pământul. După asta urmează marea maculare! Cât de puţin ţine starea de alb! Cineva mi-a spus odată că a sărutat un fulg de zăpadă. Ce prostie... parcă o văd închizând ochii şi ucigându-l înainte să atingă pământul... sau, cine ştie, poate salvându-l! O fetiţă frumuşică foc se străduieşte să prindă în mâini fulgii efemeri şi încearcă, şi iar încearcă. Se uită apoi mirată spre mama atât de fericită... – Mami, mami, nu vor să stea, nu vor să stea! Primii fulgi din prima iarnă pe care o percepe altfel! Vor urma un şir întreg de ierni în care starea de alb îi va da trăiri diferite! Starea de alb ca o nevoie de puritate, când pentru câteva clipe uiţi de toate urâciunile vieţii, de toate grijile tale închipuite sau reale, când dacă eşti atent poţi asculta liniştea din ceruri... dar ce spun eu aici... starea de alb e răspunsul tău la rugăciune din care înţelegi atât de mult, sau poate... nimic! Am văzut o bătrână privind spre cer şi primind albul celest cu un suspin! Fulgi! Unii bătrâni percep starea de alb ca o mângâiere, alţii ca un blestem şi cei mai mulţi ca o nădejde! Îndrăzneala lor nebună de atâţia ani, de când încearcă cu căldura sufletului lor să-i topească.

Nu puţini sunt cei care au reuşit să-i transforme în picuri calzi, picuri săraţi, picuri amari. Într-o staţie de tramvai, cei care-l aşteaptă sunt stropiţi de zăpada topită deja, amestecată cu noroiul care umple două-trei gropi din asfaltul prost pus... zăpadă murdară de pe roţile unui BMV grăbit, foarte grăbit. Cel de la volan e nervos, prea nervos! Tocmai acum, când abia îşi spălase maşina! Ce ţi-e şi cu starea asta de alb... cine mai are nevoie de ea? Mai am câteva sute de metri şi ajung la repetiţie. Peste 10 minute cobor, fac câţiva paşi şi văd pe zăpadă câteva picături de sânge. Zăpada n-a fost niciodată fierbinte... sângele, da! Viaţa merge înainte şi starea de alb e mai degrabă necesară decât inutilă. Am nevoie mai mult decât oricând de această stare. Poate pentru contrast. Mi-am pus în gând să mă lupt cu contrastele!
Citeşte mai multe despre:   starea,   cutia cu romantism

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de