x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale „Căpitane/Nu fi trist!/Garda merge înainte/Prin Partidul Comunist!"

„Căpitane/Nu fi trist!/Garda merge înainte/Prin Partidul Comunist!"

de Ionuț Bălan    |    16 Oct 2023   •   06:40
„Căpitane/Nu fi trist!/Garda merge înainte/Prin Partidul Comunist!"

Acum, când costumele naționale revin la modă, aș vrea nu neapărat să repet ceea ce zicea Umberto Eco - patriotismul e ultimul refugiu al canaliilor: cine nu are principii morale se înfășoară de obicei într-un steag, iar bastarzii fac întotdeauna apel la puritatea stirpei lor -, ci să reiau epigrama lui Păstorel: „Căpitane/Nu fi trist!/Garda merge înainte/Prin partidul comunist!”

 

Ca să se vadă cum seamănă curentele colectiviste ca două picături de apa, iată cum a glăsuit Căpitanul: „În acest om nou va trebui să învieze toate virtuțile sufletului omenesc”. După care menționează mai departe: „Revoluția legionară și școala omului nou român trebuie ancorate în oceanul adânc al destinului românesc”. „Lacrimile și sângele vărsat devin nestemate pe cununa cea nepieritoare a Neamului”, spune tot Zelea Codreanu.

Și aici intervine Ceaușescu, care subliniază, cu ocazia Tezelor Congresului XIV PCR de „pu­ne­rea pe picioare a activităților ideolo­gice, politice și educaționale menite să creeze Omul Nou": „Intenționăm să perfec­țio­năm cel mai nobil produs al naturii: omul, creatorul a tot ceea ce există în so­cietate". Organul CC al PCR, Scînteia, continuă spusele liderului care nu recunoaște că s-a inspirat de la legionari (știți cum e, unii... și alții nu recunosc): „Munca este chiar laboratorul în care Omul Nou ia formă".

Preoții legionari povestesc cum Căpitanul a vrut să-l înțeleagă pe omul nou, omul muncii în slujba Luminii. Iar martirul neamului, Ion Antonescu, împreună cu Horia Sima, în uniforme legionare, salută grupul de aderenți strânși sub portretul lui Corneliu Zelea Codreanu cu mâna dreapta ridicată.

În fine, formația vocal-instrumentală de fete Secret - varianta românească a trupei rock americane The Runaways - și-a adăugat în repertoriu piesa: Dimineața OMUL NOU se coboară la metrou. Dar, mai mult ca sigur, fără a ști că omul nou a fost mai întâi legionar și abia mai apoi comunist.

Căpitanul afirmă cu ocazia deschiderii unui magazin legionar: „În comerțul nou, legionar, vom doborî principiul iudaic-materialist: munca din interes și din poftă de câștig, foamea de aur. Atâta vreme cât într-o parte pe lume va fi foamea de aur, în cealaltă parte va fi foamea de Dreptate. Pentru că cel cu aur mult, în fiecare zi va rupe pe nedrept câte o fărâmă din pâinea neagră a celui sărac, pentru ca să-și mărească grămadă lui de aur. Legionarul din comerț va ști, deci, că misterul înfloririi comerțului său - ca și al tuturor înfloririlor pe lume - stă în dragoste: dragostea de meserie și dragostea de oameni”.

Ar părea că Marx, Karl, nu Groucho Marx, l-a inspirat serios pe Zelea Codreanu, deși dacă ar fi fost întrebat, acesta sigur n-ar fi recunoscut. Și apoi cum și-ar fi modelat cei doi discursul despre bani în epoca „fiat money” în care se mai face și relaxare cantitativă? Ceea ce n-au înțeles comuniștii și naziștii este faptul că la evrei nu banul în sine este important, ci avantajul comparativ, care e menținut printr-un grad înalt de educație, ceea ce îi face pe invidioși să adere la valorile egalitariste ale colectivismului. Când ar fi mai simplu să evite spălare pe creier cu ajutorul educației!

Laureatul Nobel pentru literatură Saul Bellow confirmă teza educațională. El scrie în ultimul său roman, Ravelstein, că evreii sunt un popor de dascăli: „timp de milenii, evreii au învățat pe alții și au învățat de la ei. Fără învățătură, evreismul este o imposibilitate.”

Bellow mai precizează în aceeași carte că „evreii au fost pașaportul lui Hitler pentru venirea la putere. Nu a avut și nici nu i-a trebuit un alt program. A devenit cancelar unind Germania și o bună parte din Europa împotriva evreilor.” De unde ura? De la avantajul comparativ! Rudyard Kipling perora că evreii au deformat destul realitatea socială în scopurile lor evreiești și acum vine și Einstein să desfigureze realitatea fizică cu teoria relativității și, astfel, evreii încearcă să dea o întorsătură evreiască, falsificatoare, întregului univers fizic. Jos educația! Trăiască manipularea!

×