Cotele de femei

Asistăm zilele acestea la o întreagă dezbatere, nu numai pe plaiuri mioritice, ci şi în Europa, despre „cotele” de femei din afaceri şi politică. Subiectul nu este nou, Europa se preocupă de mai mulţi ani de gradul de reprezentativitate a femeii în funcţii de conducere. Direcţia este clară: mai multe reprezentante ale sexului frumos şi slab la vârf. Invocân¬du-se o reală discriminare, se cer acte normative „pentru introducerea cotelor în vederea creșterii reprezentării femeilor în structurile de conducere ale companiilor la 40% până în 2020”. Cotele electorale unul la una sunt, de asemenea, o ţintă. La fel şi obligativitatea remuneraţiilor egale.

Observând toată această iste¬rie, care durează de ceva ani, vă mărturisesc sincer că abia acum mă simt discrimina¬tă. Şi furioasă. Pentru că, pur şi simplu, nu înţeleg de ce un bărbat trebuie să muncească să ajungă în vârf, iar o femeie să f ie propulsată de un act normativ. E o tâmpenie fără margini. Nu cred să existe vreo companie în România unde, femeie fiind, dacă esti compe¬tentă, bine pregătită şi ai toate calităţile necesare, să nu poţi ocupa un post de conducere. Şi politica are loc pentru bătă¬ioase, pentru femeile care pot să facă faţă unui astfel de post. O altă prostie este cea legată de salariu. Păi, şi dacă o femeie merită mai mulţi bani decât un bărbat... i se dau? Sau doar bărbatul nu are voie să câştige mai mult?

De mulţi ani, milităm pentru egalitate de şanse. Vrem să ne deschidem singure uşile şi să ne lăsăm soţii în concediu de maternitate. Vrem să fim femei de carieră, să fim pregătite să luptăm cu eternul rival, bărba¬tul. Să-i arătăm că merităm respectul lui, profesional vorbind. Şi, când colo, suntem tratate ca o categorie defavori¬zată. Mă mir că nu s-au gândit să dea facilităţi fiscale pentru fiecare femeie angajată pe un post de conducere. Ar suna foarte bine: ai o femeie şefă, poţi angaja doi bărbaţi să-i fie subalterni.