Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Un scandal imens a produs și continuă să producă, în viața politică românească și nu numai, dezbaterea în forul legislativ a legilor justiției. Vom încerca, în cele ce urmează, să analizăm cele mai controversate aspecte ale dezbaterilor parlamentare și în ce măsură soluțiile rezultate din acestea aduc sau nu atingere independenței justiției.
1. Răspunderea magistraților
În principiu magistrații nu răspund pentru erorile judiciare săvârșite în cursul activității lor, statul fiind cel care plătește despăgubiri fără a se îndrepta cu acțiune în regres împotriva magistratului vinovat. Acest principiu asigură independența decizională atât judecătorilor, cât și procurorilor. De la acest principiu, în toată lumea, de la Răsărit la Apus, există două excepții: reaua-credință și grava neglijență.
Reaua-credință înseamnă intenție, iar magistratul care greșește intenționat nu poate fi exonerat de răspundere, statul fiind obligat să se îndrepte de fiecare dată cu acțiune în regres împotriva judecătorului sau procurorului vinovat.
Grava neglijență înseamnă, spre exemplu, neobservarea de către judecător sau procuror a unei dovezi de nevinovăție indiscutabilă aflată la dosar și invocată de inculpat în apărare, dar pe care judecătorul nu a luat-o în considerare. Și în acest caz există răspundere. Obligatorie. Nu suntem de acord cu UNJR care face din aceste două situații o modalitate de răspundere facultativă, o opțiune a statului care se poate îndrepta împotriva magistratului vinovat, dar poate foarte bine să nu o facă.
2. Secția de investigare a magistraților din cadrul Parchetului General
Alianța PSD-ALDE-UDMR a votat pentru înființarea unei secții de investigare a magistraților în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, condus de Augustin Lazăr.
Citește pe Antena3.ro
PNL-USR-CSM-Forumul judecătorilor, Asociația procurorilor protestează vehement pentru motivul că se aduce o gravă atingere independenței justiției, luptei anticorupție.
Nu se precizează de ce o asemenea structură în cadrul DNA este utilă, iar în Parchetul General este inutilă. Ba chiar Augustin Lazăr, care, în calitate de procuror general, ar coordona o astfel de structură este profund nemulțumit și afirmă că se vrea preluarea controlului asupra justiției. Cum, câtă vreme această structură este chiar în mâinile lui? Se mai spune că într-un an au fost anchetați doar 14 magistrați și nu este necesară o structură pentru un număr așa de mic de magistrați suspecți de corupție. Păi, atunci de ce există o astfel de structură în cadrul DNA? Nu se spune o vorbă despre luptele interne din Ministerul Public care au determinat-o pe șefa DNA să o aresteze pe șefa DIICOT fără ca fostul procuror general Tiberiu Nițu să aibă ceva de spus. În mod normal, un astfel de dosar trebuia de îndată preluat la PÎCCJ și soluționat în mod imparțial. Dăcă ar fi existat o astfel de structură, nu am mai fi asistat la confruntările penibile dintre DNA și DIICOT.
3. Ministrul Justiției
În mod ciudat, poziția ministrului justiției nu a fost consolidată în raport cu Ministerul Public, deși incidentele din acest an făceau necesar un astfel de demers. Mă refer la poziția legislativă, pentru că poziția sa în dezbaterile care au loc la Parlament strălucește prin absență. Când apare totuși cu o luare de poziție, stârnește ilaritate. Așa s-a întâmplat cu comunicatul referitor la întâlnirea cu ambasadorii, în care a spus că aceștia nu au nimic împotrivă ca noi să legiferăm cu respectarea principiilor legislației europene și a deciziilor Curții Constituționale. Sincer, nu știam, aşa cum nu știu din ce motiv Liviu Dragnea continuă să-l tolereze în această funcție în care de 10 luni nu a întocmit niciun proiect de lege, nu s-a pronunțat cu privire la raportul inspecției judiciare pe care l-a invocat în nenumărate conferințe de presă și nu a rezolvat nimic din ceea ce, probabil, alianța PSD-ALDE, dar mai ales societatea în ansamblul ei se așteptau să rezolve.
4. Despre Societatea Civilă și ignoranța Clasei Politice
În doctrina politică clasică, atunci când se definește Societatea Civilă, se pleacă de la conceptul SOCIETATE (englezescul SOCIETY), care înseamnă “Asocierea de persoane care au un grad de interese, valori și scopuri comune”. Max Weber (1864-1920), sociolog, economist, om de știință, jurnalist politic, analizând atent teoriile lui G.W.F. Hegel, A. Compte, L. Stein, K. Marx, W. Dilthey, W. Windelband, H. Rickert, G. Simmel (a se citi “Omul de știință și omul politic”, cu prefața semnată de Raymond Aron) împreună cu Ferdinand Tonnies (1855-1936), sociolog german, împart SOCIETATEA după natura asocierii:
Gemeinschaft (comunitate, colectiv) – tradiție și legi familiale;
Gesellschaft (adunare, asociație) – asociere simultană a celor 3: acceptare, autoconștiență, cvasicontractuală.
Societatea Civilă, în spiritul celor de mai sus, se definește ca “Ansamblul asociațiilor care nu sunt nici Statul, nici Familia”. Nu orice asociație face parte din Societatea Civilă! Unele sindicate, unele asociații profesionale (mai ales cele din zona magistraturii care se comportă ca niște sindicate – limitându-se la interesele propriilor membri), grupurile eterogene neorganizate de manifestanți – cunoscute sub apelativul “Strada” la noi (“Maidanul” la ucraineni etc.) NU SUNT SOCIETATE CIVILĂ.
Dan Hazaparu
Fundația Română de Democrație prin Drept-FRDD.RO
