Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Astăzi, la masa mare a ţării, suntem ceva mai puţine guri. Cândva, depăşisem 23 de milioane. De o vreme însă ne tot împuţinăm. Am coborât, cum ne spun recenzorii, sub pragul critic de 22 de milioane. Din care îi scădem pe cei plecaţi în lume, vreo 2-3 milioane. Dacă ţara, sub povara recesiunii, o duce greu, nu cumva e mai bine că au rămas mai puţine guri în jurul mesei? E limpede: NU! Marile civilizaţii au început să apară acolo unde se produceau aglomerări de populaţie. Între Tigru şi Eufrat. Pe Nil. Pe Indus. Dezvoltarea agriculturii, a olăritului, folosirea metalelor, descoperirea scrisului sunt revoluţii care s-au produs în acele locuri unde se înregistrau masive creşteri demografice. Teza, în vremurile actuale, e reconfirmată de Asia. În condiţiile pieţei libere, ţările asiatice - plutonul din faţă fiind condus de China - au probat că după acumulări cantitative de valori adăugate a venit timpul unor performanţe economice remarcabile.
România, cu o piaţă internă mare, suferă şi din cauza descreşterii populaţiei active. Deşi a fost un fapt firesc, după decembrie '89, să vedem că şi la noi se deschid graniţele. Iar după ce ne-am apropiat mai mult de Uniunea Europeană şi de momentul aderării, să vedem cum creşte numărul românilor care pleacă în lume să-şi caute de lucru. Fără să mai fim şocaţi, ca altădată, că gestul lor n-ar fi tocmai patriotic. Mai ales că trimiteau bani mulţi acasă. Valută. Acum, în vreme de criză, a înţărcat Bălaia.
Dreptul câştigat de români începând cu 1 ianuarie 2002, de a circula fără vize, a schimbat mult lucrurile în economia noastră. În jur de 2-3 milioane de români au devenit rezidenţi ai altor ţări. Chiar dacă pleacă, vin, iar pleacă, adevărul este că pe piaţa muncii din România s-a rupt echilibrul, atât cantitativ, cât şi calitativ, în timp ce câmpurile de căpşuni din Spania, şantierele de construcţii din Israel şi din alte câteva ţări, spitalele din Germania, unde cererea de asistente medicale creştea, companiile specializate în informatică din Canada, Statele Unite şi Germania au adunat foarte mulţi români. În general, se căutau fie creiere, fie oameni buni pentru munci grele. Din nefericire, au plecat oameni harnici şi bine pregătiţi.
De ce au plecat atât de mulţi români să-şi caute de lucru prin alte zări? Din multe motive. Dar în primul rând fiindcă nu au găsit de lucru aici. Sau fiindcă au considerat că nu sunt bine plătiţi aici.
Dar cei rămaşi aici, acasă, din ce trăiesc? Statistica ne oferă date exacte. Aproape 6 milioane de români trăiesc din pensii. Modeste, fără îndoială. În jur de 4 milioane şi jumătate sunt salariaţi, cei mai mulţi având lefuri mici. În raport cu preţurile, dar nu şi cu eficienţa muncii. Urmează agricultorii, pe care statisticienii nu reuşesc să-i numere. Fiindcă mulţi locuitori ai satelor sunt agricultori în acte fără să fie, în realitate, lucrători ai pământului sau crescători de vite. Plutonul populaţiei active se încheie cu meseriaşii, practicanţii unor profesii libere, oamenii de afaceri. Din cea din urmă categorie socială se aleg bogaţii ţării. Nici numărul lor nu-i foarte mare, nici averile lor - cu prea puţine excepţii, mediatizate în exces - nu-s impresionante. Clasa de mijloc, încă inadmisibil de restrânsă, se întrupează dintr-o combinaţie de oameni de afaceri, liber profesionişti, meseriaşi de vârf, salariaţi cu lefuri mari, ţărani înstăriţi. Ani buni, alături de pensii, de salarii, de venituri din afaceri şi din credite acordate populaţiei, de banii câştigaţi din economia necontabilizată, au contat şi sumele venite de la românii din afara ţării. În 2009 şi acum, în 2010, toate aceste venituri au fost însă amputate de criză.
Un lucru se înţelege greu: acela că, pentru stimularea muncii, înainte de bani avem nevoie de o gândire vie, modernă, descătuşată de povara trecutului. Altfel, viaţa va continua să fie grea pentru salariaţii cu venituri fixe şi mici. Şi, mai cu seamă, pentru pensionari. Ei cei dintâi vor fi loviţi de preţurile ce se apropie, în România, de cele din ţările dezvoltate. În timp ce preţul muncii va fi pe mai departe împiedicat să urce de eficienţa modestă a muncii.
Din criză nu avem cum să ieşim cu adevărat fără activarea unor valori în care oamenii să creadă. Şi care să le motiveze spiritul de iniţiativă, atitudinea corectă faţă de legi, nevoia de ordine şi de muncă performantă. Mai mult chiar: să fie stimulaţi - prin acces liber la educaţie, la învăţătură, la afirmare - să devină competitivi.
