Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Mare dreptate mai avea răposatul Ion Băieșu:,,Din greșeală în greșeală spre victoria finală!’’ Scriu și iscălesc afirmația asta pornind de la una dintre cele mai recente dovezi ale faptului că asemenea amară reflecție se dovedește de o incontestabilă actualitate.
Așadar, după ce Călin Popescu Tăriceanu a declarat pe un ton categoric, fără drept de replică sau de îndoială că,, oamenii trebuie să se hotărască:ori sunt pensionari, ori, dacă sunt apți de muncă, rămân la muncă’’,mai nou și mai nou, pe surse, circulă vestea că, de fapt, interdicția asta nu ar fi atât de draconică pe cât ar fi putut să ne pară nouă, profanilor. Prin urmare, pensionarii s-ar mai putea angaja la stat, oriunde vor mușchii lor, dar nu și la instituția unde au lucrat până la pensionare. De unde și până unde o asemenea limitare a dreptului la muncă a persoanelor de vârsta a III-a?- asta nu am aflat deocamdată. Și nici nu cred că există un motiv temeinic și de bună credință pentru a stărui ca o asemenea aberantă clauză să capete putere printr-un act normativ.
După cum era de așteptat, interdicția categorică edictată de către Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE și președintele Senatului României, a stârnit nu doar nedumerire, ci și o mare și, întemeiată, nemulțumire. Fiindcă, dincolo de orice motive de ordin deontologic sau pecuniar, este mai mult decât evident că dorind să repare o situație incorectă, unele cadre cu muncă de răspundere ale actualei guvernări, nu fac decât să o înlocuiască pe aceea veche cu una nou-nouță. Și, culmea, mai gogonată decât prima!
Pentru a înțelege cum stau,în realitate, lucrurile, este de ajuns să ne amintim că motivul(eu i-aș spune mai bine: pretextul) invocat pentru o asemenea interdicție l-a reprezentat situația cu totul anormală care s-a creat, în special în anumite instituții de forță ale sistemului opresiv instrumentat și manevrat de către Traian Băsescu,Amiralul Dezastrului Național, unde anumite fețe grele, după ce au încasat bănet cu nemiluita, s-au pensionat, azi, pentru ca, mâine, să revină bine mersi pe aceleași posturi. Dacă nu chiar pe unele mai mari! Cumulând, carevasăzică, leafa și pensia, acumulare primitivă de capital de pe urma căreia le intra la chimir bănet nu glumă! Amănunt nu tocmai lipsit de importanță, mai mult sau mai puțin întâmplător, asemenea situații absolut revoltătoare petrecându-se la Ministerul de Interne, la SRI , ca și în lumea magistraților. Mai pe față spus, la nivelul elitelor acestor entități. De unde decurgea, în mod firesc și necesar, ideea de a se pune capăt unor asemenea abuzuri,dar și de a preveni să se producă alte noi sau, poate, și mai grozave.
Numai că- ghinion de neșansă pentru cei care au premeditat isprava!-,în viața noastră cea de toate zilele, nu asemenea scandaloase cumuluri pensie-salariu dețin majoritatea zdrobitoare, semnificativă. Dimpotrivă, majoritare sunt cazurile în care după ani buni în care au lucrat ,,la stat’’ oamenii trebuie să se descurce cu o pensie la limitele subzistenței și, de aceea, aleg să mai lucreze la vechiul loc de muncă sau undeva de unde pot să mai aducă un ban în casă. La toate astea se adaugă și împrejurarea că există, iarăși nu puține, situații, în care cei pensionați, fiind buni specialiști în domeniile lor de activitate, nu întotdeauna se pot găsi alții care să îi înlocuiască pe post și, în primul rând, cu aceeași eficiență. Situații în care managerii recurg la soluția de a-i rechema pe asemenea pensionari la serviciu.
Repet și întăresc, sunt total de acord că trebuie să se pună, odată pentru totdeauna, neo-feudalismului birocratic, mitului ,,oamenilor de neînlocuit’’, bătuți în ținte și, mai ales, în pile, pe post, dar nu cred că folosește cuiva să se procedeze cu asemenea soluții ,,la grămadă’’. De la sine înțeles, pentru asta este nevoie de criterii clare și bine gândite în funcție de care să se evalueze condițiile în care cineva, după ce s-a pensionat, să continue să lucreze într-o instituție de stat și, în acest fel, să cumuleze salariul și pensia.
Am citat, la începutul acestor însemnări, zicerea lui nenea Guță(Ion)Băieșu și trebuie să spun că exact zvonurile cele mai proaspete care ne vin dinspre înaltele sfere ale gândirii creatoare ale prea-puternicilor zilei, nu fac, din păcate, decât să o confirme. Vorbesc despre faptul că opreliștea a fost(cică!)nuanțată, în sensul că pensionarul nu mai poate să se angajeze acolo unde a lucrat înainte de pensionare. Și de data asta există anumite nuanțări ale situației, în sensul că nu văd care ar fi motivele reale și plauzibile pentru care cineva, bun specialist, să nu mai poată lucra acolo unde a avut bune sau chiar foarte bune rezultate. Nuanțarea afirmației constând în precizarea că respectivele persoane, dacă își vor păstra serviciul, nu trebuie să ocupe și funcțiile de conducere pe care le-au deținut până la pensionare. La toate acestea adăugându-se și un argument de natură (să îi spunem) sentimentală, care ține de atașamentul afectiv și efectiv care s-a construit între respectiva persoană și colectivul instituției respective. Așa încât interdicția pe care ar introduce-o o asemenea prevedere nu poate fi decât una arbitrară și, dacă nu de rea intenție, atunci, cu siguranță. aceasta este una care dovedește, din partea celor care au gândit-o ca soluție, o mare opacitate sufletească și o urâtă mentalitate birocratică.
Citește pe Antena3.ro
Tare ale capitalismului de cumetrie pe care le credeam definitiv depășite la atâția ani de când pseudo-premierul Emil Boc venise cu o asemenea nenorocită idee de a le interzice pensionarilor, cetățeni ai statului nostru de drept, să își mai exercite dreptul la muncă.
Știm cu toții că a greși este ceva omenesc. Dar,dacă după prostia lui Boc, actuala putere este pe cale să vină cu o neo-boacănă, mai grozavă decât prima, treaba asta cum se mai numește?...
