Curcubeul meu!

Tot mai rar ni se arată curcubeul. Aproape deloc. Îţi spun asta, pentru că acum câteva zile l-am văzut preţ de câteva minute, după care a dispărut. Am apucat să-l privesc, ieşind din trafic şi mirându-mă ca un copil de frumuseţea lui. Puţini l-au observat.

Nu că nu s-ar fi lăsat el văzut, dar lumea e ocupată, prea nervoasă şi mult prea preocupată de cotidian, şi oricum nu mai e în trend să mai priveşti în sus, să mai cauţi miracole. Că un miracol e curcubeul, chiar dacă s-au găsit explicaţii ştiinţifice în legătură cu apariţia şi dispariţia lui. De când l-am observat, o bucurie ascunsă m-a cuprins, i-am zâmbit atent să nu mă vadă cineva, că azi, dacă zâmbeşti soarelui, pari nebun, hilar, ciudat, ţăcănit, "glumeţ". Am căutat repede telefonul mobil să-l imortalizez, dar am renunţat imediat, ca şi cum mâna mea ar fi fost oprită de ceva, de cineva... ce prostie! Nu m-a oprit nimeni, doar că m-am gândit că nu prea am cui să-l arăt. Şi chiar de-aş face-o, s-ar putea să primesc un... "ce mişto, uite curcubeul... marfă"! Mi-a rămas în suflet şi în minte imaginea perfectă a curcubeului. Apoi am plecat, mi-am continuat drumul şi... ciudat, nu m-am regăsit nici prea fericit, nici prea purificat, ci doar mai trist decât până la revederea lui! Da, revederea lui, că doar l-am mai văzut de atâtea ori în zbuciumata mea viaţă, uneori la rândul meu atât de preocupat de altceva, atât de neatent la apariţia sau la dispariţia lui. Curcubeul poate veni de la soare, iar soarele oricum vine de la Dumnezeu. Trebuie doar să crezi, da' nu te obligă nimeni. În copilăria mea, parcă se lăsa mai des văzut pe cer. Nu ţi se pare că zilnic tot mai multe lucruri şi locuri dispar? Nu ţi se pare că dorul de lumină te frânge tot mai des, iar scârba de noroi se ţine tot mai des de visul tău pe care nici măcar nu mai îndrăzneşti să-l mai împărtăşeşti cuiva?

Odată, un preşedinte de stat a făcut caz de apariţia neaşteptată a curcubeului pe cer, s-a întrezărit atunci o urmă de speranţă, a tras spuza pe turta lui, l-a înfruntat pe Dumnezeu, crezând că nu se vede, că nu se pune, că nu ne prindem! Da' noi ne-am prins, că n-om fi proşti... între timp nu s-a mai întâmplat nimic, nu ne-a ajutat nimeni, suntem umiliţi la ambasadă, plătim taxe de vize, dar vize nu primim decât după cum vrea muşchiul celui sau celei de la ghişeu... că dacă nu-i place de mutra ta ţi se răspunde "respectuos" că nu corespunzi, că nu te califici! În fond, viaţa asta e a noastră şi o trăim acum şi ne-am cam săturat să hotărască altcineva pentru noi! Îţi spun astea pentru că eu iubesc enorm America, pentru că de ea e vorba, da' de vreo şase ani nu mai reuşesc să plec s-o revăd.

Nu te enerva dacă nu-ţi place ce-ţi spun. Şi apoi ce spun? Lucruri pe care le ştii... mă bag şi eu în seamă! Îţi spun toate astea că am auzit că unii "comentează" online la astfel de scrieri, şi la altele, da' o fac din întuneric, neluându-şi răspunderea lucrurilor scrise, lăsând urme de mizerie în urma lor... că doar e libertate, că doar e democraţie. O fi, dar eu n-o înţeleg aşa. Eu scriu pentru cine vrea să citească. Cine nu să întoarcă pagina cu obidă şi cu dispreţ, dar să nu scrie urât, că scrisul rămâne, şi ar fi păcat să-ţi pătezi sufletul cu urâciune şi cu noroi.

... Într-o zi am văzut un curcubeu pe cer, printre copaci. Nu l-am luat nici ca pe un semn, nici ca pe o veste! Curcubeul ROGVAIV, curcubeul imaculat, curcubeul arcuit peste blocuri, peste case, peste Mall, peste Oficiul de Pensii, peste Ambasada SUA, peste pietre seci, peste flori, peste morminte, peste mine, peste tine...!