Damage

Eşti pe o autostradă, singur în faţa maşinilor care vin în viteză. Le vezi cum se apropie, ştii că nu poţi să pleci de acolo şi îţi calculezi: mă lovesc sau nu? Sunt suficient de bine aşezat ca să treacă pe lângă mine două maşini simultan fără să mă lovească? Pot să mă strecor printre ele? Acestea sunt întrebările la care ar trebui să răspundeţi înainte de a vă aşeza într-un fotoliu confortabil, pentru a vă uita la filmul Damage, regizat de Louis Malle.

Aveţi suficientă abilitate şi mobilitate emoţională ca să puteţi, după ce încasaţi tot ce vă oferă filmul acesta, să o luaţi de la capăt? Să vă ridicaţi, să vă spălaţi pe dinţi şi să vă duceţi liniştiţi la culcare? Aţi încasat destul de multe în viaţă ca să puteţi să treceţi uşor peste asta, înţelegându-i însă toate sensurile?

"Ţine minte, răniţii vindecaţi sunt periculoşi. Ştiu să supravieţuiască", spune unul dintre personajele acestui film.

Damage e un film despre obsesia erotică, despre atracţia faţă de un bărbat mai bătrân, despre lumea unei femei care – pentru că a fost deja rănită mortal – nu se mai teme să dea totul în dragoste, despre situaţiile imposibile pe care ţi le pune viaţa în faţă ca să taci din gură şi să nu-i mai judeci pe ceilalţi.

Dacă aş descrie subiectul limitându-mă la acţiunea lineară, ar trebui să spun că un bărbat se îndrăgosteşte de iubita fiului lui şi are o aventură cu ea. Pentru morala noastră (şi de oriunde din lumea asta), întâmplarea, cu toate urmările ei, e ceva nepotrivit, incorect.

Dar filmul Damage se foloseşte de această poveste ca un pretext pentru a-ţi arăta momentele magice dintr-o relaţie puse într-un context diferit de poveştile de basm (în care el şi ea se văd, se plac şi trăiesc fericiţi până la adânci bătrâneţi), ca să te întrebi: E corect să-i judec pe alţii, când nu ştiu, şi nici n-am cum să ştiu, ce simt ei de fapt?

La prima vizionare, filmul te şochează la nivelul naraţiunii (nu iau în calcul spectatorii care îl vor vedea doar pentru scenele de sex, multe şi frumoase, între Juliette Binoche şi Jeremy Irons), dar, după ce apare genericul, îţi dai seama că, de fapt, e o poveste care-ţi arată cum animalul uman (cel care suntem cu toţii, indiferent de diplomele de pe perete) este gata să se recupereze, regenereze după o calamitate.

Damage e o descriere sofisticată, emoţionată, rafinată despre cum noi, ca animale care supravieţuim după pierderile emoţionale majore, ne luăm de la fiecare dintre cei pe care-i întâlnim senzaţiile care ne ajută să ne regenerăm în lupta cu daunele pe care ni le aduce viaţa. Iar uneori nu luăm totul de la o singură persoană, cea în faţa căreia jurăm să-i fim alături până ce moartea ne va despărţi.

Damage (Atracţie fatală) e un film făcut în 1992 şi, teoretic, ar fi trebuit să-l fi văzut până acum. Dacă nu, uitaţi-vă în această seară la Prima TV de la ora 23:30 şi fiţi cu ochii pe Binoche: în film, ea e animalul care ştie să se regenereze.