Aş vrea să explic precum Tetelu ce e o OUG şi ce vrea ea, dar nu-mi permit să-i plagiez pe clasici, aşa că voi trece direct la subiect ca să spun că OUG 14 nu-i ca OUG 13. De ce? Fiindcă OUG 14 conţine un element de neconstiţionalitate pe care nu l-a sesizat nimeni? Nu, nu de aia, pentru că nu OUG 14 e problema şi faptul că trebuie să se manifeste în toată plenitudinea drepturilor sale legale cât mai repede, ci OUG 13 e necesar să nu genereze efecte de care să ţină cont instanţele.
Adică, dacă preşedintele partidului tot îi întărâtă pe parlamentari să fie atenţi ce fac cu OUG 14, nu înseamnă că OUG 13 nu intră în vigoare. Şi astfel judecătorii pot invoca scurta perioadă cât a funcţionat OUG 13 când dau verdicte.
Iar Curtea Constituţională, atât de clară în ceea ce priveşte legislaţia privind conversia creditelor din franci elveţieni în lei la curs istoric, s-a spălat pe mâini precum Pilat din Pont în cazul OUG cu număr ghinionist.
Chiar dacă Avocatul Poporului spunea că nu era nevoie de OUG la speţa pentru care a fost dată. Şi mai zicea ceva în legătură cu egalitatea de şanse din legea fundamentală, dar de care Curtea Constituţională, pe care o menţionez din nou, n-a ţinut cont.
Aşadar ce-i cu OUG? De unde vine, cine este şi încontro se îndreaptă? Poate că vă dumireşte mai bine Tetelu, pentru că din punctul meu de vedere nu e nimic. E o chestie făcută să se prevaleze justiţia de ea dacă e cazul, şi liderul partidului nu are niciun interes să atragă atenţia asupra acestei probleme, ci arată spre altceva, emisă cu scopul ca aceia din piaţă să nu mai strige: Hoţii! Hoţii!
Din păcate însă, trebuie să remarc din nou că OUG 13 se adaugă la cadrul juridic stufos din România, ce nu ţine cont de normele morale. Legislaţia cu dedicaţie nu încurajează bunăstarea, ci doar conservă o formă de putere.