De la penalti s-a dat numele bărcii

Lumea asta mare este plină de caraghioslâcuri, care stârnesc şi râsul, dar şi mirările. Un fotbalist celebru al Irlandei, portarul naţionalei irlandeze Pat Bonner, şi-a botezat barca de plimbare şi pescuit cu numele unui internaţional român, Timofte. Cum s-a întâmplat ciudăţenia asta? Daniel Timofte, fotbalist serios, muncitor, devotat, a avut ghinionul de a rata penaltiul care a dus la eliminarea României din parcursul peste grupe de la Campionatul Mondial de Fotbal din Italia, în 1990. Şi acest rateu a înlesnit naţionalei Irlandei să meargă ea spre fazele şaisprezecimilor fiindcă a învins la executarea loviturilor eliminatorii de la 11 metri, după ce meciul se terminase cu scor egal. Plonjonul cu evitarea golului din penaltiul executat de Timofte l-a făcut celebru pe Pat Bonner, portarul Irlandei, şi i-a adus reproşuri şi priviri încruntate mijlocaşului nostru Daniel Timofte, nu de la coechipieri, ci de la fanii români. Tocmai portarul Irlandei, Bonner, îşi cumpărase o barcă de agrement de 13 metri, o dăduse la renovat şi, întrebat chiar după meciul cu tricolorii ce nume să i se pună ambarcaţiunii, Bonner a exclamat: „Pune-i numele Timofte, fotbalistul român care mi-a adus glorie după ce i-am apărat penaltiul la Mondialul din Italia!”. Oftând, Daniel Timofte a povestit minutele ratării păguboase pentru naţionala României: “Eu trăgeam tare pe centrul porţii şi marcam de cele mai multe ori. Dar s-a apropiat de mine Dănuţ Lupu şi mi-a atras atenţia că Bonner ăsta nu se aruncă într-o parte, rămâne pe centrul porţii, aşa că m-am gândit să execut altfel, am avut ezitare şi am irosit penaltiul. Eram destul de necăjit, am aflat şi că portarul irlandez mi-a scris numele pe barca lui de pescuit. Dacă şi eu scriam numele lui Bonner pe treptele barului meu din Petroşani, să-i calc mereu numele!”. Momentul executării loviturilor de la 11 metri, care elimină o echipă şi o propulsează pe cealaltă, este încărcat de multă responsabilitate, de multe emoţii. Unii fotbalişti chiar refuză să tragă penaltiurile decisive, se dau la o parte. În minutele de dinainte de trecerea la penaltiurile eliminatorii în finala din 1986, de la Sevilla, când ele au ridicat Steaua pe locul glorios al câştigării Cupei Campionilor Europei, unii tricolori au spus că le tremură genunchii. A refuzat, spunând că nu rezistă tensiunii nervoase, chiar Puiu Iordănescu, antrenor secund şi jucător intrat pe teren în repriza a doua. Doi tinerei au avut curajul să se ofere în a executa penaltiurile, Lăcătuş şi Balint, care au tras ca din tun, mai să rupă plasa porţii Barcelonei.