x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

De la schimbarea de climă la instabilitate socială...

0
Autor: Daniel Daianu 16 Apr 2008 - 00:00

Săptămîna trecută am prezidat la Tunis componenţa economică a unei mese rotunde avînd ca temă cooperarea între ţările din bazinul Mării Mediteraneene. Am ascultat cu atenţie intervenţia ministrului de Externe al Tunisiei şi pe cea a ambasadorului Marocului.

Săptămîna trecută am prezidat la Tunis componenţa economică a unei mese rotunde avînd ca temă cooperarea între ţările din bazinul Mării Mediteraneene. Am ascultat cu atenţie intervenţia ministrului de Externe al Tunisiei şi pe cea a ambasadorului Marocului. Ambele intervenţii au subliniat eforturile pe care ţările magrebiene le fac pentru a scăpa de strînsorile subdezvoltării, dorinţa de a căpăta trăsături cît mai apropiate de cele care definesc modernitatea economică. Din ambele intervenţii era lesne de desprins cît sînt de apropiate relaţiile cu fosta metropolă şi dorinţa celor două ţări de a fi cît mai organic legate de UE. Ambasadorul Marocului, făcînd referire la ambiţiile Turciei de a deveni membru al Uniunii, chiar a speculat pe marginea şanselor ţărilor magrebiene din acest punct de vedere.

În prezentarea mea am încercat să subliniez din lecţiile tranziţiei şi să enumăr similitudini, dar şi diferenţe în efortul de diminuare a decalajelor economice faţă de Vestul dezvoltat. Am văzut teama unor oficiali din ţările magrebiene faţă de potenţialul economic al noilor ţări intrate în UE, deşi oportunităţi de colaborare economică nu sînt neglijabile. Dar nu doresc să mă concentrez acum asupra acestor aspecte. Fiindcă şi la această reuniune s-a evocat o serie de dinamici în spaţiul global care are de ce să ne neliniştească pe toţi; mă refer la preţurile la energie şi materii de bază, la alimente, la efectele încălzirii globale, accesul la apa potabilă.


În intervenţia mea am menţionat creşterea preţurilor la alimente şi la energie ca o tendinţă ce afectează sever activitatea economică în lume, mai ales în ţările ce sînt masiv importatoare de combustibili şi pentru care hrana deţine o pondere însemnată în bugetele familiilor. Cu cîteva decenii în urmă, mărirea preţului ţiţeiului a condus la creşterea preţurilor la alimente de bază în ţări sărace sau în curs de dezvoltare. În Egipt şi în alte ţări arabe care nu au resurse naturale mari (şi care, deci, nu pot subvenţiona preţurile la alimente decît cu mare greutate) au avut loc mişcări de stradă; s-a produs instabilitate socială. În ultimul an, preţurile la cereale şi orez (care este produs de bază în Asia) au crescut cu mai multe zeci de procente pe pieţele internaţionale. Doi factori majori stau la originea acestui fenomen: creşterea economică (şi implicit a cererii) în Asia şi efecte ale încălzirii globale, care afectează culturile agricole. Mai este de adăugat protecţionismul în ascensiune; unele ţări încep să restricţioneze exportul de alimente de bază pentru a linişti piaţa internă.

Sînt ţări, în Asia, cu o situaţie economică relativ bună (Malaiezia, Thailanda), unde guvernele au intrat în trepidaţie. Acelaşi lucru l-am simţit şi la această reuniune, fiind evident că ţările magrebiene au de ce să fie îngrijorate de evoluţia preţurilor la energie şi alimente. În ţări unde aranjamentele politice nu asigură dialog şi negocieri sociale care să permită compromisuri între părţi – mă refer la regimuri autoritariste –, pacea socială necesită bunuri publice precum preţuri joase la servicii şi alimente de bază. Dacă subvenţii nu pot fi asigurate, situaţia socială se poate degrada mult.


FAO şi alte organisme ONU au avertizat deja, în cîteva rapoarte, asupra posibilelor consecinţe ale creşterii preţurilor la energie şi alimente. Şi Banca Mondială a ieşit cu un raport în acest sens. Dar Banca este într-o poziţie ingrată, fiindcă nu cu mult timp în urmă sublinia virtuţile unei pieţe mondiale neîngrădite la produse agricole –

în sensul virtuţilor pe care forţele pieţei le pot avea pentru îndestularea cetăţenilor planetei. Este limpede şi în acest caz (pe lîngă criza financiară internaţională) că forţele pieţei, singure, nu pot face treabă bună. Piaţa alimentelor de bază nu este una pe care să o divorţezi de considerente sociale şi de securitate naţională. Agricultura nu poate fi tratată ca o afacere obişnuită. Intervenţia publică este necesară pentru protejarea terenurilor, pentru amenajarea teritoriului, pentru a ţine cont de aspecte ecologice şi, nu în cele din urmă, pentru a asigura venituri decente fermierilor.

Ce se întîmplă acum pe plan mondial în ceea ce priveşte preţurile la alimente şi efectele încălzirii globale sînt argumente puternice pentru o regîndire inteligentă a reformei politicii agricole comune.

Citeşte mai multe despre:   editorial,   ţări,   alimente

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de