Destin de învingători: Cotoi, Greblă, Răţoi

Pe fruntea lui Greblă, Răţoi şi Cotoi scrie simplu: învingători. Asta trebuie să reţinem când ne gândim la România. Destinul ţării se va lipi de norocul lor ca marca de scrisoare. Dacă totuşi cineva ar avea dreptul să mârâie în privinţa numelor, acestea ar trebui să fie consoartele lor. Sună ca naiba, doamnele Greblă, Răţoi, Bulă… Prigoană, nu. Îl salvează Bahmu, care şi-a păstrat brandul.

Există în noul parlament senatori şi de­putaţi care se numesc Cotoi, Resmeriţă, Găi­nă, Răţoi, Greblă, Ghiveciu, Ciocan, Plăcintă şi aşa mai departe. Nume nea­oşe, pe înţelesul tuturor, uşor de desenat, cu psihologii la îndemâna tuturor, ce stâr­nesc imaginaţia. Zici Pisoi sau Mo­tan, sau Capră şi dintr-o dată personajul ţi se dezvăluie fără ascunzişuri. Mai dificil e cu Greblă. Eu, de pildă, când aud de Greblă, nu văd unealta, ci mă gândesc la dl Mischie. Dl Mischie n-a intrat în parlament, motiv pentru care dl Greblă pierde din personalitate. Doamne, când mă gândesc la acea tripletă de aur din patria lui Brâncuşi – Morega, Mischie, Greblă – îmi vin în minte – printr-o ciudată asoci­a­ţie de idei –  succesele obţinute de Ibezito Ogbonna sub bagheta lui Trombetta! Doamne, ce dezbateri furtunoase înche­iate just cu "te bag  în puşcărie" s-au pe­trecut de-a lungul timpului între aceşti titani ai Gorjului, care, dacă şi-ar fi unit forţele, ne-ar fi dat primul guvern de uniune naţională semnificativ: Morega, Mischie, Greblă. Antena 3 a contabilizat numele cu so­noritate nostimă ale celor care vor lua drumul Casei Parlamentului în următorii patru ani, numindu-le exotice. Ele sunt tot atât de exotice cât sunt şi tufă, tufiş, copăcel când e vorba de Bush. Că la alege­rea unora sau altora s-au produs şi inechităţi e limpede, dar ele aparţin desti­nu­lui. De pildă, Predoiu, fost ministru al Justiţiei, a fost învins de Ghiveciu, care e cercetat de DNA. La acest capitol, Ghiveciu a avut noroc, Predoiu e varză. Altfel, demersul televiziunii menţionate e pro­fitabil. Vom afla că legea liniştii publice i se va datora lui Resmeri­ţă, că legea păşu­natului ideal e a lui Frunzulică, că deputatul Coclici s-a bătut cu colegii Clătici şi Clevetici pe un amendament împotriva bârfei universale.

Până una-alta să ne aşezăm comod în fotolii între parlamentarii Săniuţă şi Calcan şi să judecăm cinstit de ce la o adică nişte întâmplători Ionescu sau Popescu ar fi mai presus decât deputatul Chisăliţă, din perspectiva unei oarecari estetici patronimice. Totul e subiectiv. Pentru doamna Chisăliţă, dl Chisăliţă înseamnă mai mult decât Popescu. Bineînţeles, dacă dl Chisăliţă n-o să şi-o ia în cap, să-şi tragă amantă şi să-şi oblige nevasta să se răzbune cu un nenorocit de Vasilescu. Deci, avantaj Chisăliţă. În plus, Chisăliţă are de partea lui gloria, de la tribuna celui mai înalt for al ţării poate anunţa populaţia că printr-un amendament genial a scos naţia din… criză mondială. În acel moment, Ioneştii şi Popeştii pot să-şi ia gâtul, au făcut rahatul praf în viaţă. Şi au umplut şi cartea de telefon.
 
Chestie ce i se putea întâmpla şi dlui Prigoană, care, dacă n-ar fi fost Bahmu­ţan­ca, rămânea un amârât de rege al gu­noaielor, deşi numele îl recomanda chiar la funcţia de preşedinte. Alături de Bah­mu însă a avut prilejul să dovedească, ani la rând, că are glagore, bun-simţ şi vrea binele naţiunii. Pentru parlamentarii Mutu şi Sorinel Ştirbu n-are rost să pledăm. Mutu e Mutu, iar de la Sorinel Puştiu la Sorinel Ştirbu e distanţă de-o manea şi câţiva dinţi, vorba lui Guţă: "Tu eşti trefla dinte aşi…".

Mai mult. În spatele fiecărui nume des­coperi o întâmplare senzaţională. De exem­plu, puţini mai ştiu că numele Plăcintă e legat de istoria curcanilor din România. Plăcintă era directorul unei ferme băcăuane de curcani giganţi destinaţi exportului şi comitetului central al partidului. Pe filieră aristocratică, în spatele lui Marian Săniuţă ar fi nea Nicu Văcăroiu, iar în contemporaneitate dnii Buda(ă) pot fi strâns legaţi de dl Hârdău graţie unui banc vechi avându-l erou pe fostul primar Dincă, "din c… nu ne mai scoate nimeni". Încheiem cu superexemplul Bijboacă. Dl Atanasiu, fost ministru al Apărării, a suportat mii de miştouri din pricina iubirii înfocate ce i-o purta fostei secretare – amante, în buletin Bijboacă (popular, chestia aia, păsărică etc.). În vreme ce dna Bijboacă a scăpat de coş­mar, numindu-se după măritiş Atanasiu, fostul ministru s-a pricopsit cu Bijboacă, deşi n-avea decât meritul jertfei ce decur­ge dintr-o dragoste beton. Cazul lui Anton Anton. Credeţi că fostul ministru al Învăţămân­tului e mai fericit cu de două ori Anton? Şi n-a prins parlamentul, deşi a candidat în locul colegului Coifan.