Din nou despre iubire, ca un dar de ziua mea

Cea mai frumoasă şi mai adevărată dintre iubiri este prima, atunci cînd sîntem tineri, viguroşi, visători şi tare frumoşi!... la trup şi la suflet!

Cea mai frumoasă şi mai adevărată dintre iubiri este prima, atunci cînd sîntem tineri, viguroşi, visători şi tare frumoşi!... la trup şi la suflet!

Vă spuneam odată despre diferenţele de vîrstă. N-ar fi trebuit să vă spun asta! Era un punct de vedere absolut personal, subiectiv şi, ca orice părere subiectivă, fie că e povestită, fie că e scrisă, rămîne una care-l priveşte pe cel care spune, pe cel care scrie... Dar se mai întîmplă ca părerile să rezoneze, ca oamenii să aibă şi sentimente comune, că uneori trăirile pot fi asemănătoare, şi atunci toate astea te pot face să crezi că, oricît de subiective ar fi, au şi ele partea lor de obiectivitate.

Spun toate astea pentru că ştiu sigur că iubirea naşte îngeri, aşa cum uneori raiul poate fi pe pămînt, atunci cînd te prinde pentru prima oară, cînd ea te învăluie fără s-o chemi, cînd te surprinde cu atîta uimire pe propriul chip cum că într-adevăr ţi se întîmplă ţie şi nu altcuiva, cînd vin visele colorate şi atît de îndrăzneţe, cînd tot ce te înconjoară îţi pare altfel... şi, de fapt, e altfel, cînd calci pe pămînt ca în cer, cînd totul are sens şi nu contează cît ai în buzunar, ci mai cu seamă ce ai în inimă... ei bine, atunci ţi se deschide un drum nevăzut, dar pe care calci fără să ştii că nu ţi se dă de mai multe ori în viaţă, ci atunci, doar atunci! Prima iubire e sublimă tocmai prin sinceritatea ei, prin taina şi partea ei de strălucire, prin lumina şi muzica dulce din lumea minţii tale. Ştim cît de efemeră, de relativă e frumuseţea şi cît de puţin ar trebui să ţinem cont de ea. Atunci eşti sigur că tot ce faci e unic, numai voi doi puteţi face astfel, numai voi puteţi simţi altfel. Cea mai frumoasă parte a vieţii tale e cînd iubeşti cu adevărat şi mai cu seamă atunci cînd n-o poţi minţi! Cel mai intens iubeşti cînd eşti foarte tînăr, şi la trup curat, dar desigur că se poate să ţi se arate şi cînd eşti mai puţin tînăr, mai matur sau mai... “trecut”. Eu nu ştiu, că nu mi s-a întîmplat, şi nu-ţi pot vorbi decît despre ce am simţit eu pînă acum, aşa că nu vă grăbiţi să mă judecaţi prea aspru, e doar o părere, un gînd din mintea mea de artist (dacă nu e prea preţios cuvîntul în ceea ce mă priveşte), mai degrabă tînăr decît prea matur, mai degrabă obosit decît cu prea multă experienţă de viaţă trăită poate un pic prea intens, un pic prea cu capul în nori, într-o lume care-mi părea numai a mea, care mă privea de la aceeaşi înălţime... cînd ştiam că, oricîte lucruri mai puţin bune aş fi făcut, Dumnezeu nu putea fi decît îngăduitor cu mine. Mireasma florilor de mai, a celor de tei, a salcîmilor sau a trandafirilor nu o poţi pătrunde şi simţi mai bine decît atunci cînd eşti atît de tînăr... dar din păcate nu ai timp de nimic, alergi pe un drum care ţi se deschide numai ţie... alergi, fără să te uiţi din păcate o clipă înapoi, să nu-ţi mai spun de popas, că de oprit nici nu poate fi vorba!

Zic şi eu acolo cîte ceva din ce am acumulat de-a lungul anilor, fără să am pretenţia să mă asculţi prea atent sau să iei lucrurile astea prea în serios sau ca literă de lege! Că, în fond, cine sînt eu să vin să-ţi spun că tinereţea e mister trăit în inima ta, că primul sărut, prima atingere, prima tresărire de uimire de ceea ce ţi se întîmplă sînt daruri de la Dumnezeu pe care nu le bagi în seamă prea mult, crezînd atunci că ţi se cuvin pe şi de drept! Îţi spun toate acestea acum, cînd ziua mea de naştere e aproape, şi cînd aş vrea să-ţi fac un cadou atît de neînsemnat, cum ar fi povestea asta... Pentru mine iubirea e veşnică, poate dăinui şi dincolo de moarte şi tocmai de aceea te rog, dragul meu, draga mea, atunci cînd ţi se arată, opreşte-o la tine-n suflet, atinge-o cu suflarea ta, n-o lăsa să plece cu nici un preţ... viaţa fără de ea e un chin neîndurător şi veşnic aducător de suferinţă... dar asta o ştiu doar cei care au avut-o şi au pierdut-o!... sau cei care încă n-au întîlnit-o şi trăiesc lîngă urît, crezînd că lucruri materiale pot fi mai aproape de fiinţa lor decît sufletul şi adevărul, cu tot ce au ele mai frumos!