x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Dinozaurul, frate cu românul

Dinozaurul, frate cu românul

de Adrian Cercelescu    |    28 Oct 2021   •   07:10
Dinozaurul, frate cu românul

Abia primiserăm și noi o veste bună de la oamenii de știință. După 20 de ani de săpături, în sfârșit au fost în stare să ne dea verdictul: suntem nevinovați! Adică nu noi am mâncat mamuții până li s-a stins specia, așa cum ne-am autoacuzat până acum. Rudele blănoase ale elefanților au murit de cald.

Dar iată că, în plină euforie, vine Eurobarometrul să ne spună că oamenii trăiau și pe vremea dinozaurilor. Bine, n-a zis chiar așa, a zis că așa cred 35% dintre români. Și italieni. Și cam la fel turci, unguri, greci și bulgari. Albanezii sunt aproape jumate-jumate. 

Bineînțeles că s-au trezit unii să spună că „Nu, domne”, că eroarea e de 60 de milioane de ani, că ce se mai învață zilele astea pe la școală. Jigniri de oameni care n-au deschis în viața lor un TikTok. Uite-așa se descurajează dezbaterea științifică și iar ajungem să vorbim numai de Cîțu.

Păi, nu spuneau chiar ei, acum doi-trei ani, că au dat peste o pisicuță cretacică, aici la noi? O mamiferă care se juca printre picioarele dinozaurilor de Hațeg. Au săpat tot județul Hunedoara, ca să fie siguri că nu erau și de-ai noștri? Una peste alta, iar ne-am luat de griji ecologice.

Să nu exagerăm și să spunem că i-am mâncat pe toți. Cică prin părțile noastre era o bogăție de dinozauri (poate de asta îi și simțim așa aproape). Dar natura e atât de fragilă... A nu se lua ca teorie științifică, dar e suficient să pui pe varză Găinozaurii erbivori de 3 metri și lași nemâncați Coșmarozaurii carnivori de 10. 

Mai puneți mâna pe un Facebook, ce dracu.

×