Elogiul echidnei

Aşa precum ne spune Hesiod (Theogonia 295-305), Echidna, născută într-o peşteră, jumătate nimfă, jumătate şarpe, se hrănea cu carne crudă şi era nemuritoare. Din împreunarea ei cu Typhoeus s-au născut toţi monştrii mitologiei greceşti, leul din Nemea, Himera, Sfinxul, Hidra din Lerna şi Cerberul.

Numele provine din cuvântul "ekhis", viperă femelă. Ocupaţia Echidnei era protecţia viţei-de-vie, se hrănea cu caprele care devastau podgoriile. Aspectul ei dezagreabil nu l-a împiedicat pe Hercule să-i facă patru copii, printre care Scylla, jumătate din cuplul care păzea strâmtoarea Messina.

În ziua de azi, acelaşi nume descrie un mic mamifer, acoperit cu păr şi spini, insectivor, care seamănă cu ariciul, barza, cârtiţa şi chiar cu o perie de ghete. Zoologii clasifică echidna în trei genuri: Zaglossus, Tachyglossus şi Megalibgwilia, ultima dispărută, probabil, din cauza numelui greu, dacă nu imposibil de pronunţat.

Studiul echidnei, mai cu seamă al speciei Zaglossus bartoni, care trăieşte în junglele din Noua Guinee, este la fel de dificil ca o traversare a Oceanului Atlantic într-o bărcuţă cu vâsle. Cel puţin aşa susţin specialiştii care au compărat această rar întâlnită îndeletnicire cu participarea la un ultramaraton sau la alte sporturi extreme.

Şi totuşi s-a găsit un om destul de curajos şi destul de perseverent, Muse Opiang, un biolog din Tasmania, care de ani în şir se ocupă de studiul monotremelor, grup căruia îi aparţin ornitorincul şi echidna. Acestea reprezintă legătura vie dintre păsări, şerpi şi mamiferele obişnuite, ca de exemplu oamenii.

Înzestrată cu un creier foarte bine dezvoltat, greu de urmărit şi de capturat, echidna depune ouă care seamănă cu cele de şarpe. Puii sunt alăptaţi, doar că locul mamelelor este ocupat de nişte glande care îmbogăţesc laptele cu fier. Aceste ciudăţenii sunt comparate de Opiang cu o tehnologie de tranziţie, care reuneşte într-un singur aparat un VCR şi un DVD.

Identitatea sexuală a monotremelor e complicată. La marea majoritate a mamiferelor e simplu, femelele au cromozomi XX, masculii XY. Dar echidna se poate lăuda cu grupuri multiple de cromozomi, ceea ce le apropie de păsări.

Nu este singura asemănare. Ca şi la păsări, un singur orificiu, cloaca, este suficient pentru a asigura excreţia, ouarea şi raporturile sexuale. De aici şi numele de monotreme, adică având doar o deschizătură. Spre uimirea cercetătorilor, masculul speciei scoate în momentul reproducerii prin acest unic orificiu un penis cu nu mai puţin de patru capete. Încă nu s-a găsit o explicaţie pentru această particularitate, demnă de un loc în muzeul organelor reproductive aflat în Islanda, la Reykjavik.

Indiferent de felul în care îşi desfăşoară viaţa sexuală, echidna este un succes al evoluţiei. Nu numai că reprezintă una dintre cele mai vechi specii cunoscute, dar indivizii pot trăi 50 de ani şi mai bine. La universitatea din Adelaide, Australia, se află în studiu o femelă în vârstă de cel puţin 45 de ani, capabilă încă de reproducere.

Nu numai longevitatea echidnelor stârneşte interesul oamenilor de ştiinţă. Adaptabilitatea lor este legendară, pot trăi în deşert, pe litoral, în pădurea sau jungla tropicală sau în regiuni înzăpezite, hrănindu-se peste tot cu diverse nevertebrate, de regulă termite sau viermi.

Ele îşi pot menţine în miezul verii temperatura internă la valoarea foarte rezonabilă de 30 de grade Celsius. În nopţile geroase de iarnă, această temperatură poate să coboare până la incredibila cifră de minus 1 grad. Această proprietate a echidnelor a stârnit un deosebit interes printre chirurgi, care folosesc metode criogenice pentru a coborî temperatura pacienţilor în intervenţiile de lungă durată.

La fel de interesaţi par să fie specialiştii din domeniul cercetării spaţiului, care îşi doresc să poată încetini ritmurile metabolice ale astronauţilor în timpul unui zbor spre tărâmuri foarte îndepărtate. Imaginile cu dezgheţarea şi trezirea exploratorilor cosmosului, aproape obligatorii în romanele şi mai ales filmele SF, s-ar putea transforma în realitate.

În urmă cu câteva decenii se vorbea despre posibilitatea de a învăţa de la stelele de mare care este secretul regenerării. Frumoasele echinoderme din clasa Asteroidea se pot reface cu totul dintr-un singur braţ care a supravieţuit atacului unui inamic. Dar lecţia stelelor de mare încă nu a fost înţeleasă.

Monotremele, mai ales echidna, sunt mai complicate decât modestele nevertebrate şi probabil mai greu de înţeles. Să încercăm să fim optimişti.