x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Eșuarea educației?

Eșuarea educației?

de Andrei Marga    |    27 Iun 2022   •   07:30
Eșuarea educației?
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Șocați de măsurile anunțate de Ministerul Învățământului, mulți mă întreabă îngrijorați: încotro merge educația din țara noastră?

Încep răspunsul cu observația că, în orice țară, schimbările majore se pregătesc și se discută public pe un proiect demn de nume. În Romania, în clipa de față, nu există un proiect de ameliorare la propriu  a educației.

Să ne amintim istoria. Reforma din 1996-2000 a făcut  trecerea educației de la socialismul oriental, la societatea bazată pe libertăți și drepturi ale individului și cetățeanului. Măsurile ei sunt listate și oricine le poate examina  (A. Marga, Anii reformei 1997-2000, 2006). Reforma de atunci a adus educația din România la nivelul țărilor dinamice ale Europei Centrale – Ungaria, Polonia, Cehia. A fost și singura reformă indigenă a educației, recunoscută internațional.

Ulterior, politizarea și amatorismul au distrus într-o măsură și tradiția și măsuri ale reformei, încât România a rămas în urmă. Pe acest fond, unii concetățeni au devenit, explicabil, reticenți la schimbări.

Educația este chemată însă să pregătească noi generații în vederea lumii ce vine. De aceea, după distrugerile amintite, dar și odată cu evoluția – inclusiv în urma pandemiei și a conflictului armat – spre o lume a națiunilor care se asumă pe sine, care își respectă suveranitatea și securitatea și care cooperează neîngrădit, este nevoie de o nouă reformă serios elaborată a educației. Multe țări o fac deja. În Franța, educația își asumă că „voința de a fi o națiune, una dincolo de toate diferențele, își are sursa în școală” (Jean-Michel Blanquer, L”Ecole de demain, Odile Jacob, Paris, 2016, p.13). Se anticipează o schimbare, iar educația știe ce are de făcut.

O asemenea reformă nu este însă în capul decidenților carpatici.   Aceștia au anunțat recent noi încropeli, mai curând din ambiții de inși nimeriți la decizii, decât din competență. Acum, de pildă, se vrea aplicarea rețetelor libertinajului preluat din învățământul nordic la elevi și se aruncă alte prafuri în ochii naivilor.

Se vorbește de un miliard de euro alocați combaterii abandonului școlar, la care, în ultimii ani, România deține recordul internațional. Se invocă „bani care vin”. Numai că banii gestionați în mod diletant nu duc la nimic. În definitiv, și dacă vin bani (care, oricum, nu sunt un cadou!) nu înseamnă că trebuie cheltuiți pe improvizații.

Se vrea schimbarea programului de pregătire curentă a elevilor adaptând anul școlar la sezoanele turistice, renunțând la teze, făcând o medie pe an, lăsând profesorului evaluarea și înlăturând ierarhizările. Desigur, autonomia dascălului este vitală, dar nu aici erau piedici.

„Educația s-a descompus!” spune un reputat manager din industrie, atenționând că au contribuit multe forțe. În opinia mea, descompunerea s-a petrecut, în primul rând, din cauza amatorismului, nepriceperii și lipsei de răspundere la decidenți. Dar cum să nu se descompună educația când nicio persoană cu pregătire profesională, civică, etică indiscutabilă nu este astăzi la deciziile țării? Cum să nu se descompună când se vede bine și în cazul penibilelor proiecte de legi ale noii Securități că scopul decidenților nu este propășirea țării, ci propria căpătuială împilând cetățenii? Și că ele nu au de a face cu libertățile și drepturile democratice sau cu patriotismul?

Unii rectori îmi spun că se anunță măsuri surpriză, tot într-o optică demult depășită. Alte inovații („comisie de tutoriat”, „catalog electronic” etc.) sunt rezolvări triviale ce nu merită discuția.

La întrebarea „Încotro merge educația actuală?”, mă grăbesc să subliniez că sunt numeroase locuri în care ea funcționează și în România ca oriunde în lume. Am în vedere școli și licee, mai ales private, care nu cedează reglementărilor și deciziilor nechibzuite, sau departamente universitare care sunt la nivel competitiv. Numai că acestea sunt doar insule.

Sistemul de educație din țară se degradează de la o zi la alta. Oricât s-ar ideologiza discuția, este evident că degradarea nu ține de istorie (trecutul comunist sau ce a urmat). Ea este rezultatul aducerii la decizii a unor inși tot mai nepricepuți în ultimii douăzeci de ani. Faptele o atestă punct cu punct. Și mai direct, eronata legislație din 2011 își spune din plin cuvântul. Cât timp este în aplicare, aceasta va genera degradare.

Ministrul actual a și recunoscut că învățământul a atins în 2022 treapta cea mai de jos a performanței: foarte mulți elevi au dificultăți cu cititul și cu scrisul corect. Or, atunci când nu mai asigură nici deprinderea elementară a cititului, educația eșuează! 

Demnitarul nu a menționat cauza,  dar cine judecă lucid înțelege că statul însuși a fost condus spre eșuare. Chiar „președintele” spunea că „statul a eșuat”. Dar asta s-a întâmplat cu aproape orice: firme indigene, justiția, asistența socială, parlamentul, sănătatea, democrația, mișcarea sindicală, partidele politice, politica externă. Iar educația este la rând.

Pe tot ce au pus mâna actualii decidenți s-a prăbușit! Au sporit în schimb deciziile de azi pe mâine, desfigurarea instituțiilor democrației, prin instrumentarea noii Securități și a justiției în sistem de „președinție africană”, inegalitățile între cetățeni, corupția și devalizarea.

De altfel, tot mai mulți oameni constată că nu există capacitate la decidenți de a concepe dezvoltarea țării. Rezultatele sintetice se văd în nepriceperea de a opri creșterea prețurilor, inflația și îndatorarea fără precedent a României. Țară care, obiectiv, nu ar trebui să aibă necazuri!

Iată doar câțiva indicatori factuali ai eșuării actuale a educației.

Criza gravă a educației a fost semnalată deja cu ani în urmă (vezi Criza educației. Indicatori de stare și rezolvări, 2020). Dar, în pandemie, autoritățile din România au adăugat măsuri greșite, neîntâlnite pe continent, ținând, în esență, de simpla incompetență. Ca efect, sute de mii de elevi și studenți nu au mai beneficiat de educație la propriu, nici măcar atât cât a fost posibil.

Manageri din economie, administrație și cultură reclamă de ani  buni tot mai slaba pregătire a absolvenților. Acum, această evaluare se generalizează. Slaba pregătire este ascunsă sub pojghița „pilelor”, ce se extinde ca o molimă în societate, imitându-i, desigur, pe cei de sus. Nu mai sunt concursuri pe bune și abundă cariere publice ale inșilor fără valoare.

Nu mai este încredere în pregătirea sistematică. Firmele recurg pe scară crescândă la calificare la locul de muncă. Până și în presă se fac „școli” ce vor să substituie studiul din facultăți.

Voința de părăsire a educației naționale și, desigur, a țării este tot mai mare. Odinioară „fuga de ceea ce este în țară” era la licențiați, apoi la studenți. Mai nou, ea a prins și la elevi. O directoare de liceu din Capitală spunea deunăzi că 60% dintre elevi vor să plece din țară!

Plagiatele și diplomele fără acoperire sufocă  ordinea valorilor din România actuală. Curtea Constituțională a luat decizia, pare-se unică în istorie, de a recunoaște diploma doctoratelor, incluzând cele plagiate. Probabil că efectivul plagiatelor este mare, încât ruinează pretenția de normalitate!

În 2012, am lăsat universitatea pe care o conduceam în anticamera primelor cincisute, în cea mai exigentă ierarhizare din lume, alături de universități din țări vecine. Alte universități din țară o urmau. Acum, totul se transformă într-un vis. Nepotismul cel mai mare din istorie, slaba cultură instituțională, inorganizarea eforturilor trag în jos învățământul superior din România. Un expert străin, vizitator recent, spunea că ceea ce este cel mai interesant în universitățile de la Carpați sunt festivitățile de început și de sfârșit de studii!

S-a ajuns să nu se mai înțeleagă noțiunile care se folosesc în comunicarea de zi cu zi. O analiză internațională,  din iunie 2022, spune că elevii din România nu înțeleg presa cotidiană, deși ea este în românește și în limbajul curent.

Peste toate,  un „proiect” fără cultura educației, numit „România educată”, îi ține pe unii captivi și educația în impas. Nu se știe nici acum cine este needucat, după cum și celălalt „proiect”, „România normală”, nu a spus nici astăzi cine este anormal. În orice caz, cetățenii sunt induși în eroare cu o impostură.

Când măsluirea pornește de sus, ea capătă greutate. Nepregătirea profesională, lipsa civismului și imoralitatea se regăsesc apoi în ungherele societății.

În timp, mi-am mai spus părerea despre acest „proiect” mediocru care imprimă o direcție greșită. Revin acum pe scurt, nu din alt motiv  decât acela că „proiectul” cheltuie bani și contribuie la noi eșecuri!

Desigur, „desideratele proiectului” sună pompos, dar  sunt doar parole ciupite de ici și colo. Se vorbește, de pildă, de „educație de calitate pentru toți”, dar această deviză a fost deja elaborată,  mult mai temeinic, în urmă cu mai bine de douăzeci de ani. Acum este doar o lozincă. Se vorbește de „educație individualizată, diversitate”, dar aceasta era concepută deja în Curriculumul Național (1998), luat internațional ca referință. Putem da multe alte exemple.

În „proiect” sunt cuantificate ținte. „Președintele” declara că va reduce „analfabeții funcționali” la 20% și elevii care sunt sub reperele PISA la 15%. Să fim serioși, așa ceva ar fi un dezastru, ca și abandonul școlar anunțat pentru 2030, de 10%!  Educația din România ar fi caz clinic.

Se promit 30% discipline opționale în învățământ, până în 2030, dar acest parametru se realizase deja în Curriculumul Național, iar în unele universități de multă vreme. Li se promit studenților 20%  la mobilități externe și se preconizează venirea a 10% „studenți internaționali”, din totalul studenților, fără să se știe ce presupun acestea.

Și dacă ar fi atinse aceste ținte, România ar rămâne în urmă. Cu asemenea opțiuni „proiectul România educată” condamnă țara la înapoiere.

Cine proiectează educația ar trebui să cunoască politici educaționale, ceva administrație, drept, sociologie, psihologie, pedagogie. Or, diletantismul „proiectului România educată” este izbitor, la fiecare pas. Bunăoară, autorii au auzit că refrenul timpului ar fi „competențele” și vor, de pildă, un „nou curriculum”, centrat pe „competențe”. Doar că se înșeală. Discuția din Franța și mai ales din Germania și Austria ultimilor ani atestă că educația solidă este astăzi pe „tripticul competențe, abilități, educație pentru valori”. Acest triptic apropie educația de educația clasică, și o deschide spre viața de azi.

Multe prevederi ale „proiectului România educată” pastișează prevederi anterioare și le dau ca noutăți. De pildă, posibilitatea elevilor de a trece de la un liceu profesional, la unul teoretic sau vocațional, punerea profesionalului pe baza cooperării cu mediul privat, consorțiile regionale, desființarea schimburilor în școli, reabilitarea bibliotecilor, reconsolidarea liceelor agricole, descentralizarea, universitățile producătoare de tehnologie. Sunt măsuri ce se regăsesc deja în reforma din 1997-2001, dacă nu chiar în legislația anterioară, unele mergând până la 1968.

„Proiectul” confundă noțiuni simple. „Curriculumul școlar” depinde de „definirea standardelor”, dar depinde mai mult de scopul asumat al educației. „Guvernanța” nu este același lucru cu „administrația” și, cu atât mai puțin, cu „adecvarea profesiilor la piață”. „Evaluarea” nu ține loc de învățământ bine organizat, „calitatea” nu se reduce la „stardardele de siguranță” și „reziliența campusurilor”.

„Președintele” spunea că ținta „proiectului” este „eliminarea barierelor birocratice”. Or, barierele efective sunt acum sociale, economice și profesionale. Se vorbește apoi de „centrarea educației pe elev”, ignorându-se că până și elevii au observat că sub această deviză slăbește învățarea.  De altfel, în educația inovativă de azi, cum se observă în SUA, China, Germania, se întărește centralitatea profesorului. Se vrea „bacalaureat bazat pe competențe” – or bacalaureatul este, începând cu tradițiile franceză și germană, care l-au creat, și cu ministrul Constantin Angelescu, care l-a introdus în România, un examen al maturității culturii generale.  Se spune că liceele pot introduce admitere înaintea „evaluării naționale”. Dar de ce nu s-ar reveni la sistemul mai bun, din legea din 1995, cu „capacitate” și „bacalaureat” ca examene de talie națională, pe temelia cărora să se construiască treptele educației?

În fapt, „proiectul” exprimă o abordare cam rurală, a unor persoane vizibil fără lecturi și cunoștințe. Ar fi fost mai bine ca banii pentru educație, dacă tot se împrumută (și vor fi returnați de generațiile viitoare!) sau sunt granturi, să meargă la necăjiți. Adică la prea numeroșii copii nevoiași, la familii în dificultate, la comunități sărace, pentru a asigura premise și pentru educația lor.

Nici măcar prevederea democrației – care este cel mai bun cadru de educație – nu are trecere în „proiectul România educată”. Valorile nici atât! În vreme ce în diferite alte țări scopul civico-democratic al educației este în față!

„Proiectul România educată” stă pe ideea mărginită după care confruntarea dintre „suveranism” și „globalism” ar fi fost deja tranșată. Fals, căci istoria rămâne deschisă! „Proiectul” este fără cap și va duce la o educație pe măsură.

Ce-i de făcut? S-a ajuns, într-adevăr, jos, când cititul și scrisul pun probleme, încât trebuie luate lucrurile de la capăt și în întregul lor. Reparațiile nu mai dau rezultate.

Totul începe cu proiectarea. Luarea de la rădăcină a nevoilor României a devenit imperativă. Miezul operației rămâne curriculumul școlar și universitar – care are vaste implicații în cele din urmă în cultura și viața națiunii. În definitiv, ar trebui observat că a scăzut grija pregătirii nu doar la elevi. Curriculumul din România trebuie din capul locului regândit în vederea unei relansări culturale și societale.

Urgența numărul unu a educației din România este înlăturarea segregării sociale. Sociologii ne spun că analfabetismul, nu doar cel funcțional, concurează nivelul interbelic. Așa stând lucrurile, copilul necăjit ar trebui ajutat imediat cu bani de lumină în casă, de transport, de hrană și rechizite. Dar trebuie oprită și continuarea necăjirii pe scară mare de azi.

      Este ora efortului inteligent în țară, nu a libertinajului. Infrastructura educației și tehnicalitățile trebuie, firește, ameliorate, dar fără soluții educaționale noi, rezultatele vor fi aceleași.

România înfruntă o criză economică. Se trăiește din împrumuturi pe generații. Ea este lovită și de o răsturnare a ierahiei valorilor, care demotivează cetățenii și face ca țara să aibă cea mai mare (proporțional, adesea și absolut!) emigrație din lume în timp de pace. Este și o criză a creativității – ce se vede și în jubilația când „ni se dă”, „primim”, „ni se alocă”, în loc „să producem”.  Nu este alternativă la învățătură temeinică, la reclădirea ierarhiilor din societate pe criterii profesionale, civice și morale și la efortul propriu.

Mărturisesc că, pentru reforma din 1997-2000 am pregătit mii de oameni care lucrau în educație. I-am pregătit nu doar pentru implementare, ci pentru elaborarea detaliată de soluții de schimbare și probarea lor. Nu este posibil altfel, căci elaborări din birou nu dau rezultate. Revenirea la proiecte veritabile discutate public este condiția generală acum a multor altor măsuri, despre care am scris în alte locuri (Andrei Marga, Reforma modernă a educației, 2016; Andrei Marga, Educația responsabilă, 2019), încât  nu le repet.

 

 

Andrei Marga

 

×