Fight club

PAPORNIŢA CU ÎNŢELEPCIUNI
O singură săptămînă ne mai desparte de aflarea numelui viitorului primar al Bucureştilor; evident, nu şi de rezolvarea imenselor probleme ale unei aşa-zise metropole cu infrastructură de comună pricopsită. După o campanie electorală (pentru primul tur) fără sare şi piper, în care singurul lucru demn de menţionat ar fi spumele televizate de om instabil emoţional ale preşedintelui în exerciţiu, locuitorii Capitalei au de ales: Doctoru’ sau Buldogu’? Ce-i uneşte, ce-i desparte?

PAPORNIŢA CU ÎNŢELEPCIUNI
O singură săptămînă ne mai desparte de aflarea numelui viitorului primar al Bucureştilor; evident, nu şi de rezolvarea imenselor probleme ale unei aşa-zise metropole cu infrastructură de comună pricopsită. După o campanie electorală (pentru primul tur) fără sare şi piper, în care singurul lucru demn de menţionat ar fi spumele televizate de om instabil emoţional ale preşedintelui în exerciţiu, locuitorii Capitalei au de ales: Doctoru’ sau Buldogu’? Ce-i uneşte, ce-i desparte?

Amîndoi sînt oameni puternici şi politicieni cu vînă. Amîndoi au început acest turnir electoral respectîndu-şi contracandidaţii. Dar amîndoi se agaţă de acest tur doi ca de şansa de pe urmă. Dacă pierde Blaga, îşi ia rapid şi fără drept de apel viteză din coasta lui Băsescu; plus, la pachet, adio visuri de mărire în partid şi-n ierarhia statală. Dacă pierde Oprescu, după faimoasele sale antecedente la Primăria Capitalei şi la şefia PSD, arrividerci Roma; loser politic va scrie pe el. De-aici vin, dacă stăm să gîndim logic într-o piaţă politică din ce în ce mai ilogică, disperarea şi furia lor. Şansa de după un eventual eşec e poveste din cărţile cu zîne şi cavaleri virtuoşi. De-aici apetenţa pentru plesneală reciprocă, scandal dîmboviţean şi poale-n cap. Pe subiecte, în general, artificiale, care nu au pic de relevanţă pentru priceperea şi/sau voinţa politică de reformă administrativă a viitorului primar general. Şi de-aici încep să apară diferenţele marcante…

Blaga e departe de a fi vreun orator. Pare a controla subiectele de administraţie, vorbeşte scrîşnit, dă impresia de autoritate şi încrîncenare, dar n-are nici verb, nici spontaneitate. Motiv pentru care – din motive pe care le înţeleg, dar pe care n-o să le accept în ruptul capului ca temeinice – vorbesc mai mult alţii pentru el. Cînd gureşul cosumator de la Cotroceni, cînd merituosul primar al Sectorului 3 (care mie mi s-a părut de-a dreptul jenat cînd trebuia să citească la tv discursul înfierător la adresa lui Oprescu), cînd năimiţii cu apucături fascistoide de prin media sau poreclita societate civilă. În radicalizarea asta dementă au ajuns nişte neruşinaţi de copii de kominternişti şi/sau politruci, vecini de-ai lui Oprescu din copilăria lor comună în Primăverii, plus o sumedenie de turnători la Securitate, să-l acuze pe Doctoru’ că-i fiul tatălui său; întîmplător sau nu, general de Secu’.

Oprescu nu-i nici pe departe marele as al soluţiilor tehnice, al programelor concrete. În schimb, are lipici la popor, vorbeşte pe înţelesul şi pe gustul omului simplu. În studiourile tv se simte ca peştele-n apă, lucrează din greu la sentiment şi atrage simpatizanţi chiar şi din tabăra celor care urăsc pesediştii. În plus, ori s-a prins în sfîrşit, ori i-a băgat cineva bine-n cap că, în Bucureştii anului 2008, el se luptă, de fapt, cu Băsescu, nu cu Blaga. Şi că, pentru a-l bate pe Jucător pe terenul acestuia, pe lîngă nevoia stringentă de stomac politic, trebuie să te lupţi fix cu armele lui. Ceea ce, în definitiv, a şi început să facă. Şi prestează chiar cu aplicaţie, pasiune şi putere de convingere.

Mai avem o săptămînă, o singură săptămînă, dar ce săptămînă! Va fi fight club: între o armată disciplinată şi plenipotentă care stă aliniată în spatele lui Blaga şi oastea de strînsură a lui Oprescu. Miza e enormă, taberele-s dispuse la orice, porumbul sfîrîie la microunde, berea stă la rece. Rămîne de văzut dacă, la capătul măcelului, noi, ăştia care am plătit biletul la măcel, o să ne şi alegem cu ceva din partea celui care va rămîne în picioare.