x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale O intolerabilă recidivă a intoleranței etnice

O intolerabilă recidivă a intoleranței etnice

de Serban Cionoff    |    19 Iun 2023   •   10:30
O intolerabilă recidivă a intoleranței etnice

Nu știu ce a vrut să spună distinsul actor australian Geoffrey Rush atunci când și-a încheiat alocuțiunea în fața numerosului public reunit la cea de a 22-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania cu aceste cuvinte: „Salut Caracal”. Cuvinte care, potrivit relatărilor transmise la cald, de la fața locului, ar fi fost „o glumă gustată din plin de spectatori”.

De ce ar fi fost doar o glumă și cui se adresa, de fapt, ea, nu ni s-a mai spus. Și este mare păcat fiindcă, fără aceste precizări, am putea să credem că oaspetele Clujul și, de fapt, al României, bătea apropo la tembele snoave despre carul cu proști, despre cele 7 minuni ale Caracalului sau la Dincă și monstruozitățile sale. Bănuială pe care nu o împărtășesc și, dată fiind importanța manifestării, înclin să cred că, poate, domniei sale i se va fi povestit că fosta capitală a județului Romanați, municipiul  Caracal, a dat teatrului și cinematografiei nume de referință precum actorii Ștefan Braborescu, Beatrice Biega, Silviu Stănculescu, scenografii Liana Manțoc și Ion Popescu Udriște, graficianul și regizorul de desene animate Ion Truică sau compozitorul Radu Șerban, cel care a compus muzica pentru serialul de televiziune „Toate pânzele sus” și pentru alte pelicule din filmoteca noastră de aur. După cum m-am gândit că  iubitori ai artelor i-au mai povestit că monumentalul edificiu al Teatrului Național din Caracal, care poartă numele lui Ștefan Iordache, este gazda unui  prestigios festival de teatru care și poartă numele marelui actor.

 Așa încât, dacă tot a transmis, Geoffrey Rush, salutul său orașului meu natal, nu ar fi rău dacă organizatorii festivalului de teatru de la Caracal i-ar adresa invitația de a le fi oaspete la viitoarea ediție a manifestării. Până atunci, dacă tot s-a deschis discuția, trebuie să spun că glumița făcută la Cluj a picat într-un moment foarte nepotrivit! Mă refer la un subiect despre care, cu excepția lui Mircea Badea  și a canalului Antena 3 CNN, a confraților de la DC NEWS și de la „Ziarul de Vâlcea”, mediul jurnalistic nu a găsit de cuviință să se pronunțe. Așteptând, probabil, să treacă acele trei zile după care știrea să intre la arhivă. Ceea ce nu aș spune că se va întâmpla și de data asta întrucât confrații vâlceni au sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și urmează să vedem cum se va solda demersul lor.

 Este vorba despre un text apărut în ziarul ,,Tribuna’’ din Sibiu în care autorul aruncă un hârdău de zoaie asupra oltenilor despre care scrie că „au năvălit în oraș ( în Sibiu n.n.)”, dar „nu pentru a se înălța, ci pentru a-l spurca”. Acestea fiind doar câteva dintre insanitățile pe carele debitează autorul și în care regăsim matricea negativistă a narativelor despre Miticii și răgățăni care „au invadat și au infestat”(!!!) Ardealul și Banatul. Clișee suta la sută mincinoase și de o rea credință revoltătoare pe care, cu ceva ani în urmă, le vehicula și un caricaturist din Timișoara. Căruia i-am adus aminte că poetul și eseistul Anghel Dumbrăveanu și prozatorul Laurențiu Cerneț, olteni pur sânge, au un loc binemeritat în istoria literaturii românești contemporane, ei fiind, de asemenea, printre cei care au contribuit la afirmarea  și la consolidarea prestigiului revistei „Orizont”, alături, desigur, de confrații lor din Timișoara și din Banat. În aceeași ordine de idei, menționam și contribuția de mare valoare pe care a avut-o doctorul Radu Ricman, caracalean și el, la organizarea și dezvoltarea Spitalului de psihiatrie din Gătaia, instituție căreia neuitatul meu prieten i s-a dedicat cu o nedezmințită consecvență.

  Revenind la revoltătoarea compunere apărută în ziarul „Tribuna”- publicație pe care o prețuiesc și o respect-, precizez că pe autorul ei îl cunosc de peste cinci decenii, așa încât am serioase rezerve că ar fi cel mai îndreptățit să dea lecții de morală civică și să edicteze cine spurcă și cine nu spurcă Sibiul. Rezerve pe care mi le întăresc foarte numeroasele și foarte asprele puneri la punct pe care i le transmit cititorii. Vreau, în schimb, să atrag cât se poate de serios atenția că numai de asemenea discriminări veninoase, care scornesc și întrețin false, tendențioase discriminări și sciziuni între românii din cele trei provincii istorice,  nu aveam nevoie! Mai ales acum, când, pe unele canale de presă, inclusiv ale mediei alternative, circulă mesaje denigratoare despre România și despre români. Minciuni sfruntate care, din păcate, au o beneficiat de oarece credibilitate din partea unor factori de influență și, mai grav, de decizie din state membre și din instituții ale Uniunii Europene. De aici decurgând și abuziv prelungita ținere a României la porțile Spațiului Schengen.

 Minciuni cărora unii vectori de opinie ezită să le dea răspuns. Unul dintre motive fiind, poate, și teama că ar risca să fie taxați ca „nostalgici”, atâta vreme cât un autor cu veleități de analist politic a decretat că noțiunea „interes național” aparține ideologiei „naționalist- comuniste”.

 Emitentul și promotorul aberației făcând  parte, înainte de decembrie 1989, din corpul redactorilor din presa centrală de partid care aveau  înalta misiune a educării revoluționare a tineretului patriei. Fiind, deci, tovarăș de muncă și de luptă atât cu mine cât și cu autorul încropelii din ziarul „Tribuna” de la Sibiu!…                            

×
Subiecte în articol: Geoffrey Rush TIFF.22 TIFF 2023