Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cât a fost ambasador la Bucureşti, Mark Gitenstein a reuşit o rară performanţă: să trezească sentimente antiamericane! România a avut şi în perioada comunistă o deschidere spre Statele Unite, ceea ce avea sprijinul total al populaţiei. Probabil că românii erau cei mai proamericani dintre estici şi au înghiţit fără mofturi pastilele amare servite de la Washington şi când au bombardat sălbatic Bucureştiul în ziua de Paşti în vreme de război, şi când ne-au lăsat pe mâna lui Stalin. Naivi şi creduli, în anii ’50, părinţii şi bunicii noştri tot sperau că o să vină americanii care s-au arătat într-un târziu, după ce ţara se eliberase singură. Până să vină Gitenstein la Bucureşti, ambasadorii Statelor Unite păstrau limitele diplomaţiei în declaraţiile publice; nu lezau demnitatea tăbăcită a românilor. Lobistul care nu a avut loc în administraţia Obama din cauza suspiciunii că are lipici la banii altora a aterizat în România, crezând că aici este o semicolonie americană care trebuia guvernată şi îndrumată de domnia sa. Şi-a luat consilieră pe Monica Macovei, sergent de stradă pe Morar Daniel şi executant pe Băsescu Traian – trupă devenită tot mai insuportabilă pentru populaţie. Pe cât creştea supărarea românilor pe regimul Băsescu, pe atât se umfla şi protecţia lui Gitenstein pentru garda lui pretoriană. Declaraţiile de susţinere ale ambasadorului au depăşit gardul bunului-simţ, ajungând să creeze reacţii dure în societatea românească, mulţi români întrebându-se de ce sprijină SUA până în pânzele albe un regim tot mai nepopular şi personajele sociale nocive care îl reprezintă. Comparaţia cu “democraţia” din Siria în timpul demonstraţiilor din ianuarie 2012, apărarea tezei “loviturii de stat”, transmiterea la Washington a informaţiilor despre “fraudarea masivă a referendumului” au fost “vârfurile” activităţii diplomatului care i-au făcut pe români să pună la îndoială prietenia cu America. În acelaşi timp, Gitenstein se arată tot mai interesat de câteva subiecte din economie, îmbrăcând într-un şuvoi de vorbe nu atât interesul Statelor Unite, cât mai ales interesele unui anume grup. Lobistul din el lucra la greu pentru privatizarea din energetică, sectorul cel mai mănos din industrie rămas în proprietatea statului. Gitenstein bătea toba cu privatizarea rapidă pe bursă într-un moment de preţuri mici la vânzare. Cuvântările ambasadorului au devenit tot mai apropiate de comunicatele de presă ale Fondului Proprietatea, care, având această umbrelă, s-au arătat tot mai arogante. La un moment dat, spre finalul mandatului, vocea ambasadorului a devenit chiar a Fondului Proprietatea, admonestând cu obrăznicie decizii ale ministerelor şi guvernului. Acum, în fine, relaţia grupului de interese s-a oficializat. Gitenstein va deveni şi în acte reprezentantul de vârf al Fondului Proprietatea. Lobistul a venit să-şi ia tainul pus la dospit din timpul mandatului de ambasador.
Lipsă de scrupule, moralitate îndoielnică, foloase necuvenite? Poate ne lămureşte comisia de etică de la Departamentul de Stat. Fiţi binevenit la caşcaval, domnule Gittenstein! Sperăm să vă stea în gât!
