x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Gloanţe nebune

0
Autor: Florin Condurateanu 23 Dec 2020 - 07:10
Gloanţe nebune


Uneori, gloanțele, fără să fie țintite prin cătarea puştii către un om anume, retează vieți, care au picat în vârtejul rafalelor fără să fi bănuit asta. În zilele furtunoase ale sfârşitului de an 1989 a murit un îndrăgit actor comic, un simpatic rostitor de cuplete, Horia Căciulescu. Slab de-l zbura curentul pe fereastră, negricios şi tras la față de parcă nu mâncase de zece zile, când apuca să spună poantele pe scena revistei era însoțit de ropote de aplauze. În orele acelea tulburi, actorii de la „Tănase” s-au dus la serviciu, chiar mergând de-a buşilea, ferindu-se de cartuşele care zburau de peste tot. Cristina Stamate s-a târât spre Teatrul „Tănase”, pe Calea Victoriei, având şi o plasă cu pâini, pe care jumătate a dat-o soldaților care păzeau Palatul Telefoanelor. Horia Căciulescu a venit şi el la serviciu şi a vrut să se ducă la telefoanele cu străinătatea s-o anunțe pe fiica lui de la Paris că a fugit Ceauşescu. De bogat ce era, slăbănogul Horia Căciulescu conducea un Trabant din acela căruia îi cădea o uşă dacă strănutai lângă maşină. Clădirea cu telefoanele spre extern se afla în spatele Palatului Telefoanelor, acolo s-a dus Căciulescu cu Trabantul lui. N-a înțeles că soldații din cercul de apărare l-au somat să nu înainteze, aşa că plutonul a executat foc cu arma. Două gloanțe l-au nimerit în piept pe comic, care a murit pe loc. Dintr-o aiureală.

O altă întâmplare de acest gen l-a avut în centru pe marele scriitor Liviu Rebreanu. Era seara frământatului 23 August 1944 şi romancierul, pe vremea aceea director general al Teatrului Național, se afla într-o maşină condusă de un colonel în rezervă, neam de-al lui. Când au ajuns la un baraj al armatei de pe străzile Bucureştiului, colonelul de la volan a trecut printre soldați şi aceştia au tras cu puştile, un glonț lovindu-l în piept pe Rebreanu. A mai trăit la moşia lui din Argeş o săptămână, după care a murit.


Serviciul de email marketing furnizat de