Gloria

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Doi foşti strungari categoria a patra, ajunşi, datorită meandrelor concretului şi sinergiei faptelor, asfaltatori categoria "tocană de cartofi la borcan", stau pe marginea unui şanţ şi, avînd pauză de masă, servesc delicioasa tocană de cartofi la borcan preparată în familie.

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Doi foşti strungari categoria a patra, ajunşi, datorită meandrelor concretului şi sinergiei faptelor, asfaltatori categoria "tocană de cartofi la borcan", stau pe marginea unui şanţ şi, avînd pauză de masă, servesc delicioasa tocană de cartofi la borcan preparată în familie. Cum se ştie, tocana, dacă e gătită cu dragoste şi e săţioasă, îi face pe oameni visători. Aşa că foştii strungari mestecă fără grabă şi se uită visători după limuzinele care trec vîjîind pe lîngă asfaltul lor abia turnat, sperînd ca măcar una să se împotmolească. Dar nu îi e dat să simtă în cauciucuri fierbinţeala asfaltului proaspăt întins pe şosea unui Mercedes, ci unei amărîte de Dacii.

În jumătatea de minut, în care şoferul luptă din greu cu masa încinsă şi clisoasă să-şi scoată rabla la un liman, cei doi muncitori îl examinează ca pe o muscă picată în tocană. Intrigaţi, dar şi cu o uşoară tresărire ştiinţifică. Mă, zice asfaltatorul unu, după ce nefericitul proprietar de Dacie se face nevăzut, mă, lua-m-ar dracu’ dacă mă înşel, ăsta nu-i ăla?!! Ştii tu care, ăla, care în ’95 era mare şi tare? Care se ţinea tot timpul după Iliescu şi vorbea la televizor? Da, ştiu la cine te gîndeşti, spune asfaltatorul doi, dar nu e el. E ălălalt. Seamănă cu ăla, dar nu e ăla. Stai să ne lămurim despre cine vorbim, zice cu metodă fostul strungar unu, că ne încurcăm. Vorbim de ăla, cum naiba îl cheamă, că-mi stă pe limbă... Da, mă, omule, răspunde şi mai metodic fostul strungar doi, înţeleg perfect de cine vorbeşti. De ăla, care o făcea pe nebunul la alegeri. Ieşea mereu cu aia, cu gagica aia a lui blondă şi grasă, cu cîntăreaţa aia, cum mă-sa o chema... Mă rog, nu-i important. Toate se îngraşă cînd dau de bine. Ascultă însă aici la mine, nu-i el. E sigur ălălalt. Alălaltul care? – face neîncrezător asfaltatorul unu. Asfaltatorul doi, în ciuda faptului că n-a reuşit să-şi termine tocana, se pricepe să explice cum stăteau lucrurile în 1995. Pe vremea aia, spune el, semănau toţi între ei. Iar după ce s-au mai limpezit apele care cu caşcavalul, care înapoi la Dacie, supărarea şi traiul prost i-a făcut să semene şi mai mult. Deci, categoric nu e ăla.

Asfaltatorul unu nu prea e convins şi reia, cu un argument irefutabil, discuţia de unde a început: Îţi zic eu că ăla e. Am stat odată lîngă el, cînd era să fie  ministru, sau cînd l-au debarcat, nu contează. N-am cum să-i uit mutra. El e, ăla de care îţi ziceam. Cum luai un ziar, cum dădeai de mecla lui. Cum deschideai televizorul, cum auzeai trăncăneala lui. Era peste tot. Şi într-o zi, uite că n-a mai fost. Ca şi cum n-ar fi fost. Dar ăla e precis! Asfaltatorul unu dă din cap cu multă înţelegere, deşi nu-i mai bătrîn decît cu opt luni şi cinci zile decît colega. Pe încăpăţînaţi e bine să-i laşi în legea lor. Dar, după ce mai ia o lingură de tocană şi învîrteşte atent capacul borcanului, spune ca pentru sine: Cum o să fie, bă, ăla, dacă e ălălalt? Ce, ălălaltu nu era tot pe prima pagină?