Goana după responsabilitate

E la modă acest îndemn: să fim responsabili! Să avem grijă ce spunem, cui spunem, pe ce ton spunem. Să nu cumva să-i supărăm pe cei care stau cu ochii pe noi, în aşteptarea vreunei greşeli, în aşteptarea unei gafe care ne-ar putea anula toate faptele bune şi toate gândurile coerente de până azi. Responsabilitatea se regăseşte, în aceste zile de haos şi de pândă, în vocabularul tuturor, este sugerată în mai toate documentele actualităţii, de la atât de comentatul raport pe justiţie, până la discuţiile în contradictoriu din spatele blocului, în care toţi au voie să spună orice, pentru că, oricum, nu aude nimeni nemulţumirile sau laudele lor.

Peste tot, se cer reguli, se cer limite. Inclusiv în presă. Dar cine poate, într-o societate ca a noastră, în care orice cuvânt este suspus suspiciunii, în care nu mai ştim să înţelegem, ci doar să interpretăm, să stabilească limite? Cine, când şi cum, dacă până şi ameninţările au început să fie rostite aici cu subiect şi predicat – uneori şi cu virgulă între ele –?! În ţara asta a noastră încă există oameni care nu se mai tem de nimeni şi de nimic. Linşajul mediatic! Alt subiect la modă. Măcar dacă s-ar vorbi şi dacă s-ar amenda, în vreun fel, încălcarea spaţiului privat. Şi din timpul vieţii, dar şi de după moarte! Dar nu! Problema nu e aici, nu interesează pe nimeni aceste cazuri, cei mai puternici dintre noi se tem de ce li s-ar putea pregăti pe viitor.

Se cere responsabilitate! Şi se livrează, la pachet, prin poştă sau prin televizoare, numai iresponsabilitate. Se cere stabilitate. Şi se aruncă, peste gardul fiecărui cetăţean, cu o seninătate care ne sperie, numai gesturi instabile, numai declaraţii care se contrazic şi care ne contrazic. De câteva zile, se întoarce pe toate părţile un raport care vorbeşte despre noi, despre instituţiile noastre, despre libertăţile pe care le merităm şi pe care nu le merităm. Toată lumea aduce clarificări despre această analiză. Unii vor să pară obiectivi, alţii nici măcar nu se mai chinuie să controleze aparenţele. Pe acorduri de Breaking News, aflăm ce se mai întâmplă prin ţara noastră, prin lumea noastră, ca-ntr-o piesă absurdă de teatru care pare că nu se mai termină, care ni se dezvoltă în faţa ochilor ca un vis şi, din păcate, uneori ca un coşmar.

În rest, rămâne cum am stabilit! Să fim responsabili! Limitele sunt pe punctul de a fi trasate, se lucrează cu mare spor la reguli şi curând se va trece la aplicarea lor. Din precauţie, până la noi veşti, toate televiziunile incomode – şi pentru unii şi pentru alţii – ar putea să tacă. Sau să vorbească mai încet, eventual după întreruperea emisiei. Să nu cumva să se mai dezvăluie ceva, să nu cumva să iasă la lumină vreun detaliu care ar putea cutremura iarăşi actualitatea zbuciumată de atâtea invariabile. În orice caz, după atâtea răsturnări spectaculoase de situaţie, nu e deloc exclus să ajungem în situaţia penibilă de a ne trezi, mai devreme decât de ne aşteptam, exact în acelaşi loc de unde am plecat!