x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Granzii campionatului gâfâie canicular

Granzii campionatului gâfâie canicular

de Dan Dumitrescu    |    23 Iun 2011   •   21:00

Deruta este marfa pe care fotbalul nostru o livreaza imbelsugat. Fe­deratia si nationala, liga profesio­nista si framantarile de intersezon ale echipelor afiliate, licentierile si banii proveniti de la televiziuni creeaza teme greu descifrabile pentru cei care nu au o predocumentare temeinica.

Mircea Sandu si-a consumat portia de ingaduinta, a declarat ratate experimentele de la echipa nationala si a decis sa preia din nou initiativa. Concret, reprezentativa noastra are din nou antrenor. Si, din fericire, are antrenor care nu-si potriveste niciodata cadenta dupa comenzile venite de pe margine. Imperturbabilul Victor Piturca are de obicei calcatura sigura, stie ce are de facut si nici pricinosii care-l contesta din obisnuinta nu mai au tonul de altadata. Baritonalii injuraturii gratuite au devenit putin mai tenori dupa ce au fost loviti in pariul lor de un esec extrem de convingator. Apoi, pana la meciurile jucate pe puncte, mai avem de petrecut timp bun, timp de laborator discret pentru Piturca, timp sarbatoresc pentru suporteri daca ne gandim la meciul cu Argentina si inaugurarea National Arena. Astfel se explica faptul ca problemele legate de echipa nationala beneficiaza de o temporara gratiere in presa. Fiindca linistea nu a intaratat niciodata audienta.

Ingrijorarile legate de echipa na­tio­nala prind totusi contur atunci cand observam ce promit prim-di­vi­zio­narele noastre in viitorul campio­nat. Galatiul si Vasluiul sunt reco­man­date de o oarecare stabilitate. Ceea ce este de bine. Dar cele doua echi­pe nu sunt prea ofertante pentru nationala. Din pacate, echipele in a caror cambuza pescuiesc de obicei selectionerii varuiesc gardul destul de searbad. Timisoara, vicecampi­oa­na rezultatelor sportive, s-a compromis pe mana patronului si retrogra­dea­za tot mai convingator catre fot­ba­lul de duzina. Steaua comunica mai mult despre festivalul MM – Ronny Levy decat despre echipa. MM il intareste din vorbe pe israelian doar pentru ca acesta, la randu-i, sa propteasca cat mai sus fudulia mana­ge­rului. La Dinamo, turbarea sefilor face ravagii. Liviu Ciobotariu pre­ga­tes­te la ora actuala echipa. Dar, din cate se pare, nu o pregateste pentru viitorul campionat. O pregateste doar pentru a o preda altui tehnician, un italian, un orfan profesional. Razvan Lucescu a preluat Rapidul pentru ca, impreuna, sa repare fotografia miscata de la nationala. Juniorul comanda in bucataria lui Copos portii babane de revansa. Dar daca nu va fi cuminte si nu va papa tot, asa cum a promis, atunci sa vezi nuieluse. Si Copos nu cearta ca taticu, laudand si cele mai stupide nazbatii. Copos cearta pipaindu-se nervos la portofel.

Granzii campionatului gafaie, asa­dar, canicular. Daca mai luam in cal­cul si cele vreo cinci promovate din modestia si mai modesta a fotba­lului, eu zic sa vorbim despre valoare alta data. Prezentul este perfect asortat la competentele dragomiristice.

×