Handbal și politichie

Nu trebuie să fii, neapărat, un fan al handbalului dacă nu chiar un „microbist”(folosesc, desigur, prin extensie se sferă termenul care se referă la iubitorii „sportului rege”), pentru a te bucura de victoria excepţională a naţionalei noastre feminine în faţa jucătoarelor daneze. 

 Este, însă, neapărat nevoie să crezi în puterea nesecată a acestor meleaguri de a naşte şi de a educa oameni talentaţi şi dăruiţi, oameni care cred în ceea ce fac şi care ştiu să lupte şi să învingă. Să lupte şi să învingă respectând regulile unei competiţii corecte şi, deopotrivă, respectându-şi  şi adversarul şi suporterii.

 Adevăr elementar care,dacă în arenele sportului are valoare de axiomă, în schimb, în sfara extinsă a competiţiilor europene sau globale în care sunt angajate statele naţionale şi corporaţiile trans-naţionale, este din ce în ce mai des ignorat, ba chiar călcat în picioare. Mai ales în condiţiile neoliberalismului rapace, când este din ce în ce mai greu să lupţi cu un adversar care fentează grosolan şi care, din păcate, are parte tot mai des de deciziile unor arbitri deloc imparţiali.

 Printr-o simplă întâmplare, victoria fetelor din Naţionala de handbal, care le-a adus în semifinalele Campionatului Mondial şi ne dă multe speranţe de succes în fazele finale ale competiţiei, s-a petrecut tocmai în vreme ce Preşedintele şi Guvernul României se află sub presiunea mai marilor finanţelor mondiale care ameninţă („avertizează”într-un limbaj pretins diplomatic) cu represalii în eventualitatea în care Legea care reuşeşte,în fine, să îi protejeze pe simpli cetăţeni de rapacitatea veroasă a unor bănci va fi promulgată şi pusă în aplicare.

 Este, şi asta, tot un fel de meci: guvernul României versus marea finanţă mondială -nu-i aşa? Da, dar este un meci în care cei care ar trebui să fie promotori şi apărători ai drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor României, care i-a investit cu încrederea de a le cârmui destinele, dau din colţ în colţ cu frica în suflet  nu care cumva să fie fluieraţi că au jucat greşit. Arbitrii numindu-se, după caz, FMI sau PPE, care mai au de partea lor, în tribunele unde ar trebui să se afle suporterii naţionalei, nişte pârâcioşi înverşunaţi- de tipul/teapa Monica Macovei et comp- care reclamă tot felul de inventate încălcări ale regulamentului din partea echipei României.

 Desigur, mi se va răspunde, de către nişte obiectivi de (de-)serviciu să nu mai fac atâtea valuri, fiindcă, vezi Doamne, avem un guvern de tehnocraţi care ştiu ei ce să spună şi ce să facă. Mulţumesc de atenţionare, dar după ce ministra tehnocrată a bugetului ne-a trimis să luăm lecţii de la brazilienii şi indienii care muncesc pentru doi lei pe zi şi nu zic nici cârc, iar un ditamai vicepremier (apolitic jurat!) ne anunţă vă are veşti rele dar, deocamdată, nu ni le spune, încep să dau tot mai multă dreptate vorbei lui Tudor Muşatescu: „Pesimistul zice că mai rău decât aşa nu se mai poate; optimistul, dimpotrivă, zice că se poate!”   

Şi, dacă tot am adus vorba despre tehnicieni, haideţi să v-o spun pe cea dreaptă, până la capăt. Da, naţionala de handbal a României este antrenată de nişte tehnicieni de elită, iar fetele noastre au câştigat tocmai pentru că au jucat respectând întocmai indicaţiile lor strict tehnice. Atunci de unde deosebirea între handbaliste şi guvernanţi? Foarte simplu, din aceea că fetele noastre au jucat meciul având, în cuget şi în simţiri, mândria de a fi român, pe când unii dintre guvernanţii noştri încă se mai codesc să îşi spună aşa de teamă că îşi vor pierde patalamaua de tehnocrat, obţinută prin nişte birouri de la Bruxelles sau mai ştiu eu pe unde...

  Desigur, alta ar fi fost situaţia dacă am fi avut, în echipa de la Palatul Cotroceni sau de la Palatul Victoria, câte o Ada Nechita, care să marcheze golul biruinţei în ultima secundă a partidei…