x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale „HUO!!!” - Ordinul de zi pe unitate în discuția despre legile justiției

„HUO!!!” - Ordinul de zi pe unitate în discuția despre legile justiției

de Serban Cionoff    |    24 Aug 2017   •   11:34
„HUO!!!” -  Ordinul de zi pe unitate în discuția despre legile justiției

 Am citit titlul ăsta pe fluxul de știri și m-au trecut fiori reci pe șira spinării: „Reacție dură de la Bruxelles”. Fiind vorba, firește, despre modificările legilor justiției anunțate, ieri, de către ministrul Tudorel Toader, într-o conferință de presă. De aceea, care prima întrebare pe care mi-am pus-o a fost  dacă, într-adevăr, ministrul Justiției, Tudorel Toader, l-a informat pe prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, cu prilejul recentei întrevederi avute la Bruxelles, despre respectivele măsuri și, în mod deosebit, despre schimbările pe care intenționează să le opereze? Întrebare care era cu atât mai justificată dacă ținem seama de faptul că, în marja acestei întâlniri, înaltul demnitar european a declarat că vede în ,,continuitatea mandatului ministrului justiției(Tudorel Toader n.n.) ,,o premisă pentru continuarea reformei justiției’’. Pentru ca, acum , uite cu ce să ne trezim pe cap?! Cu ,,o reacție dură de la Bruxelles’’…

   Numai că, după ce am depășit șocul emoțional provocat de titlul alarmist și am citit știrea propriu-zisă, mi-a trecut și spaima. Reacția aceea, dură și necruțătoare, nu aparținea unei personalități marcante de la vârfurile UE, ci personal Monicăi Macovei. Mai pe șleau spus, europarlamentarei care și-a făcut un lugubru renume de pe urma pârelor, pe cât de veninoase pe atât de mincinoase, pe care le împrăștie ori de câte ori are- și, mai ales, își creează!- prilejul. Minciuni otrăvite care nu fac rău numai unui anumit guvern al României, ci României înseși. Aceeași Monica Macovei, fiind și cea care,cu un deceniu în urmă, în calitatea de ministru al Justiției, a conceput și pus în acțiune, la comanda expresă a lui Traian Băsescu, acel odios mecanism prin care actul de justiție a fost deturnat de la menirea sa și a dobândit statutul, nedemn și descalificant, de instrument de oprimare a adversarilor politici. Situația căreia își propun să îi pună capăt măsurile preconizate de ministrul Justiției, Tudorel Toader.

 Măsuri care, nu chiar printr-o simplă coincidență, vă asigur!,de îndată ce au fost comunicate la conferința de presă de ieri, au stârnit anumite prime două reacții pe cât de vehemente, pe atât de asemănătoare în ceea ce privește acuzațiile aduse atât ministrului Justiției , cât și guvernului PSD-ALDE. A fost vorba, mai întâi, despre declarația președintelui PNL, Ludovic Orban, urmată la scurtă vreme de declarația de presă a președintelui României, Klaus Iohannis. Mai presus, însă, de viteza de reacție, ceea ce a surprins în mod cu totul deosebit nu a fost nici acuzația de ,,politizare a justiției’’adusă unor măsuri pe care cei doi preopinenți nu le cunoșteau decât din expozeul de o oră și un pic al ministrului Tudorel Toader și nici patetismul cu care pledau, la unison, în favoarea apărării libertății actului de justiție, grav amenințat, clamau domniile lor, de către actuali guvernanți.

În realitate, atât Ludovic Orban, cât și Klaus Iohannis (am citat, desigur, în ordinea cronologică a apariției declarațiilor în spațiul public) apărau  numai și numai sistemul de (in) justiție construit de Monica Macovei. Folosindu-se în acest scop de argumente - în realitate, invective- din registrul acestui personaj de sinistră reputație care este și va rămâne procurorul stalinisto-kagebist, Monica Macovei.  Totul culminând cu invocarea, de către însuși președintele României, Klaus Iohannis, a posibilității ,,menținerii pe timp nelimitat a MCV’’. Mecanism care, după cum bine se cunoaște, a fost impus României la solicitarea expresă a ministrului justiției, Monica Macovei, fiind, după aceea, aplicat în mod discreționar și cu un ridicat coeficient de subiectivitate de către monitori cu certe simpatii/antipatii de natură politică, așa încât aderarea țării noastre la Spațiul Schengen a fost amânată ,,sine die’’ și sub felurite pretexte, care de care mai pricinoase.

 Să mai fie, atunci, de mare mirare faptul că, nu peste multă vreme, acuzele formulate , pe rând, de către Ludovic Orban și Klaus Iohannis, s-au regăsi, într-o formulă extinsă, agrementată cu argumente care ar fi trebuit să le dea o abordare conformă științei dreptului, sub semnătura magistrei-Monica Macovei? Nicidecum, surprinzător ar fi fost să nu se întâmple așa ceva. Așa după cum, tot de mirare ar fi fost ca, măcar de data asta, procurorul general, Augustin Lazăr, să își ia un timp de reflecție înainte de a sări, tot el, cu gura mare …     

  Am fi, însă, într-o mare greșeală dacă am considera că aceste exemple sunt singurele care ne pot oferi imagine corectă a nivelului la care se poartă discuțiile asupra măsurilor prezentate, ieri, de către ministrul Justiției. Cu atât mai mult cu cât, aseară, pe pagina ministerului proiectele acestor legi nu fuseseră încă publicate, ceea ce , desigur, nu putea să permită o tratare aplicată, la obiect. În schimb, am putut, de-acum, să constatăm ceva care spune mult despre felul în care entități reprezentative și prestigioase personalități reprezentative ale lumii justiției, dar și din societatea civilă, au înțeles să se refere la acest subiect de maximă importanță și, până la urmă, chiar la ministrul în exercițiu al Justiției. Adică,la obiect, fără patimă, dar și fără partizanat. Mă refer la faptul că dacă, pe parcurs, unii comentatori, deloc puțini, l-au criticat pe Tudorel Toader pentru anumite declarații sau atitudini în care s-a poziționat atunci când din partea domniei sale se aștepta un mesaj clar și ferm, de data asta, semnificativ de mulți dintre acești comentatori, s-au pronunțat în sprijinul schimbărilor pe care le preconizează demersurile pe care ministrul Tudorel Toader le-a anunțat. Acești observatori ai realității românești punând degetul pe rană, adică identificând și comunicând, deschis, fără rezerve și echivocuri de protocol, adevărata cauză a furibundei campanii împotriva legilor justiției pe care ministrul Tudorel Toader le propune a fi modificate. Exemplul cel mai semnificativ în această ordine de discuție, ne este dat, aș spune eu, de către Cornel Nistorescu în editorialul său de azi al publicației,,Cotidianul’’. Editorial în care scrie așa:,,Câtă vreme ministrul Justiției este susținut  de PSD el trebuie legat de mâini și de picioare. Când  o fi omul președintelui, vom mai vedea. Atunci sunt valabile toate ideile și inepțiile Monicăi Macovei. Până atunci, jos cu ministrul pus de PSD și huo la orice modificare de lege, indiferent că este logică sau nu.’’

  Zău așa, ce bine ar fi dacă, măcar din când în când, politicienii sau magistrații ar mai învăța, și ei, câte ceva, de la gazetari!  Că de lecțiile de gazetărie independentă pe care ni le servesc politruci și justițiari ,, cu Băsescu sau cu binomul în suflet’’ și propagandiștii lor de serviciu nu ducem, din păcate, lipsă!

×