x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Ienei și Rada, victime ale impostorilor din fotbal

Ienei și Rada, victime ale impostorilor din fotbal

de Dan Dumitrescu    |    17 Iul 2014   •   13:00

Festivismul rămâne apucătură definitorie a politrucilor tembeli, a indivizilor care nu știu pe lumea asta altceva decât să dea vântul la deal. De ceremonial festivist a avut parte și prezentarea antrenorilor de la loturile de juniori și tineret, antrenori selectați de trebălăii federali în maniera cadristă a CV-urilor. Aceștia au fost puși să afișeze tricouri ale naționalei în fotografia de prezentare. Apoi au discursionat profund și emoționant despre înaltul patriotism pe ei îl vor implementa în conștiința tinerilor cramponați înrolați sub drapel.

Primarul miniot de la FRF a făcut până acum demonstrații îndestulătoare ale paralelismului său cu fotbalul. Iar înclinațiile politruce care-l definesc deja nu ne mai pot surprinde. De aceea am fi fost dispuși să trecem cu vederea lăutăreala patriotardă prilejuită de prezentarea noilor selecționeri. Două evenimente au determinat însă renunțarea la intenția de a-i ignora pe răzburlean și pe silitorii săi propagandiști.

Am citit în presă despre o presupusă intenție a primarului FRF de a-l aduce pe Emeric Ienei ca șef peste Iordănescu, la compartimentul tehnic al FRF. Realitatea este însă alta. Răzburleanu nu l-a vrut pe Ienei șef peste Iordănescu. L-a vrut doar în federație, pe un post onorific, pentru ca să pară și el altceva atunci când s-ar fi fotografiat pe lângă Ienei.

Adevărata istorie stă cam așa. Individul cotrocenist l-a căutat prima oară pe Ienei acasă, la Oradea, acolo unde minicandidatul se afla în turneu electoral. Acea întâlnire a eșuat, Ienei fiind plecat din localitate. Ulterior, după ce-l achiziționase pe Iordănescu în postura de umil prestator federal, primarul s-a gândit că poate fi girat și de un antrenor cu reală autoritate. Așa că, împreună cu Puiul de general, au gândit să-i propună lui Emeric Ienei funcția de președinte de onoare al comisiei tehnice. Deci Ienei urma să colaboreze cu Iordănescu și nu să-i fie șef, așa cum s-a scris. Chiar Iordănescu l-a sunat pe Ienei, la Oradea, pentru a-i face respectiva propunere. Peste puțin timp Ienei l-a anunțat Puiuț că este în București. Și că este posibilă întâlnirea dorită de atârnătorii osului federal, fiindcă o discuție nu se refuză niciodată. Totul părea în regulă. Numai că așteptarea lui Ienei a fost zadarnică. Telefonul n-a mai sunat. Nesimțiții n-au mai dat niciun semn de viață. A triumfat din nou fariseismul celor care declarau că vor binele fotbalului, a triumfat din nou mitocănia zburlenilor.

Burleanu este așa cum îl știm. Surprinzătoare, pentru cei care nu-l cunosc cu adevărat, a fost amnezia generalului din duzina lui Gabriel Oprea.

Alt eveniment al ironiei amare s-a întâmplat în curtea Rapidului. Unde alți indivizi cu apucături zburlene au decis să caute antrenor al echipei la mica publicitate. Între timp, Marian Rada, rapidist fără cusur, antrenează în Giulești. El a reușit și o victorie în Cupa Ligii, victorie obținută împotriva mult mai răsfățaților financiari de la CSU Craiova. După succes Marian Rada, cu umoru-i caracteristic, a anunțat că își dă demisia și că-și va depunde CV-ul pentru postul de antrenor. Foarte bună gluma. Din păcate ironia lui Marian Rada nu atinge unde trebuie. Cei vizați au mintea odihnită și nu pricep nici cu traducător ce a vrut să spună Marian Rada, omul care simte dureros realitatea de la Rapid.

×