Importurile - desertul baronilor graului

In spatele agitatiei "crizei graului" s-au aflat cereri ba sa se are pe banii statului, ba sa se recolteze pe banii statului, ba sa se depoziteze pe banii statului, ba sa se achizitioneze pe banii statului, ba sa se dea prime pe banii statului pentru exporturi de grau, ba sa se dea credite pe banii statului pentru importuri de grau.

"Anumite cercuri de interese fac presiuni pentru a se da drumul la comenzi externe de grau. Stiu si cine sunt acestia - marii exploatatori din Insula Mare a Brailei, baroni din mai multe judete." Declaratia apartine ministrului Agriculturii, Gheorghe Flutur, si poate fi considerata una "soc". De fapt, doar prin aceea ca un ministru al Agriculturii se decide sa spuna lucrurilor pe sleau, caci altfel, ca informatie, era un lucru deja binecunoscut.

In fiecare an, in perioada postdecembrista, populatia a fost anuntata cu preocupare ca o ameninta o "criza graului"; cand recolta n-a fost buna, tocmai pentru ca n-a fost buna, dar, dimpotriva, si cand recolta a fost buna, tocmai pentru ca a fost buna si nu are graul unde sa fie depozitat si cui sa fie vandut; si cand s-au facut exporturi, tocmai pentru ca s-au facut exporturi si nu a mai ramas nimic pentru tarisoara, dar, dimpotriva, si cand nu s-au facut exporturi, tocmai pentru ca n-a fost de unde si deci sunt necesare niscai importuri. Galagia cu "criza graului" a fost o constanta a perioadei postdecembriste. Si a fost o constanta penibila, pentru ca tam-tam s-a facut in situatii diferite conjunctural, si chiar in situatii complet opuse, dezvaluindu-se ca rapaiturile de toba au fost declansate nu dintr-o preocupare, hai sa-i zicem strategica, fata de soarta agriculturii romanesti, ci cu scopul precis de a se obtine, indiferent de conjunctura, niscaiva bani de la buget, care sa intre in buzunarele cuiva anume. Caci taranii propriu-zisi n-au ajuns niciodata sa se aleaga cu ceva semnificativ din sumele eliberate politic de la buget pentru asa-numita "sprijinire a agriculturii". In spatele agitatiei "crizei graului" s-au aflat cereri ba sa se are pe banii statului, ba sa se recolteze pe banii statului, ba sa se depoziteze pe banii statului, ba sa se achizitioneze pe banii statului, ba sa se dea prime pe banii statului pentru exporturi de grau, ba sa se dea credite pe banii statului pentru importuri de grau. In cor, angrosistii, intermediarii, nomenclaturistii mai vechi sau mai noi ai satelor, baroni ai industriilor de procesare au cantat cat i-au tinut sfortarile aria "crizei graului", pe care au folosit-o spre a obtine cat mai substantiale contributii de la buget intr-un plan sau altul, aproape ca nu conteaza!

Daca s-ar putea chiar pentru obiective, strategic vorbind, de sens contrar, ca de pilda prime pentru export si, in acelasi timp, credite pentru import.

Apetitul pentru import al baronilor graului, indiferent de situatia de pe piata, are explicatii precise. Trebuie tinut cont de situatia de pe piata agricola mondiala, inclusiv de pe cea a graului: cei care au nevoie n-au bani, iar cei care au bani nu au nevoie! Reusesc in exporturi doar cei care produc deosebit de competitiv sau cei care au atatia bani, incat vand, cel mai adesea sub camuflaj, in mod subventionat, sub costuri. Adica tari industrial dezvoltate! Cu care in materie de subventii nu te poti pune, desi, in cadrul adevaratului razboi dintre ele, tocmai in acest domeniu exista presiuni in directia reducerii subventiilor pentru exporturi agricole.

Deocamdata, pe piata internationala a graului, oricat ar parea poate de curios unora, oferta este cea care depaseste cererea, pentru ca, repetam, este vorba despre cerere, si nu de nevoi! Astfel incat, pentru importatori, exportatorii de grau in cautare de clienti sunt pregatiti tot timpul cu comisioane serioase! Si, pe langa subjugarea bietilor tarani prin achizitionarea graului acestora sub costuri, un baron din Romania care se respecta, dupa ce a inghitit si partea leului din subventiile guvernamentale, trebuie sa-si rotunjeasca profiturile si prin incasarea spagilor la import!