In timp real

De cateva ori in an il intalnesc pe Gheorghe Oraseanu. Tot ce stiu despre el e ca-l cheama Gheorghe Oraseanu si ca are nebunia publicatului.

Ca atunci cand il vad, oamenii se iau cu mainile de cap: "Aoleo, iar a venit asta!". Multi au nebunia publicatului, dar numai Gheorghe Oraseanu e nebun de-a binelea. Cand i-a dat unui redactor de editura romanul unei mame, care-si manca barbatii dupa ce le turna cativa copii, iar redactorul i-a zis "Domnule, aici e imaginatia unui paranoic", Oraseanu a scos imediat si cateva hartii si i le-a pus in fata. "Am si acte, sunt nebun cu acte!"

Nu tot ce scria era inspaimantator. Dimpotriva. Chestiile cu mame ucigase si posedati le scria rar. Adevarata lui ticneala nu era scrisul in sine, ci romanele foarte lungi, de regula cu subiecte istorice narate in timp real. Scria si basme de 1.800-1.900 de pagini, unde facea portretele lui Fat-Frumos si al Ilenei Cosanzeana, la fel ca Balzac, realist, amanuntit, descriind pe pagini intregi cum arata mobila din camera viteazului si cum se pieptana cate trei ceasuri in fiecare dimineata Ileana. Trei ore citeai si tot citeai cum se pieptana timp de trei ore fata imparatului. Omul, cum spuneam, istorisea totul in timp real. Daca Zmeul se lupta cu Fat-Frumos zi de vara pana-seara, atata dura si lectura infruntarii, zi de vara pana-n seara.

Lui Gheorghe Oraseanu i-am publicat un fragment dintr-un roman cu Radu cel Schiop, si anume relatarea, convingatoare si cat se poate de detaliata, a mersului schiopului. Din ea reiesea ca, in cele doua luni, cat a domnit acel fiu din flori al lui Mihnea cel Chior, mai bine de o luna n-a facut altceva decat sa se invarteasca sontac, sontac in jurul tronului si sa se intrebe ce-ar fi fost viata lui daca ar fi avut picioarele sanatoase.

Gheorghe Oraseanu nu te slabea pana ce nu-i publicai macar numele intr-o stire precum "Ieri ne-a vizitat la redactie romancierul Gheorghe Oraseanu si ne-a vorbit de planurile sale de creatie". Mi-a promis ca, daca-i apare fragmentul cu schiopatatul in timp real al obscurului voievod, ma lasa in pace tot restul vietii. Nebunia e ca, dandu-mi eu cuvantul si tinandu-ma de cuvant, s-a tinut si el de cuvant. Ceea ce tot o forma de contaminare ar fi. Nebunia si mai mare e ca Gheorghe Oraseanu si-a publicat, pe unde nu te asteptai, capitole din romanele sale in timp real, hipnotizand zeci si zeci de redactori, altfel sanatosi la cap, cu legenda omului care nu-si calca legamantul daca se vede tiparit macar o data. Privirea lui calma si neobosita, de dement care n-are de la natura simtul timpului real, era mai mult decat o amenintare cum ar fi "Nu ma publici, ai sa ma vezi zilnic pana ce ma publici". Privirea lui spunea "Nu mi-a rezistat nimeni, n-are rost sa incerci".

Ce-a obtinut in nebunia lui Gheorghe Oraseanu? Exact ce voia. Dovada ca un editor, ca sa nu-l mai vada niciodata, i-a promis ca o sa-i tipareasca un volum de "Fragmente complete" si cartea e in librarii. Acum Oraseanu nu mai umbla sa i se mai publice fragmente, ci cronici la cartea lui. Mai bine zis, la prima lui carte, fiindca mai vin si altele.