Jurnaliştii italieni sunt români!

La emisiunea Gabrielei Firea, Ştirea zilei, de luni seara, de pe Antena 3, venind vorba de scandalul de la Mall Plaza Bucureşti am întrebat-o pe distinsa moderatoare ce s-a întâmplat, de fapt, acolo. A intrat cineva cu mitraliera în mall şi-a luat ostatici mai mulţi virtuali cumpărători? Nu era o întrebare absurdă. Era una normală, de bun-simţ, izvorâtă din cel puţin două realităţi:

1) Televiziunile de ştiri, dar şi cele generaliste, intraseră într-o agitaţie dramatică, relatând întâmplarea de parcă ar fi fost vorba de un fel de 11 septembrie 2001 al mallului bucureştean.

2) Cu toate strădaniile mele de a descoperi, dincolo de dramatismul ieftin al transmisiilor în direct, ce se întâmplase în realitate, mai mult decât faptul că avusese loc o încăierare în parcare, născută din parcarea aiurea de către un cetăţean şi reacţia disproporţionată a unei firme de pază, n-am aflat. Întreaga tărăşenie de la Mall Plaza Bucureşti se înscrie perfect, prin întreaga sa structură, în ceea ce am denunţat atât în ziare, cât şi la televizor, drept isterii mediatice.

Isterii care s-au succedat în ultimul timp cu atâta frecvenţă, încât până şi un om stăpân pe sine ar fi cuprins de fiorul pe care-l dă nesiguranţa vieţii cotidiene.

O scurtă recapitulare a acestor isterii ne dovedeşte încă o dată caracteristica lor de fond. Sunt toate vâlvătăi mediatice a căror reducere la faptele din care s-au iscat le definesc, scurt şi categoric, drept focuri de paie. Prin raportarea la ce înseamnă în alte ţări, inclusiv în America, fapte zguduitoare, cele înfăţişate la noi drept lucruri ieşite din comun nu depăşesc la o adică sfera faptului divers.

Incidentul de la mall nu trece dincolo de hotarele unui banal scandal într-o parcare, devenit, în Bucureştiul românilor macho, un fapt obişnuit prin repetiţie. A căpătat proporţii prin intervenţia nesăbuită a firmei de pază şi prin taxarea de către toate televiziunile a celui care a parcat aiurea drept şef de clan.

Aşa-zisul jaf de la Cluj, demn de a intra în Cartea recordurilor prin durata de nici un minut, a primit porecla de jaf armat când, în realitate, a fost o comedie.

Alte fapte, mai grave într-un fel, au devenit comice prin rezolvarea de către autorităţi. Aşa-zisul furt de arme de la Ciorogârla şi atacul de la Braşov au dat Poliţiei şi Jandarmeriei posibilitatea de a institui un soi de stare de asediu în zonele respective, ba chiar şi mai departe.

Nici unul dintre incidente n-a găsit până acum o minimă rezolvare în materie de autori.

În cazul Ciorogârla au fost arestaţi în fugă nişte răcani, despre care nici acum nu ştim dacă au furat şi vândut camionul cu arme sau, pur şi simplu, au fost nişte căscaţi.

La Braşov, Poliţia s-a grăbit să-l aresteze pe Serghei Gorbunov pentru a descoperi, după câteva zile, că omul avea un alibi perfect.

Înfăţişate la modul isteric de către fătuci şi guguştiuci, aceste fapte sunt luate în gură de comentatori şi mestecate pentru a scoate din ele pasta unor concluzii generale:

A crescut numărul de jafuri armate! Siguranţa cetăţeanului – în pericol! România – ţara violenţei!

Pe toate paginile şi în toate studiourile din ţara noastră dragă sunt acuzaţi jurnaliştii italieni că exagerează, că generalizează, că blamează pornind de la fapte izolate.

E o unanimitate râvnită până şi de bolşevici în a proclama că românii din Italia nu trebuie confundaţi cu câţiva infractori.

Mă întreb:

Cum ar reacţiona presa noastră isterică dacă, în Bucureşti, membrii unei comunităţi străine venite la lucru în România s-ar apuca de violuri în grup? E o întrebare retorică.

Păi, dacă o bătaie în parcare face să crească în orbite ochii fătucilor, ce s-ar întâmpla când ar transmite despre un asemenea viol? Ar rămâne gravide de atâta emoţie!

Dragele moşului fătuci şi dragilor moşului guguştiuci, dacă din înjunghierea unui bărbat handbalist în Ungaria aţi făcut atâta tărăboi de-ţi venea să te închizi la o mănăstire, de ce reproşaţi colegilor voştri italieni că fac atâta caz de violarea şi uciderea unei italience?! Să ne imaginăm cum ar fi fost reflectat în presa noastră cazul Giovanna Reggiani?

De dimineaţă până seara, televiziunile de ştiri ar fi transmis în direct înmormântarea, toate emisiunile de clacă ar fi organizat ediţii speciale, politicieni din toate partidele s-ar fi pronunţat.

Ditamai liderii de opinie au atacat, plecând de la cazul Cozma, comunitatea romă, deşi, cum ar fi spus un Cristian Diaconescu al romilor, era vorba de un caz izolat, restul romilor fiind oameni de treabă.

De ce să ne stuchim în sân că jurnaliştii italieni atacă întreaga comunitate românească?