Justiția, Puterea și Opoziția

La un an de la preluarea puterii de către coaliția PSD-ALDE, obiectul disputei în viața politică românească continuă să fie justiția. Nu economia, nu salariile, nici pensiile, nici măcar poziția României în conflictele reci care amenință să schimbe fundamental configurația Europei și a lumii.
​

Care să fie miza luptei pentru justiție? S-a transformat oare justiția în brațul înarmat al unor înalte grupuri de interese și amenință să devină o nouă Inchiziție, de care România nu are nevoie, ci, poate, doar cercurile ostile ei dinăuntru sau din afară? Cine poate salva România?
​

Opoziția nu înțelege că cel mai bun lucru pe care îl poate face este să coopereze la o corectă reformă a justiției. Orice întarziere a reformei în justiție aduce grave deservicii țării pe termen lung. Și totuși, am avut impresia că o parte din membrii PNL au înțeles în cele din urmă acest lucru, dându-și concursul la o mai bună legiferare.

​Magistrații și asociațiile lor profesionale s-au dovedit însă mult sub așteptările națiunii, mult sub ceea ce țara așteaptă de la ceea ce ar trebui să fie elita intelectualității românești. Asociația Procurorilor din România, identificată total cu interesele procurorului general, a reușit trei “mari succese”, pentru prima dată din 1952, anul reconfigurării Ministerului Public în România: separarea carierelor judecătorilor și procurorilor, reducerea cu 5% a salariilor procurorilor în raport cu judecătorii și coborârea procurorului pe parchetul sălii de judecată. De altfel, Asociația Procurorilor, agresivă în limbajul comunicatelor care le-au înlocuit pe cele ale Parchetului General, nu a fost prezentă decât la trei din ședintele comisiei speciale.
Asociația Magistraților din România, cea mai numeroasă asociație profesională a magistraților, a participat la circa 30% din ședintele de lucru, iar amendamentele acesteia au fost lipsite de consistență. Uniunea Națională a Judecătorilor a fost prezentă la toate dezbaterile, a formulat aproape jumătate din amendamente, dar acestea nu au vizat îmbunătățirea stării justiției în România, ci îmbunătățirea statutului judecătorului, în contrast cu poziția procurorului, față de care niciuna din asociațiile judecătorilor nu a dovedit colegialitate.

Consiliul Superior al Magistraturii a participat doar prin personalul tehnic, încercând cu disperare să diminueze elanul reformator al coaliției.
​Marii absenți au fost ÎCCJ și DNA, care nu au fost prezenți la nicio ședinţă. Mai mult, președinta ÎCCJ a făcut câteva declarații publice care, în orice țară din lume, ar declanșa cercetarea disciplinară împotriva acesteia.

​Forumul Judecătorilor, o asociație profesională înființată la îndemnul Monicăi Macovei, nu a fost prezent la nicio dezbatere, a transmis un pachet de propuneri neînsușite de nimeni și a acuzat Parlamentul României ca nu a ținut seama de acestea, intenționând să declanșeze o campanie de strângere de semnături împotriva AMR și UNJR. Oare Forumul Judecătorilor nu are cunoștință de raportul Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni care cer magistraților să nu se implice în procesul legislativ, întrucât cel care aplică legea nu trebuie să participe în niciun fel la adoptarea ei?

​Iată, așadar, o succintă trecere în revistă a situației justiției din care putem trage concluzia că reforma justiției nu poate veni din interior, ci doar din afara acesteia. Este coaliția PSD-ALDE în măsură să o facă?

​Liviu Dragnea pare un chirurg căruia îi este milă să pună mâna pe bisturiu și lasă acest lucru în seama celui care ar trebui să fie “mâna a doua” în sala de operații. Tactica amânării confruntării decisive, cunoscută in istoria poporului român, poate duce la armistiții temporare, dar nu la câștigarea unui război.

Premierul Mihai Tudose a încercat să se implice de două ori în rezolvarea crizei din justiție, de fiecare dată fără succes. Ultima dată, acceptând discuția cu cele 43 de organizații care protestează în Piața Victoriei, nu a făcut decât să confere acestora o pseudo-legitimitate. De fapt, o parte din răspunderea prelungirii crizei din justiție aparține premierului care, după ce a refuzat să acorde girul guvernamental proiectului superficial întocmit de Tudorel Toader, nu i-a cerut în mod imperativ acestuia să îl refacă într-un termen de cel mult două săptămâni și să îl transmită Parlamentului României într-o formă aprobată de Guvern. Mihai Tudose trebuia să se comporte ca un premier față de Tudorel Toader, pentru că și Justiția face parte din Guvern. Iar acum, când președintele, declarând că ministrul Justiției îl evită, a dat semnalul că este de acord cu schimbarea lui, premierul ar trebui să îi ceară un raport de activitate detaliat, după care să propună urgent demiterea sa.

​Ministerul Justiției nu conduce instanțe și nici parchete. Rolul acestuia este de a promova politica Guvernului în materie de justiție prin elaborarea unor proiecte de acte normative și actualizarea legislației în vigoare. În anul 2017, Tudorel Toader nu a întocmit nici măcar un singur proiect de lege. Aberațiile privind legile justiției, nefiind aprobate de Guvern, nu constituie un proiect de lege, ci doar puncte de vedere personale care au pus Parlamentul într-o situație delicată. Continuând să tolereze un ministru independent în Guvern, Mihai Tudose stă pe o bombă cu explozie întârziată. Rezolvarea problemelor justiției este prioritatea zero a coaliției PSD-ALDE în acest moment.

Editorial publicat pe www.frdd.ro