Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Radiațiile de anxietate ce emană din paginile romanelor și povestirilor sale par total incompatibile cu tot ceea ce înseamnă mers la serviciu, lucru în echipă (cu toate eforturile de integrare socială presupuse de acesta), îndeplinire de sarcini, respectare de deadline-uri și internalizare de ierarhii de management. Imaginea-șablon formată în capul nostru îl înfățișează pe Kafka întins bolnăvicios în pat și cel mult scriind sau citind, înainte de a se metamorfoza eventual într-o „gânganie înspăimântătoare”.
Caz clasic de victorie a brandului asupra realității. Viața socială (și viața în general) a lui Kafka e mult mai complexă și mai nuanțată decât stereotipurile noastre de cititori.
Spre surpriza noastră, marele grup italian de asigurări Generali îl așază pe scriitorul praghez la loc de cinste în istoria sa: „Franz Kafka, distins funcționar la Generali” este intitulată o secțiune întreagă din website-ul oficial al companiei.
Kafka s-a angajat la sucursala din Praga a Generali, una dintre cele mai mari din Imperiul Habsburgic ale grupului (cu peste 100 de salariați), în octombrie 1907, la numai un an după ce absolvise studiile universitare de Drept. Își dorea „un salariu decent și un program redus, pentru a avea timp să scrie”. A fost recomandat pentru job de tatăl din Praga al reprezentantului Generali la Madrid, José A. Weissberger, prieten cu unchiul matern al lui Kafka, Alfred Löwy. A fost angajat ca funcționar auxiliar la divizia de asigurări de viață, cu un salariu lunar de 80 de coroane.
Revenind cumva la stereotip, jobul s-a dovedit a fi o dezamăgire în raport cu așteptările scriitorului. Programul era unul întreg, de până la 9 ore, iar speranțele sale de a fi trimis în delegații în străinătate (pentru care s-a apucat și de învățat limba italiană) nu s-au împlinit. După numai mai puțin de un an, în iulie 1908, și-a dat demisia, invocând motive de sănătate.
„La începutul secolului XX, Generali era prezent pe patru continente și avea nouă subsidiare. Sediul central din Trieste comunica cu birourile periferice într-un mod cu siguranță mai eficient decât cel descris de Kafka în celebra povestire «Un mesaj imperial» (https://ro.wikipedia.org/wiki/Un_mesaj_imperial). Cunoașterea era diseminată printr-o rețea sistematică de oameni, profesii și abilități unică în lume la acea vreme″, precizează Generali, într-un soi de duios „drept la replică” pentru ilustrul său fost angajat.
După doar circa o lună de la demisie însă, în august 1908, Kafka s-a angajat din nou, și tot în asigurări, la instituția de stat Institutul de Asigurări de Accidente pentru Muncitori al Regatului Boemiei. A lucrat acolo până la pensionarea pe caz de boală din 1922, cu doi ani înaintea decesului, și a avansat de la poziția de simplu asistent până la cea de secretar senior al Institutului de Asigurări. Angajarea i-a fost facilitată de un prieten din facultate, Ewald Felix Příbram, al cărui tată a fost președinte al Institutului până în 1917.
Cu tot cu prime, salariul era cam același ca la Generali, însă programul era mai avantajos, de numai 6 ore, de la 8 la 14.
În acea perioadă, ca urmare a progresului științei statistice și actuariale, coroborat cu îmbunătățirea drepturilor muncitorilor, abordarea evaluării riscului în asigurările de accidente de muncă punea tot mai mult accent pe condițiile de lucru, organizarea și managementul firmelor, nu doar pe responsabilitatea personală a angajaților. Astfel, una dintre principalele sarcini ale lui Franz Kafka era să analizeze și să clasifice companiile în funcție de riscul de accidente, studii pe baza cărora se stabileau și primele de asigurare (denumite contribuții, dat fiind că erau efectuate către o structură de stat).
Scriitorul mergea și în delegații, pentru a inspecta la fața locului condițiile de lucru din fabrici, și era nevoit adesea să poarte discuții lungi cu patronii și directorii, permanent nemulțumiți de nivelul contribuțiilor, considerate prea mari. Kafka le sugera însă și îmbunătățiri organizatorice, de natură să le reducă riscul și primele.
„În cele patru districte de care sunt responsabil – și asta este cu totul în plus față de munca mea obișnuită – oamenii cad ca bețivii de pe schele și în agregatele de lucru, toate structurile se prăbușesc, toate terasamentele devin instabile, toate scările sunt alunecoase, tot ce este pus sus cade și oamenii se împiedică de orice așază pe podea. Iar fetele tinere care cad necontenit pe scările fabricilor de porțelan, cu munți de veselă, sunt un motiv suficient pentru a căpăta dureri de cap″, îi scria Kafka prietenului Max Brod.
Este de presupus că lucrul în miezul „monstrului statisticii” (cea care face posibilă industria asigurărilor), într-o perioadă de amplificare a automatizării, industrializării și depersonalizării muncii, i-a acutizat lui Kafka anxietățile preexistente și i-a cristalizat obsesiile tematice recurente în scrierile sale. În primul rând intuiția dureroasă a vulnerabilității extreme a persoanei umane în fața Sistemului/Sistemelor, cu legi deopotrivă implacabile și de nepătruns ca sens, scop și rost.
Mecanisme, în loc de oameni – era industrială.
Ni-l putem doar imagina pe Kafka în mediul contemporan nouă al digitalizării universale, rețelelor sociale și inteligenței artificiale.
Citește pe Antena3.ro
