Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Într-un decembrie 1918, acum 102 ani, la un canton de cale ferată, în casa unui CFR-ist modest, se năştea un celebru actor, un intelectual de mare zbor, un conducător de Teatru Naţional şi de Asociaţie Internaţională a Teatrelor. Răsărea la viaţă Radu Beligan. Pe linie paternă, era un urmaş al fratelui lui Ion Creangă. Locuiau într-o cămăruţă a cantonului de cale ferată, unde tatăl manevra bariera şi avea grijă şi de un mic depozit în clădirea pitică. Erau nămeţi cât brazii când s-au dus la un preot din apropiere să-l boteze pe Radu şi, la întoarcere, când sania a derapat pe drumul troienit, l-au pierdut în zăpadă pe micuţ, dar l-au găsit repede. Radu Beligan a iubit adânc România, i-a slujit pe români cu tot talentul şi devotamentul lui. Într-un interviu la peste 90 de ani, în încheiere, întrebat ce le-ar transmite românilor, i s-a prelins un bob de lacrimă şi a spus: „Mulţumesc!”. El, care a dăruit toată viaţa cristale de artă, care a pledat pentru calităţile neamului acesta, după zeci de ani de inimă lipită de destinul românilor, tot el le-a mulţumit. După un turneu aplaudat, cu Teatrul Naţional în Franţa, un francez bine situat l-a invitat să mai rămână la el 10 zile, să-l plimbe. I-a făcut şi un cadou, un CD cu poezia „Seara pe deal”, recitată de Mihail Sadoveanu. Mângâiat de limba dulce a scriitorului, Radu Beligan a rugat pe gazda franceză să-i cumpere pentru a doua zi un bilet TAROM, că nu mai rezistă dorului de-acasă. Meşterul Beligan a jucat până la 97 de ani, în piese în care evolua ore întregi în scenă. Spunea poezii în cinematografele dintre războaie când se schimbau rolele de film, l-a întruchipat pe Rică Venturiano de nici Caragiale nu şi-ar fi închipuit mai bine. Era nonagenar şi l-a văzut pe Alain Delon într-o piesă la Paris, a insistat ca rolul să-l joace Florin Piersic în piesa tradusă de Beligan și regizată tot de maestru. Radu Beligan nu putea să se nască decât în decembrie, în anul Unirii.
Citește pe Antena3.ro
