În faţa dezastrului legiferat de haidamacii guvernamentali italieni, resuscitaţi printre cocteiluri Molotov şi bare de fier aruncate în capul românilor din Italia, mai mult sau mai puţin ţigani, tripleta de aur a neputinţei noastre, Băsescu-Tăriceanu - ”Comănescule” tace ca mortul în păpuşoi!
În faţa dezastrului legiferat de haidamacii guvernamentali italieni, resuscitaţi printre cocteiluri Molotov şi bare de fier aruncate în capul românilor din Italia, mai mult sau mai puţin ţigani, tripleta de aur a neputinţei noastre, Băsescu-Tăriceanu-”Comănescule” tace ca mortul în păpuşoi! Mai mult, “Comănescule” ne dă lecţii de “patriotism” liniştindu-ne pedant în legătură cu apucăturile Guvernului Berlusconi de a ne sparge în nas legislaţia comunitară: “Omologul meu italian, chiar şi în discuţia pe care am avut-o telefonic, dar şi direct cu acesta, de fiecare dată, aproape la fiecare frază, mi-a spus «Lazăr, te asigur că nu va fi nimic în neconcordanţă cu acquis-ul comunitar». Acest lucru vă asigur că aşa va fi” (vezi conferinţa de presă la MAE, 22 mai 2008).
Păi, Lazăre, zis “Comănescule”, dacă “aşa va fi” de ce te
precipiţi spre Italia la începutul lunii iunie, după cum a anunţat, conform
Rador, Radio România Actualităţi, pe 28 mai 2008: “Ministrul de Externe Lazăr
Comănescu va pleca în Italia, la începutul lunii iunie, pentru a discuta cu
omologul său italian Franco Frattini despre pachetul de măsuri adoptat recent
de Guvernul de la Roma privind siguranţa publică”? Cumva, “profesionistul” din
tine (ziceai, pe 22 mai: “În întreaga mea activitate am pus şi voi pune la bază
ideea de profesionalism autentic”!) a adulmecat vreo ieşire ne-europeană a
prietenului lui Băsescu şi Macovei, Frattini? Sau te-a pus Tăriceanu să ari, în
salt-înainte şi culcat, drumul pînă în Italia, unde nimic nu mai e demult “în concordanţă
cu acquis-ul comunitar”?
Oricare ar fi explicaţia pentru intempestiva ta plecare spre
Cetatea Eternă, “Comănescule”, “profesionistul” din tine ar fi trebuit sa fie
redistribuit demult în singurul rol care i se potriveşte şi care i-a şi adus nickname-ul de faţă! Acela de a executa “Proskinesis”
(prosternare) în faţa lui Băsescu! Căci, ce fel de profesionist este acel
ministru de Externe, fost ambasador la NATO, care declară în conferinţa de presă
din 22 mai 2008: “Amintiţi-vă de ultimul Summit de la Bucureşti (3 aprilie 2008
≠ n.n.), cînd, pentru prima dată, în documentele oficiale ale Alianţei
Nord-Atlantice se menţionează în mod clar importanţa pe care o dobîndeşte
pentru Alianţă, inclusiv din perspectivă securitară, zona Mării Negre”?
Păi, Lazăre, dacă “prima dată” este abia pe 3 aprilie 2008,
cum îţi explici că pe 26 noiembrie 2006, la Riga, în documentul Summit-ului
NATO, paragraful 14, se preciza: “Salutăm iniţiativele de a întări cooperarea,
securitatea şi stabilitatea în regiunea Marii Negre (…)”? Iar, la 28 iunie
2004, în Comunicatul Summit-ului NATO de la Istanbul, paragraful 41, se menţiona:
“Luăm notă de importanţa regiunii Mării Negre pentru securitatea
euro-atlantică”? Vezi, “Comănescule”, de-aia românii nu mai au demult nici o şansă în lume!
Fiindcă sînt reprezentaţi de oameni ca tine! Şi cînd spun asta, “Lazăr, te
asigur că nu e nimic în neconcordanţă cu acquis-ul comunitar”!