Lecţia de rusă spusă cu vocea Bibanului şi pepenele cu sâmburi din burta lu’ nea Mitică

A fost lumea satului natal frână în des­tinul de artist sau simţirea profun­dă şi curăţenia sufletească din lumea sa­tului au suflat vânt prielnic în pânze pentru nişte pui de ţărani care au ajuns mari personalităţi cunoscute. De cele mai multe ori, gândirea să­nă­toasă de ţăran i-a ajutat pe fiii sa­tului cu har în ei şi cu ambiţie să iz­bân­deas­că. Iar frâna care le-a blocat drumul le-a fost eventual o întâmplare ne­dorită şi tristă.

Vasile Muraru a fost un copil de ţăran din judeţul Neamţ obişnuit să meargă cu văcuţa la rumegat iarbă, iar în acest timp fe­ciorul de ţăran citea cărţi. Vasile Mu­raru, îndrăgitul comic, frate geamăn al hazului cu Nae Lăzărescu, îşi fă­cu­se o bibliotecă înţesată de cărţi în ca­sa lui ţărănească din Neamţ. Se mi­rau, dar cu admiraţie, consătenii lui – „uite şi un ţăran cu bibliotecă în odaia lui pricăjită!”. Mare drag de li­te­ratură a avut toată viaţa Vasile Mu­ra­ru. De altfel, Nae Lăzărescu chiar îl pişca – „partenerul ăsta al meu ci­teş­te toată ziua de nu mai avem timp să inventăm bancuri şi cuplete”.

Du­pă ce a dat examen de admitere la Ins­­titutul de teatru, până să se afişeze listele cu cei admişi, Vasile Muraru s-a întors la el în comună. Nu-şi permi­tea să piardă vremea prin oraş, prin Bu­­cu­reşti, când era atâta treabă în ogradă şi întorcea fânul cu furca. Îi era sufletul doar la realizarea marelui vis, să fie student la clasa lui Dem Ră­dulescu. Când se însera şi nu-l ve­dea nimeni printre căpiţe, băieţandrul Va­sile Muraru se aşeza în genunchi în iarbă şi se ruga la Dumnezeu să-l ia la clasa lui Bi­ba­nu. Nu l-a făcut de râs pe maestrul lui şi chiar din studenţie a câştigat premii importante la con­cursurile tinerilor actori.

A intrat în legenda studenţilor la teatru cupletul cu haz inimitabil în care Vasile Mu­raru era un miliţian dintr-o co­mu­nă trebuind să împartă dreptatea la un incident pe şosea între o damă ele­gantă care conducea un Mercedes şi un flăcău care ducea acasă un mă­gar. De altfel, Muraru încă din liceu dădea dovadă de mare talent. Îi imita perfect pe Caragiu, pe Nicu Constantin, pe Dem Rădulescu. „Vă daţi sea­ma ce s-a întâmplat în clasă când am citit lecţia la limba rusă cu vocea Bi­naului?”

Să­rac lipit pământului, a plecat din ograda satului vâlcean şi simpa­ticul om de afaceri, fost parlamentar şi preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Mitică Dragomir. „Am plecat de acasă din sat de foame şi aveam cră­pături în călcâie de cântau greierii în ele. M-am dus să mă înscriu la şcoa­la profesională la oraş. M-au res­pins de la vizita medicală, fiindcă nu în­deplineam baremul de greutate, tre­buia să am minimum 40 de kilo­gra­me, şi eu cântăream doar 36. Se mai desfăşura vizita medicală şi a doua zi, aşa că noaptea m-am dus în ga­ră şi am ajutat la descărcatul pepe­ni­lor din vagoane, drept răsplată primind un pepene verde.

Am mâncat pe ne­ră­su­flate lubeniţă cu sâmburi cu tot şi am dat fuga iarăşi la vizita me­dicală. Aveam o burtă mare şi două picioare subţiri ca beţele de la ţam­bal. M-au cântărit şi au ridicat sprân­cele a mirare. Chiar depăşisem ba­remul, aveam 41 de kilograme cu atâta pepene în burtă. M-au înscris la şcoa­lă, dar n-am apucat să rostesc pâ­nă la ultima silabă cuvântul mul­ţumesc, că a trebuit să alerg la WC să scap de pepenele cu sâmburi din burtă.”+