Un mare mister al culturii e nasterea anecdotelor. In cei zece ani pierduti – sau poate castigati, inca nu m-am lamurit – in redactia revistei Rebus, am citit, am selectat si am rotunjit stilistic mai multe mii de anecdote, la tipar ajungand, in final, cateva sute de pagini savuroase. Faptul ca a trebuit sa renunt la anecdotele gretoase, arhicunoscute sau care iritau cenzura mi-a dat posibilitatea sa public mai multe anecdote bune decat cele de interes popular, dar spiritual limitate. Anecdotele, pe care eu le consideram bune, erau in esenta niste povestiri concentrate in cateva fraze.
Unii scriitori rusi, columbieni, americani si francezi au facut cariera publicand povestiri scurtissime cu un rafinat cuprins filozofic si social. Cehov si Berthold Brecht erau maestri ai parabolei ironice de un sfert de pagina semanad a anecdota. Pot reconstitui, datorita mecanicii lor interioare precise si sugestive, mai multe dintre povestirile-anecdote ale lui Brecht, Cortazar sau Cehov. Ce m-a retinut la ele a fost tocmai elocventa compozitiei si puterea de iradiere a ideii. Recunosc ca in nenumarate cazuri as fi vrut sa fiu eu autorul unor anecdote, atat de incitante, prin structuri si suceala de minte, erau.
Cei care intocmesc culegeri de anecdote reusesc, de regula, sa probeze doar pana unde le merg lor gustul si simtul umorului. Un francez, care toata viata numai asta a facut, a cules, a sistematizat tematic si a tiparit culegeri de anecdote cu o larga circulatie, a fost frapat de evolutia istorica a multor parabole venind tocmai din antichitate. E foarte greu sa separi anecdota cu o dezvoltare foarte ingenioasa de parabola. La baza, in punctul de pornire, anecdota are un autor. Folclorul preia miezul si il prelucreaza intr-un infinit de variante, conform cu darul la povestit al celui care le raspandeste. E interesanta si motivatia omului care spune anecdote. Un test de tipul "cele mai bune zece anecdote pe care le stiu" e mai revelator, pentru gandirea insului, decat "cele zece carti pe care le-as lua pe o insula pustie", pentru ca lista cartilor se completeaza conform cu celebritatea lor, pe cand seria de zece anecdote trebuie recoltata din memorie. Simtul umorului poate fi astfel situat pe o scara de la unu la zece, adica de la anecdota de sant la aceea de apartament.
Iata o anecdota care sper sa va placa. Bula vine de la scoala plangand si zicand ca nu se mai duce, deoarece copiii il scuipa, ii pun piuneze pe scaun si striga dupa el: Prostu’! Prostu’! Nu se poate, ii spune maica-sa, trebuie sa te duci, s-o termini si tu odata si odata. Doar ai cincizeci de ani. Si apoi, esti directorul scolii!