Lista lui Talpeş sau unde ne sînt trădătorii

Privind întregul tablou, rezultă că, în România, îndemnurile unor politicieni de-ai noştri şi ale unor autonumiţi lideri ai societăţii civile pentru schimbare, pentru omul cel nou capitalist, pentru asanarea morală n-au fost decît gargară. Nu-şi va dori în veci un agent al Moscovei, politruc pe vremea regimului comunist sau director pe la vreo uzină, care poate că a ajuns pînă şi în Colegiul CNSAS şi în Parlament, să scotocească arhivele. Pînă la urmă, acesta-i obiectul şantajului asupra sa exercitat de serviciile occidentale. În ziua de astăzi sînt înfieraţi cu mînie proletară foştii agenţi de rangul cinsprezece ai Securităţii, pentru că aceia importanţi nu sînt de găsit, dar foştii agenţi de primă mînă ai Moscovei sînt curaţi ca lacrima.

Fostul director al SIE şi şef al Administraţiei Prezidenţiale, generalul Ioan Talpeş, a afirmat la emisiunea Andreei Creţulescu de la Realitatea TV că are o datorie faţă de fostul şef al SRI, Virgil Măgureanu. Adversitatea dintre cele două capete doldora de secrete postrevoluţionare a fost de notorietate în epoca în care cei doi conduceau serviciile de informaţii ale României. Însă săptămîna trecută ne-a fost dat să auzim că subordonaţii lui Virgil Măgureanu l-au prins în flagrant pe cuscrul de la acea vreme al lui Ioan Talpeş cum mijlocea o relaţie nepotrivită cu un "grup de dependenţă clar estică". Adică, pe şleau spus, cu spioni ruşi. Cuscrul lui Ioan Talpeş, generalul Constantin Silinescu, a fost fotografiat de ofiţerii SRI, iar dovezile au fost prezentate preşedintelui României.

Dar dezvăluirile lui Ioan Talpeş nu s-au oprit aici. Dacă Virgil Măgureanu a spus că agenţii Moscovei care au acţionat în România pînă în decembrie 1989 au fost neutralizaţi, Ioan Talpeş a nuanţat lucrurile şi ne-a oferit cheia la multe dintre enigmele României de tranziţie. Aşadar, fostul şef al SIE a spus că agenţii Moscovei au fost, "în parte", neutralizaţi şi mulţi dintre ei au fost preluaţi de serviciile occidentale de informaţii. Foarte probabil, păstrînd aceleaşi coordonate, şi agenţii valoroşi ai Securităţii au fost preluaţi de occidentali.

Aşadar, un fost şef de serviciu de informaţii lasă să se vadă puţin dincolo de cortina secretelor, unde există o tîrguială de nedescris pentru controlul agenţilor, cam ca la piaţă. Principiul de bază al serviciului de informaţii este să nu scape din mînă spionul din reţeaua sa, pentru că imediat acesta va fi luat în grijă de alte servicii care sînt pe fază. Este limpede faptul că un agent care a lucrat pentru URSS nu s-a predat de bunăvoie serviciilor occidentale. Şi chiar dacă ar fi făcut-o şi şi-ar fi pus cenuşă în cap era la mîna acestora. Strîns cu uşa, a trecut puntea ideologiilor, pentru a rămîne în viaţă şi pentru a fi pe mai departe în fruntea bucatelor. Pentru că agenţii unui serviciu de informaţii cu adevărat redutabili sînt cei care au influenţă în decizia politică a ţării în care acţionează.

În lumina celor afirmate de Ioan Talpeş nu poţi decît să te întrebi cine ne conduce, de fapt? Dacă, să spunem, un mare demnitar occidental îl sună pe unul de-al nostru şi-i spune, de la obraz, să dea în construcţie Reactorul nr. 5 al Centralei Nucleare de la Cernavodă firmei din ţara lui, cum va reacţiona acesta? Nu poţi să condamni nici un serviciu de spionaj că încearcă să ajungă, prin orice mijloace, la vîrful României, conform cazului de faţă. Nu poţi să condamni nici serviciul rus, nici pe cel american, nici pe cel englez, nici serviciul german sau francez, nici serviciul italian, nici serviciul israelian, nici pe cel chinez sau spaniol că îşi urmăresc interesele financiare, comerciale, militare, culturale. Serviciile de spionaj nu au morală şi nu judecă faptele după sentimente. Sînt întocmai precum corporaţiile, orientate spre rezultate şi profit.

Privind întregul tablou, rezultă că, în România, îndemnurile unor politicieni de-ai noştri şi ale unor autonumiţi lideri ai societăţii civile pentru schimbare, pentru omul cel nou capitalist, pentru asanarea morală n-au fost decît gargară.

Nu-şi va dori în veci un agent al Moscovei, politruc pe vremea regimului comunist sau director pe la vreo uzină, care poate că a ajuns pînă şi în Colegiul CNSAS şi în Parlament, să scotocească arhivele. Pînă la urmă, acesta-i obiectul şantajului asupra sa exercitat de serviciile occidentale. În ziua de astăzi sînt înfieraţi cu mînie proletară foştii agenţi de rangul cinsprezece ai Securităţii, pentru că aceia importanţi nu sînt de găsit, dar foştii agenţi de primă mînă ai Moscovei sînt curaţi ca lacrima. În felul acesta se poate explica faptul că negocierile importante pentru România, gen privatizări de combinate siderurgice, de companii petroliere şi energetice, de cîte şi mai cîte întreprinderi, au fost purtate peste capul ţării noastre, iar unii demnitari români n-au fost decît pioni ce-au executat ordinele noilor sau mai vechilor stăpîni.

Apelul transmis românilor este că mantaua de vreme rea ţi-o oferă doar o mare putere şi că demnitatea şi coloana vertebrală sînt doar pentru cei visători, iar trădarea îţi deschide uşa pentru putere şi bogăţie, indiferent de regim. Tot aşa, deducem din dezvăluirea lui Ioan Talpeş că astăzi lucrurile sînt astfel interpretate: a fi spion occidental este de bine. Acum 20-30 de ani, pe vremea comunismului, a fi spion rus era de bine, că nici măcar secreta unitate anti-KGB nu putea face nimic.  Ce se mai schimbă timpurile, iar personajele şi odraslele lor, şantajate, cumpărate sau închiriate, nu!