x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Loc în inimă, vis de taină!

0
Autor: Vasile Seicaru 17 Aug 2008 - 00:00
Loc în inimă, vis de taină!


MIROS DE ALGE  ●  Rostul lucrurilor simple
Sînt locuri în lumea asta pe care le-ai putea numi în mintea ta: de aducere- aminte, de rămas-bun, de neuitat sau altele, din contră: de care n-ai vrea să-ţi mai aduci aminte niciodată... mă gîndesc la locuri în care, dacă revii, gîndurile se adună uneori dacă le chemi!



MIROS DE ALGE  ●  Rostul lucrurilor simple
Sînt locuri în lumea asta pe care le-ai putea numi în mintea ta: de aducere- aminte, de rămas-bun, de neuitat sau altele, din contră: de care n-ai vrea să-ţi mai aduci aminte niciodată... mă gîndesc la locuri în care, dacă revii, gîndurile se adună uneori dacă le chemi!
 
Un astfel de loc mă chema şi pe mine o dată cu venirea toamnei. O balustradă din metal, (acum ruginită) pe care patina vremii şi-a lăsat amprenta în mod vădit, dar care, spre bucuria mea, există şi-mi dă fiori, mă face să-mi readuc amintirile în ordine, caut să mai redescopăr în retrăirea acelor ani, zile, clipe, cît mai multe lucruri... astăzi nu-mi prea fac mari griji în privinţa trecerii timpului, filmul vieţii mele e unul alb-negru, uşor neclar pe margini, dar foarte senin în esenţă, aşadar pot vedea tot, pot chiar simţi aceeaşi adiere a vîntului, acelaşi miros de alge al mării, pot simţi sub tălpi, dacă aş vrea să cobor pe ţărm, chiar atingerea atît de binefăcătoare a nisipului... şi dacă aş intra doar cîţiva metri în apă, în mare, aş putea s-o întreb în şoaptă dacă mă mai ţine minte. Una e să priveşti locul cu faţa către mare şi alta e din apă, cu spatele la ea! Sînt trăiri de care nu vrei să povesteşti niciodată nimănui... poţi duce cu tine în mormînt cîte o taină pe care ai purtat-o toată viaţa lîngă sufletul tău! Nu pentru că ar fi prea intimă o taină ca asta, dar mai degrabă macularea unei astfel de trăiri ar putea să te rănescă şi să te facă să regreţi că n-ai păstrat-o îndeajuns de bine, n-ai ascuns-o în adîncimea sufletului tău mai bine!

Anul ăsta o să-mi fie mai greu să revin în acel loc! Nu că nu mi-aş dori arsura vreunei lacrimi care oricum va veni, dar mi-e teamă că alte amănunte vor reveni, se vor adăuga la cele existente şi aş putea să am senzaţia stranie că nu mai pot duce atîta frumuseţe, iubire şi extaz.

...Costineştiul nu mai e deloc ce a fost acum zeci de ani în urmă! E destul de urît, îngrămădit şi cenuşiu pentru visul meu de azi, aşa că voi trăi mai mult cu ochii închişi, mai mult în interiorul amintirilor mele!... acum 30 de ani, în prima zi a lunii septembrie, credeam că acela va rămîne locul despărţirii noastre, că a fost o iubire de-o vară, că voi uita, că poate vom uita amîndoi.... dar n-a fost să fie aşa, povestea a continuat, scînteia a devenit flacără, flacăra... un foc mistuitor în intensitatea şi căldura lui binefăcătoare, şi iată-mă acum vizionînd filmul tinereţii mele atît de zbuciumate, dar atît de vie şi de plină de roade, roade din care cineva, vreun hoţ care a stat la pîndă, a mai furat cîte unele! Poate pe cele mai coapte şi mai arătoase!... ea era atît de frumoasă şi privirea ei atît de adîncă... uneori, atingîndu-mă doar cu un deget, îmi îndrepta spre ea privirea pe care mi-o aştepta, o dorea contopită într-a ei... parcă pentru a nu putea uita nimic din ce se petrecea atunci cu noi! La început nu înţelegeam gestul ei atît de neobişnuit şi puţin ciudat _ "hei, uită-te aici şi nu uita nimic, nimic!" – eram atît de mirat de gestul ei, atît de tulburat de taina poveştii noastre, atît de... "prins"! Acum, după 30 de ani, privirea ei mă urmăreşte pretutindeni, gestul ei mă face să-i simt şi căldura atingerii, dar şi respiraţia! O lume plină de atîtea lucruri pe care, oricît ai vrea să le înţelegi, nu vei putea! Poate că nici nu-i bine să încerci prea mult. Pentru mine nu e bucurie mai mare decît să mi se întîmple, şi atît!

Sigur, anul ăsta îmi va fi mai greu, dar nu destul de greu, pentru că ştiu că ea mă va aştepta acolo. Ea, atît de tînără şi zîmbitoare, eu atît de obosit şi de mirat!



Rostul lucrurilor simple, întîmplate, vinovate
Îmi apare ca-n oglindă, ori trăite, ori visate
Nici o nuntă nu-i frumoasă, doar cu mire şi mireasă
Cheamă-ţi, fie doar şi-n minte, cîte-un gînd de pus la masă

Cîte-o stea de pus la frunte, cîte-un strop de apă vie
Să mai simţi ca altădată ce a fost, ce va să fie
Gînduri de gîndit în taină, pe la tine, pe la poartă
Cînd credeai că eşti vreun înger, cu privirea preacurată

N-a fost doar decît himera, viaţa scurtă de trăit
Într-o lume colorată sau mînjită de urît
Cine poartă astăzi vina fructelor rămase-n pom?
Cine-mi mai aduce-n minte gîndul-vis de om-neom?

Nu e raiul cor de îngeri şi nici iadul prea de smoală
Şi nu ştiu de zace-n mine ori vreun viciu, ori vreo boală
Doar privirea ta spre mine s-o mai simt aş vrea să vină
Din cea lume preacurată şi prea plină de lumină.
(Vasile Şeicaru)
Citeşte mai multe despre:   cutia cu romantism

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de